Fără categorie

Reuniunea din 4 aprilie a Comitetului de coordonare în domeniul afacerilor europene

Comitetul de coordonare în domeniul afacerilor europene a abordat luni, 4 aprilie, în reuniunea desfăşurată la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), participarea României la o serie de reuniuni la nivelul Consiliului UE, precum şi o serie de decizii şi rapoarte ale Comisiei Europene.

            La data de 31 martie a avut loc, la Bruxelles, reuniunea Consiliului „Transporturi, Telecomunicaţii, Energie” – secţiunea Transporturi. Delegaţia României a fost condusă de ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Daniela Boagiu. Consiliul a adoptat două decizii cu privire la aderarea Uniunii Europene la Protocolul la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor.

            Consiliul a adoptat şi un set de Concluzii pe marginea Raportului COM privind evaluarea intermediară a programelor europene de radionavigaţie prin satelit (EGNOS şi Galileo- n.r.). Totodată, Consiliul a obţinut abordarea generală favorabilă…

Comitetul de coordonare în domeniul afacerilor europene a abordat luni, 4 aprilie, în reuniunea desfăşurată la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), participarea României la o serie de reuniuni la nivelul Consiliului UE, precum şi o serie de decizii şi rapoarte ale Comisiei Europene.

            La data de 31 martie a avut loc, la Bruxelles, reuniunea Consiliului „Transporturi, Telecomunicaţii, Energie” – secţiunea Transporturi. Delegaţia României a fost condusă de ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Daniela Boagiu. Consiliul a adoptat două decizii cu privire la aderarea Uniunii Europene la Protocolul la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor.

            Consiliul a adoptat şi un set de Concluzii pe marginea Raportului COM privind evaluarea intermediară a programelor europene de radionavigaţie prin satelit (EGNOS şi Galileo- n.r.). Totodată, Consiliul a obţinut abordarea generală favorabilă asupra propunerii de decizie privind modalităţile de acces la serviciul public reglementat oferit de sistemul global de radionavigaţie prin satelit constituit în cadrul programului Galileo.

            În plus, DAE a informat ministerele de linie că vineri, 8 aprilie, va avea loc reuniunea COREPER I, iar în joi, 7 aprilie, şi , respectiv, vineri, 8 aprilie, se va reuni COREPER II.

            Pe de altă parte, Comitetul de coordonare a luat în discuţie o serie de decizii şi rapoarte ale Comisiei Europene (COM).

            Astfel, DAE a informat reprezentanţii ministerelor asupra Deciziei COM de  marţi, 29 martie, privind regulile pe care trebuie să le respecte statele membre care aleg să acorde în mod gratuit certificate de emisii de gaze cu efect de seră,  producătorilor de energie electrică eligibili.

            Începând cu cea de-a treia etapă a Schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU ETS 2013-2020), instalaţiile care produc energie sunt obligate să îşi cumpere toate certificatele de emisii. Legislaţia UE prevede totuşi, că până la 31 decembrie 2019,  statele membre care îndeplinesc anumite condiţii – România, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta şi Polonia -, pot alege să aloce în mod gratuit un număr limitat de certificate unor instalaţii.  

            Decizia Comisiei este însoţită de Comunicarea Document orientativ privind aplicarea opţională a articolului 10c din Directiva 2003/87/CE,  care cuprinde indicaţii suplimentare privind modul în care vor fi evaluate eventualele cereri de acordare a derogărilor pentru sectorul energetic. Mai multe detalii privind Decizia COM găsiţi aici.

            Un alt subiect abordat de Comitetul de coordonare a fost acela privind publicarea la data de 31 martie de către COM a primului Raport privind progresele înregistrate în domeniul asigurării respectării drepturilor fundamentale în UE.

            DAE a informat că acest Raport oferă prima prezentare globală a modului în care drepturile fundamentale au fost puse în aplicare în UE după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în temeiul căruia Carta a dobândit forţă juridică obligatorie.        Raportul evidenţiază că instituţiile UE trebuie să acorde întotdeauna o atenţie deosebită drepturilor înscrise în cartă, în timp ce statelor membre li se aplică prevederile cartei numai atunci când pun în aplicare politicile şi legislaţia UE, iar persoanele care consideră că le-au fost încălcate drepturile fundamentale trebuie să ştie la ce autoritate să apeleze pentru a avea acces la justiţie.

Raportul COM privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a UE poate fi consultat aici.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top