Primăria orașului Cernavodă anunță locuitorii că au fost reluate lucrările privind protecția împotriva inundaților din zona centrală. „Întrucât cota Canalului Dunăre-Marea Neagră a scăzut suficient și implicit nivelul apei din pânza freatică este coborât, acestea au permis reluarea lucrărilor la obiectivul de investiții Protecția împotriva inundațiilor a orașului Cernavoda, în zona centrală, mărirea capacității de colectare și evacuare a apelor pluviale la care se execută săpături la adâncimi de peste 7 metri.”
Lucrările sunt executate de un agent economic din Cernavodă, iar în prezent stadiul lor de realizare este de 95% din totalul lucrărilor proiectate aferente acestui obiectiv de investiții.
Astfel, pentru finalizarea integrală a acestui obiectiv, în prezent se efectuează următoarele lucrări:
- amenajare gură de vărsare în emisar
- montare conductă din oțel DN 300mm
- montarea separatoarelor și decantoarelor de hidrocarburi 2 și 3
„Precizăm faptul că obiectivul menționat mai sus este funcțional conform afirmațiilor făcute de executantul lucrării neexistând pericolul unor eventuale inundații chiar dacă în acest moment apele pluviale nu trec prin separatoarele de hidrocarburi”, adaugă reprezentanții primăriei.
După finalizarea montajului separatoarelor de hidrocarburi, apele pluviale vor fi direcționate către acestea în conformitate cu proiectul tehnic.
