Tradiționala sărbătoare a comunei Saraiu se va desfășura anul acesta pe data de 2 iunie. Ziua de 14 octombrie, de Cuvioasa Parascheva, a fost schimbată pentru a celebra nu numai ziua comunității, ci și un moment de suflet. Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Dorinela Irimia, care a subliniat că stabilirea acestei date este determinată de un dar pe care-l va primi comuna din partea Rotary „Cetatea Tomis” și Rotary „Chablays” din Elveția sâmbătă, pe 2 iunie.
Este vorba de o mașină de pompieri care va fi donată comunei Saraiu, „un gest copleșitor și o apreciere pe măsură; un moment memorabil în viața comunei Saraiu, moment a cărui repetabilitate, omenește, practic nu există”, scrie Dorinela Irimia.
„O zi fără foc este greu de imaginat, dar o clipă cu foc incendiar este deja catastrofă. Pentru acele clipe în care vieți și lucruri, gospodării și recolte sunt sub dominația pârjolului ne vine în întâmpinare Rotary”, adaugă edilul.
Spectacolul dedicat Zilei comunei Saraiu va începe de la ora 15.00, iar pe scenă vor urca: Ruxandra Pitulice, Raoul, Doinița Carp Fluturu, Liliana Dima, Alin Nica, Carmen Pasăre, Sabina, Liviu Marin și Delia Popa.
Seara se va încheia în jurul orei 22.00 cu un grandios foc de artificii.
