Spitalul Foișor are toate elementele unei diversiuni de succes. E momentul „Ordonanța 13” al guvernului Cîțu. Faptul că Arafat a fost implicat (și) aici e secundar. Arafat e un tip lipsit de orice scrupul, care pune în aplicare cu succes orice manevră și execuție, e genul care te arunca în strada nevinovat, fără să îi pese. E – dacă vă mai aduceți aminte – tipul care a spus: „Da, se fac greșeli. Asa, si?” Asta era despre unul din răniții de la Colectiv care era pe moarte din cauza tratamentului, căruia i se refuza transferul în străinătate și care a fost transferat în fine la un alt spital, din altă țară decât și se spusese familiei, tatăl și mama sa ajungând la Bruxelles, iar fiul lor fiind trimis tardiv la o clinică din Viena, la care avea să moară.
Dincolo de faimosul său sânge rece în executarea nevinovaților, nu e nimic de comentat. Amărâții care au fost scoși cu targa, în chiloți, din Spitalul Foișor sunt victime colaterale, nimic mai mult. Nu e vorba nici de covid, nici de ATI, nici de ce e mai rău: covidul, sau cancerul la oase?
Protestele se stinseseră, era nevoie sa fie reaprinse și refocusate… Focul se stinsese, trebuia turnat gaz.
De la cine au pornit protestele împotriva lui Băsescu? – Arafat. Cu cine în fundal au (re)pornit protestele împotriva lui Ponta? – Tot Arafat. Nu contează ca pozează în victima, sau joaca rolul satrapului care se face slalom printre cadavrele de la Colectiv – Arafat e tot timpul în poză, când e momentul să fie amorsată o bombă politică.
Noaptea e un moment misterios. Amorul, frica, teroarea, sentimentul că se întâmplă ceva extraordinar – toate sunt amplificate în întunericul nopții. La Revoluție, violențele și exacerbarea ciocnirilor cu teroriștii au luat o amploare deosebită odată cu venirea nopții. Noaptea a făcut chiar ca teroriștii de la revoluție – făpturi enigmatice, a căror existență s-a dovedit a fi doar un mit – să pară mai diabolici, mai reali, mai prezenți.
Noaptea este momentul în care fiecare copil fără somn stă cu plapuma trasă pân’ la nas, de frica monștrilor ascunși în umbra șifonierului, sau sub pat. Noaptea umblă strigoii. Noaptea toate pisicile sunt negre. Cina de taină a fost noaptea. Iar slujba de Paște se ține la miezul nopții, când Cerul se deschide, întunericul nopții se transformă în întunericul morții, iar atmosfera încălzită doar de lumânări dă senzația credinciosului că participă personal la miracolul Învierii.
O bună parte a spargerilor de locuințe se fac ziua. O casă nelocuită e o casă în care nu sunt păstrate valori. Cel mai sigur mod în care hoții se asigură că nu pleacă cu mâna goală este să intre într-o casă folosită – ziua, atunci când ocupanții ei sunt la muncă. Bașca, un tip care umblă pe la uși noaptea trezește suspiciuni…
Nici până în ziua de azi nu a explicat nimeni de ce Ordonanța 13 a fost dată „noaptea, ca hoții”. Oamenii lui Dragnea puteau să dea ordonanța ziua și să o pună la publicare imediat, sau cel mult pentru a doua zi. În schimb, au mers buluc la Guvern noaptea, dând astfel credibilitate zvonurilor că urma să se întâmple ceva extraordinar. Faptul că au făcut ședința de guvern noaptea nu i-a ajutat la nimic. Ar fi avut sens dacă ordonanța ar fi intrat în vigoare „la data publicării în monitorul oficial”, așa cum prevede legea, la modul general. Dragnea și alții ar fi putut să solicite dezincriminarea lor a doua zi de dimineață și ar fi beneficiat de Ordonanța 13 în timpul cel mai scurt.
În schimb, în Ordonanța 13 scria că ea intră în vigoare în 10 zile – timp berechet să poată afla toată lumea, și timp prea mare pentru ca cineva să fi beneficiat de ea „la urgență”. În ședință s-au discutat două termene, de 10, respectiv 20 de zile. Deci guvernul ar fi putut să dea ordonanța și pe seară, și după masa de prânz, și ieri, și poimâine – nu ar fi fost nicio diferență. Iar Iordache & Co., puși în fața termenului de aplicare, ar fi putut chiar să renunțe la promovarea ei, sau măcar să amâne promovarea pentru o ședință normală, când nu dădeau de bănuit.
Până la urmă, adoptarea Ordonanței 13 în miezul nopții a bifat doar două obiective: A creat impresia unei ticăloșii, a unui lucru rușinos făcut pe ascuns, și a acreditat sloganul „Noaptea, ca hoții”.
La scandalul Spitalului Foișor, avem o repetare a istoriei. O decizie, despre care ni se spune că se avea în calcul de la începutul lunii aprilie, a fost forțată fără niciun argument într-o vineri seara. Erau o mie de lucruri pe care decidenții puteau să le facă, pentru a nu se crea un scandal: Se puteau redirecționa din vreme potențialii pacienți către alte spitale. Se puteau externa pacienții treptat, pe măsură ce se însănătoșeau măcar parțial, pe parcursul mai multor zile. Se putea aștepta până a doua zi.
De altfel, evacuarea nici nu a putut fi finalizată în seara de vineri. Au fost scoși câțiva pacienți în frig, pe targă – suficient cât să creeze un scandal, apoi treaba a fost reluată a doua zi de dimineață. Nu trebuie să fii un geniu ca să îți dai seama că – mai ales într-o instituție de stat în care angajații, ca toți bugetarii – vineri seara mai toți au rupt ușa și sunt deja acasă la odihnă. Am fost internat în spital și știu că odată cu venirea week-endului personalul pe secții e redus la minim, că până luni gărzile sunt cu personal de avarie. Arafat cică e medic, iar Voiculescu are în jurul lui câteva sute de persoane care ar trebui să știe asta, de asemenea.
Pentru ca tabloul diversiunii să fie complet, după evacuare, la Foișor au fost transferați pacienți din alte spitale. Am subliniat transferați, pentru că – deși toți specialiștii ne sperie de dimineața până seara cu „nu mai sunt locuri în spitale” – cei aduși la Foișor nu erau victime noi ale coronavirusului , oameni care nu mai aveau unde să fie primiți, ci pacienți aflați deja în alte spitale. Pentru a justifica urgența, pacienți – unii dintre ei netrasferabili – au fost târâți, aiurea-n tramvai, de la Floreasca și de pe unde mai erau, la Foișor. Ca să nu riște o repetare a scandalului din 2020 când spitalele modulare și suport au fost construite, dotate, utilate și păzite cu milioane de euro pentru a fi ținute goale din martie până-n noiembrie, s-au luat pacienți de unde s-au găsit și au fost transferați cu sula în Foișor.
Lucru care, evident, nu le-a prea priit. A doua zi după mutare, o pacientă transferată din Floreasca murise, și e de așteptat ca și alții asemeni ei – victime colaterale ale diversiunii, să treacă în neființă.
Practic, evacuarea spitalului Foișor, așa cum s-a făcut – vineri noaptea, pe nepusă masă – nu are niciun sens, altul decât acela de a crea un scandal. Și de a justifica o măsură care, la ora publicării acestui articol, a fost deja anunțată. Refrenul – chiar dacă nu va fi rostit public de data asta, îl știm, de mai demult: „A fost nevoie să moară oameni, pentru ca…”
Partea și mai tristă este că în cazul unor demnitari puternic înșurubați, sau în cazul unor instituții putrede până-n măduvă, pot să moară oricâți oameni, că nu se va întâmpla nimic…
Un articol de Răzvan PETRE
