Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților, exact de Ziua Internațională a Păsărilor (ieri, 11 mai 2022!!) și Arborilor, alianța PSD – PNL a dat liber vânătorii păsărilor migratoare „fără alte avize, acorduri sau autorizări suplimentare”! Totul în lipsa oricăror evaluări și studii științifice care să le fundamenteze decizia în vreun fel! Astfel, într-un singur an s-ar putea vâna întreaga populaţie de păsări migratoare din mai multe specii care folosesc teritoriul României pentru cuibărit sau iernat.
Vizavi de acest aspect, iată ce spune deputatul Forței Dreptei de Constanța, Bogdan Bola : „Deci gata! Se terminaseră problemele României și mai rămăsese nerezolvată doar masacrarea păsărilor migratoare pe teritoriul României! Scopul inițial al legii era să protejeze și să ocrotească speciile de păsări migratoare, în niciun caz punerea lor în pericol prin vânarea fără autorizații suplimentare. Devine astfel imposibilă preconizarea impactului real al vânătorii asupra efectivelor speciilor vânate, putându-se ajunge la dezechilibre majore în rândul populațiilor de păsări, mai ales că unele dintre acestea sunt încadrate la nivel global sau european la categoria Vulnerabile (VU) sau la categoria Aproape amenințate (NT).”
(Sursa foto – Facebook/Bogdan Bola/ autor: Mircea Bezergheanu)
