Locuitorii comunei Jijila s-au bucurat anul acesta de trei zile de manifestări prilejuite cu ocazia serbării celei de-a XV-a ediţie a sărbătorii ,,Zilele comunei”. Sărbătoarea a avut loc la sfârșitul lunii trecute și a debutat cu un frumos program artistic pregătit de copiii talentaţi din Jijila. Aceştia au încântat publicul cu cântece, dansuri populare, dansuri de societate, scenete de teatru. A doua zi a început cu slujba de hram a bisericii ,,Sfântul Dumitru” din localitate, slujbă oficiată de episcopul Tulcii, Preasfinţitul Părinte Visarion, însoţit de un sobor de preoţi.
Un articol de Viviana MIHĂLȚEANU
La eveniment au participat şi persoane importante din politica tulceană: preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean , Vasile Strat, prefectul judeţului Lucian Simion şi deputatul Octavian Popa. În contextul acestei sărbători, primarul localităţii, Dumitru Nicoară, a ţinut să precizeze: „Această sărbătoare a satului şi bisericii, ne dă un bun prilej de a ne întâlni dincolo de lipsurile şi greutăţile vieţii zilnice şi de a împărtăşi bucuria duhovnicească participând la slujba Sfintei Liturghii. Astfel de sărbători ne adună laolaltă tineri şi bătrâni, ne unesc şi ne fac mai puternici şi mai buni”. După slujba de la biserică, îndrăgita interpretă de muzică populară, Mioara Velicu, a susţinut un program de muzică populară. Au urmat trupa etno ,,Kronos”, formaţia ,,Doruleţ” din Jijila şi alţi solişti locali de muzică populară.
Ultima zi de sărbătoare a fost dedicată copiilor şi tinerilor. Îndrăgiţii solişti Dorian Popa, Alina Eremia şi Rafa de la trupa ,,Lala Band” au încântat publicul cu o sumedenie de hituri din repertoriul propriu şi internaţional. De asemenea, pe scenă au mai urcat şi solista Malenna, trupa ,,Animato” din Brăila şi solişti locali de muzică uşoară. Manifestările s-au încheiat cu un spectaculos foc de artificii.
