Actualitate

Proiectul e-CERONAV: un nou pas spre servicii digitale moderne pentru personalul navigant

Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV marchează începerea activităților proiectului „Platforma Informatică de Gestionare a Serviciilor de Pregătire și Perfecționare a Personalului Navigant (e-CERONAV)”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF).

Proiectul are o perioadă de implementare de 24 de luni (15.12.2025 – 14.12.2027) și o valoare totală de 17.643.769,43 lei, TVA inclus, din care contribuția nerambursabilă de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 12.596.912,77 lei, contribuția CERONAV este de 836.523,82 lei, iar diferența de 4.210.332,84 lei reprezintă contribuția din bugetul național.

Obiectivul general al proiectului este digitalizarea serviciilor de pregătire și perfecționare a personalului navigant pentru beneficiarii CERONAV prin optimizarea proceselor de activitate, în vederea îmbunătățirii accesului cetățenilor la informațiile referitoare la procesul educațional, precum și modernizării sistemului de înscriere și plată online.

„Proiectul e-CERONAV reprezintă un pas esențial în procesul de modernizare a instituției și, mai ales, în îmbunătățirea relației cu beneficiarii serviciilor noastre. Succesul acestui demers depinde de implicarea responsabilă a fiecărui angajat, de respectarea termenelor asumate și de aplicarea consecventă a principiului transparenței pe întreaga perioadă de implementare. Suntem convinși că rezultatele acestui proiect se vor reflecta direct în servicii mai eficiente, mai accesibile, orientate către nevoile cursanților. În calitatea deținută, doresc optimizarea procesului de instruire și eliminarea unor etape inutile privind procesul de înscriere, facilitând astfel un parteneriat de încredere între instituție și personalul navigant.”, subliniază Directorul General al CERONAV, Dan Pisică.

CERONAV este o instituție publică de interes național, cu o experiență de 50 de ani în domeniul formării profesionale a personalului din transporturile navale, asigurând instruirea a mii de cursanți din România și din străinătate. Implementarea proiectului e-CERONAV va susține procesul de modernizare instituțională, contribuind la creșterea calității serviciilor furnizate și la facilitarea accesului personalului navigant la servicii educaționale moderne, adaptate cerințelor actuale de digitalizare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Dezvaluiri.Ro is established in 2005

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top