
© European Union
În cadrul reuniunii din 6 iunie de la Bruxelles, Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, l-a încurajat pe Președintele Serbiei, Boris Tadić, să intensifice lucrările privind programul de reforme Acesta a salutat semnificația arestării, la 26 mai, a fostului lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladić, și extrădarea ulterioară pentru procesul de la Haga, pe care președintele Herman Van Rompuy l-a considerat ca fiind semnificativ nu numai pentru Serbia, dar și dintr-o perspectivă regională.
„Sper că această acțiune curajoasă ne va aduce cu un pas mai aproape de reconciliere, stabilitate regională și pace durabilă”, a afirmat Președintele Van Rompuy.
Acesta a reiterat, de asemenea, sprijinul pentru eforturile Președintelui Tadić de apropiere a țării sale de Uniunea Europeană. Obiectivele de consolidare a instituțiilor democratice naționale, de consolidare a statului de drept și de promova…

© European Union
În cadrul reuniunii din 6 iunie de la Bruxelles, Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, l-a încurajat pe Președintele Serbiei, Boris Tadić, să intensifice lucrările privind programul de reforme Acesta a salutat semnificația arestării, la 26 mai, a fostului lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladić, și extrădarea ulterioară pentru procesul de la Haga, pe care președintele Herman Van Rompuy l-a considerat ca fiind semnificativ nu numai pentru Serbia, dar și dintr-o perspectivă regională.
„Sper că această acțiune curajoasă ne va aduce cu un pas mai aproape de reconciliere, stabilitate regională și pace durabilă”, a afirmat Președintele Van Rompuy.
Acesta a reiterat, de asemenea, sprijinul pentru eforturile Președintelui Tadić de apropiere a țării sale de Uniunea Europeană. Obiectivele de consolidare a instituțiilor democratice naționale, de consolidare a statului de drept și de promovare a reformei justiției merită întregul sprijin al UE.
Discuția a ținut seama de asemenea de dialogul în desfășurare
mediat de UE dintre Serbia și Kosovo, care a fost inițiat la 8
martie 2011. Aceste negocieri constau într-o serie de discuții
între cele două guverne pentru promovarea cooperării, realizarea de
progrese pe drumul către UE și îmbunătățirea vieții cetățenilor.
Informații suplimentare:
Declarația Președintelui Van Rompuy
