Actualitate

În loc să rezolve focarele, Arafat bagă în sperieți toată țara

Vineri, 5 iunie, a fost anunțată, în premieră, o creștere a numărului de cazuri noi de Covid19 înregistrate la nivelul țării. Această știre vine după două săptămâni de scădere constantă a numărului de cazuri, care a contrazis toate avertizările alarmiste ale comunicatorilor Covid19 privind pericolele relaxării. Comparând datele statistice, creșterea bruscă poate fi atribuită însă unor focare locale, în cazul câtorva județe fiind înregistrate creșteri bruște a cazurilor raportate. Astfel, din 3 în 4 iunie, numărul cazurilor noi din Brașov a crescut de 5 ori, de la 6 la 32 de cazuri, județul învecinat Harghita înregistrând o dublare a cazurilor noi, de la 7 la 13. Iar focarul din nordul țării a furnizat celelalte creșteri bruște, cu: Bistrița – creștere de la 3 la 13 cazuri noi, Iași – de la 6 la 11 cazuri noi, Suceava – dela 6 la 12. Lista e completată de Ialomița (cu focarul de la Țăndărei), unde numărul cazurilor noi a crescut de 6 ori de la o zi la alta, și de București, unde e activ cel puțin un focar, numărul de cazuri noi  – dar și numărul de teste – depășind cu mult media țării: 45 de cazuri noi în 3 iunie, respectiv 65 de cazuri noi în 4 iunie.
În restul țării, s-au înregistrat valori scăzute și constante, raportat la zilele precedente. Deci, practic, creșterea poate fi atribuită câtorva focare, pe care autoritățile sanitare nu au fost capabile să le prevină, sau să le limiteze. Sau dimpotrivă, faptului că anchetele epidemiologice au scos la iveală noi bolnavi asimptomatici, contacți ai unor persoane deja depistate. Cert este că această creștere poate fi atribuită clar câtorva județe.

Arafat: Situația nu e sub control!

Raed Arafat, anestezistul-minune numit comuncator-șef și șef de operațiuni pe perioada crizei Covid19, a reacționat pompieristic, lansând noi mesaje pesimiste și dând vina pe nerespectarea măsurilor de prevenție: ”Este un semnal că situația nu este sub control așa cum ne-am dorit noi și că trebuie să fim foarte atenți în respectarea regulilor de distanțare fizică care (Sic!) se solicită populației de către noi, autoritățile. Creșterea cazurilor de persoane infectate de joi ar trebui să ne atragă atenția. Trebuie să urmărim ce se întâmplă în următoarele zile, care va fi situația.” a declarat el, conform evz.ro.
În continuare, Arafat a amenințat cu revenirea la starea de urgență.

Incapabili de control, sau de comunicare?

Deși a spus că această creștere ar trebui să ne atragă nouă atenția, se pare că lui Arafat ea nu i-a atras atenția, sau cel puțin nu i-a atras-o suficient pentru a verifica datele statistice. Dacă ar fi făcut-o, ar fi constatat că grosul cazurilor vine din câteva județe, iar în celelalte situația e sub control.
Practic statisticile comunicate de Grupul de Comunicare strategică al lui Arafat indică că problema nu e la nivel național, ci în altă parte: Sau autoritățile sanitare nu sunt capabile să țină focarele sub control, sau dimpotrivă, anchetele epidemiologice își fac efectul scoțând la iveală toate cazurile ascunse, iar comunicatorii-minune nu știu să pună în evidență acest fapt.

Raportări eronate, bolnavi dispăruți

O altă posibilă cauză a creșterii bruște a cazurilor poate veni din sistemul defectuos al raportării cazurilor. Până la finalul stării de urgență, cifrele raportate prin intermediul portalului stirioficiale.ro s-au dovedit de multe ori a fi false. Bolnavi raportați la finele unei zile au dispărut în ziua următoare,iar autoritățile au venit cu rectificări, explicând că sistemul de raportare nu e omogen, că fiecare raportează ce îl taie capul, că nu o dată s-a întâmplat ca bolnavi dintr-un județ internați în alt județ să fie raportați și acasă, și la spital, cazurile dublându-se.
Și în momentul de față, în statistica de pe stirioficiale.ro figurează un număr de 34 de infectați cu Covid19 despre care nu se știe în ce județ sunt. Ei figurează în dreptul ”județului 43”, județ fără nume sau alte explicații.
În urmă cu două luni, șefa DSP Suceava declara că, din cauza personalului neinstruit în ale computerelor, mai mulți bolnavi testați pozitiv de trei ori la rând au fost raportați ca trei cazuri distincte, laboratorul transmițând numărul de teste, iar comunicatorii bifând 3 bolnavi care erau, în realitate, aceeași persoană. Tot atunci, șefa DSP avertiza că, pe fondul lipsei de personal calificat, al faptului că de multe ori probele sunt trimise în alte spitale pentru testare și al faptului că raportările spitalelor și cele ale DSP-urile sunt două linii paralele, sunt șanse ca această eroare să persiste și pe parcursul lunilor următoare.
Chiar și în cadrul spitalelor, raportările nu au corespuns întotdeauna realității, medicul militar pus la conducerea spitalului din Suceava declarând în timpul stării de urgență că angajații din subordine au raportat fals în cel puțin o instanță numărul infectărilor, numărul comunicat pentru o singură zi fiind în realitate numărul infectărilor înregistrate în spital toată săptămâna precedentă.

La Constanța a deraiat statistica, nu pandemia

Trăznăiile din comunicatele oficiale de pe știrioficiale.ro – de departe, cea mai constantă sursă de fake news pe perioada pandemiei – continuă în același ritm, deși starea de urgență a trecut de mult: Astfel, pentru Județul Constanța, pe 2 iunie erau raportate un total de 284 de cazuri de la începutul pandemiei. Pe 3 iunie, erau raportate 283 de cazuri, deci un bolnav dispăruse. Pe 4 iunie, se revine la cifra de 284 de cazuri – dar din cauza lacunelor din comunicatele oficiale, e imposibil de precizat dacă e un caz nou, sau e pacientul-fantomă care a reapărut în statistici.
La începutul lunii aprilie, ministrul sănătății Nelu Tătaru lansa un anunț panicard, cum că Constanța ar putea fi un mare focar de Covid: ”La nivel de Constanţa avem un aflux mare de cetăţeni din exterior, un aflux care poate la un moment dat să deraieze. Este un potenţial focar, dacă nu avem grijă şi dacă nu luăm acele măsuri de izolare, carantinare, identificare.” Așa cum s-a văzut ulterior, nici afluxul, nici pandemia nu au deraiat. A deraiat, în schimb (și nu o dată!) statistica prezentată de autorități…

Un articol de Răzvan PETRE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top