Procesele câştigate în instanţă dau naştere altor procese – cele de revendicare
Recent, primarul comunei Tuzla, Florin Micu, a anunţat că a câştigat un proces intentat anul trecut de perfectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz. Acel proces viza modul de lotizare şi atribuire a terenurilor comunei Tuzla aflate în zona Turnului TV de pe malul lacului Techirghiol. Decizia instanţelor de judecată i-a dat acum curaj edilului din Tuzla să iniţieze acţiuni în justiţie privind recuperarea a nu mai puţin de 80 de hectare de teren din jurul localităţii, teren care, conform Planului Urbanistic General din anul 1995, ar aparţine de drept comunei Tuzla.
Un articol de Stefan Kostof
În acest sens, disputele teritoriale care durează de ani de zile între autorităţile locale ale comunei Tuzla şi cele ale oraşului Eforie şi comunei Costineşti, vor urma a fi tratate la bara instanţelor de judecată. În acest context, intenţiile revendicative ale primarului comunei Tuzla privesc o suprafaţă de aproximativ 40 de hectare de teren care în acest moment ar aparţine teoretic oraşului Eforie şi alte 40 de hectare de teren care ar aparţine din punct de vedere teritorial de comuna Costineşti. Cele 40 de hectare revendicate din suprafaţa comunei Costineşti au la bază, aşa cum am mai spus, PUG-ul din 1995, moment la care localităţile Costineşti şi Schitu făceau încă parte din administrarea comunei Tuzla. Abia după patru ani de la finalizarea PUG-ului, în baza Legii nr.72 din luna mai 1999, a luat fiinţă comuna Costineşti, localitatea Schitu fiind arondată acesteia. De atunci şi până în prezent se pare că nu există nici un proces verbal sau document care atestă graniţe clare între cele două comune, Tuzla şi Costineşti. De aceea, de ani de zile, au apărut nenumărare situaţii conflictuale privind starea juridică a terenurilor aflate între cele două comune, generate de această stare neclară privind apartenenţa teritorială. În ceea ce priveşte situaţia celorlalte 40 de hectare de teren pe care primarul Micu susţine că le va revendica în instanţă de la oraşul Eforie, aici situaţia este un pic paradoxală. Din punct de vedere al plăţii impozitelor, proprietarii acelor terenuri care locuiesc în comuna Tuzla, sunt obligaţi să plătească sumele de bani în contul Consiliului local Eforie. În documentele de proprietate ale suprafeţelor de tren, datele de cadastru şi intabulare atestă că terenurile repective aparţin şi de comuna Tuzla. Astfel că, teoretic, proprietarii terenurilor care fac obiectul acestei cauze, sunt datori cu impozitele pe teren ori la primăria Tuzla, ori la primăria Eforie, sau ar trebui să plătească de două ori, şi într-o parte şi în cealaltă. Tocmai de aceea, primarul Florin Micu şi-a arătat intenţia de a rezolva definitiv aceste dispute teritoriale în urma cărora, de fapt şi de drept, au de tras tot cetăţenii comunei.
