Politic

PSD, în negocierile cu PNL: „Alocațiile, pensiile și salariul minim TREBUIE majorate, iar HORECA trebuie sprijinită prin reintroducerea voucherelor de vacanță”

Organizaţia judeţeană a PSD Tulcea a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că social democraţii susţin în negocierile cu liberalii majorarea alocațiilor pentru copii, a pensiilor și a salariului minim.

Familiile cu mulți copii, angajații cu venituri mici (mai ales din zona privată) și pensionarii trebuie sprijiniți să facă față majorărilor uriașe ale prețurilor la energie, căldură, alimente și medicamente. Creșterea accelerată a inflației impune măsuri de menținere a puterii de cumpărare care asigură, implicit, și funcționarea economiei”, se arată în comunicat.

PSD susține aplicarea unor măsuri care încă din prima lună de guvernare să determine:

  1. Creșterea alocațiilor pentru copii: de la 214 la 300 de lei, pentru copiii între 2 și 18 ani și de la 427 la 600 de lei, pentru copiii mai mici de 2 ani și pentru cei cu dizabilități. În România, cheltuielile bugetare cu alocațiile pentru copii reprezintă doar 0,6% din PIB; media europeană este de 1,1% din PIB.

Reprezentanţii PSD spun că majorarea alocațiilor copiilor face parte din Pachetul de măsuri pentru creșterea natalității, in contextul în care Romania se află în plin proces de îmbătrânire demografică.

  1. Creșterea pensiilor: majorarea punctului de pensie cu 11%.

  2. Creșterea salariului minim: de la 2.300 la 2.550 de lei. 1,6 milioane de salariați sunt plătiți cu salariul minim, majoritatea copleșitoare, 95%, fiind în zona privată.

La un salariu minim net de 1386 de lei/lună, reprezintă categoria socială cel mai puternic lovită de scumpirile galopante, de inflația puternică; pentru ei creșterea veniturilor reprezintă o necesitate, o chestiune de viață și moarte.

În caz contrar România va continua să piardă accelerat forță de muncă tânără; cei mai mulți vor pleca de nevoie din țară pentru a-și câștiga existența oriunde în altă parte”, spune sursa citată.

PSD vrea reintroducerea voucherelor de vacanţă

PSD vrea sa sprijine HORECA si dorim, astfel, reintroducerea cât mai rapidă a voucherelor de vacanță, care și-au dovedit eficiența, dar și a acordării sprijinului pentru depășirea pandemiei. PNL trebuie să înțeleagă realitatea că sprijinirea acestui sector nu e o cheltuială ci o investiție care, făcută cu cap, aduce beneficii.

Voucherele sprijină mediul privat, deoarece peste 95% dintre furnizorii de turism aparțin mediului privat.

PSD semnalează încă o dată că guvernarea actuală, în pofida angajamentelor, n-a făcut nimic pentru susținerea HORECA.

Nici măcar în pandemie! Și acum stau blocați în conturi banii de care această industrie ar fi avut nevoie ca de aer”, se mai arată în comunicat.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top