Opinii

Primarii Dobrogei cred în relansarea economică promisă de USL

Comunităţile locale aşteaptă fonduri europene

Referendumul pentru suspendarea preşedintelui este deja istorie, politicienii români fiind acum mai mult cu gândul la parlamentarele din toamnă. Primarii Dobrogei sunt însă mai preocupaţi de problemele comunităţilor lor, şi speră ca detensionarea situaţiei politice la nivel naţional să aducă, în cele din urmă, beneficii şi pe plan local. Majoritatea edililor intervievaţi sunt convinşi că USL-ul are puterea să scoată România din criza economică existentă şi vorbesc despre principalele măsuri, care ar trebui luate pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Ion Beiu – primar Saligny (USL) – „USL-ul are puterea să scoată România din această criză, altfel nu s-ar fi angrenat de la bun început în această problemă. În ceea ce priveşte măsurile care ar trebui luate pentru această relansare, eu personal consider că trebuie acordată o maximă atenţie agriculturii. Implicit, dezvoltarea şi modernizarea sistemelor de irigaţii ar duce la o dezvoltare a producţiei şi evident la o creştere economică, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local. Ştiţi vorba românului, „de la păpică se trag toate”, aşa că agricultura nu trebuie neglijată sub nicio formă, mai ales acum, într-o perioadă de secetă maximă. Măsuri de luat sunt multe… Rata şomajului este mare, locuri de muncă nu sunt, aşa că dezvoltarea unei ramuri precum agricultura ar putea aduce rezolvarea parţială a acestor probleme. Ar fi bine să se pună baza pe acest domeniu, să se investească în el, pentru că de la Revoluţie încoace nu s-a făcut nimic în acest sector. S-au băgat bani mulţi în turism şi alte domenii dar în agricultură nimic. De asemenea, consider că trebuie făcute mai multe investiţii în industria mică şi în cea uşoară. Pentru a obţine însă bani europeni din proiecte, trebuie mai întâi să realizezi acele proiecte. Până acum se ţinea cont foarte mult de culoarea politică a primarilor ce solicitau fonduri. Se dădeau bani doar pentru cei de culoare potrivită, să spunem aşa, dar de acum nu va mai exista o astfel de stare de fapt. Noi  nu am primit înainte bani pentru astfel de proiecte, însă sunt convins că pe viitor, această situaţie se va schimba”.

Alexe Anastase, primar Mihail Kogălniceanu – Tulcea (USL) – „Prima măsură care trebuie luată de USL este înlăturarea lui Băsescu şi abia din acel moment, România se va putea redresa economic. Traian Băsescu a reuşit contra-performanţa de a se face urât de către popor, „reuşind” în acelaşi timp să alunge şi investitorii. Sunt convins că USL va reuşi să schimbe situaţia existentă, prin programele de redresare economică promise, mai ales că ţările din Uniunea Europeană aşteaptă aceste modificări. Atât timp cât la conducerea ţării se află ultima verigă a comunismului, atunci vom avea parte şi de foarte mullţi investitori reticenţi. Trebuie să dăm credit ideilor noi şi implicit oamenilor noi, pentru a demonstra că vrem să facem ceva. Trebuie să arătăm că suntem o ţară a Uniunii Europene şi nu una care are eticheta de ţară din fostul bloc ex-Sovietic. Vreau să fiu bine înţeles, România trebuie să aibă relaţii foarte bune, de colaborare, cu toate statele, implicit cu ţări precum Rusia, dar apartenenţa sa la Uniunea Europeană este de natură să aducă numeroase beneficii, din punct de vdere economic. Sper aşadar ca Uniunea să continue cu investiţii importante în România iar aceste investiţii să aducă beneficii şi implicit o creştere a nivelului de trai. Pe viitor, sper ca autorităţile locale să poată obţine mai uşor finanţări europene pentru diverse proiecte. În acest sens, am foarte multe aşteptări, dar şi propuneri pe măsură. Până acum au existat numeroase obstacole – sistemul birocratic foarte accentuat, structuri foarte multe, verificări peste verificări. Această situaţie nu mai trebuie să existe iar modul de obţinere al fondurilor să fie unul mult mai lejer. Este greu să accesezi, dacă nu deţii capital şi nu eşti subvenţionat. Din acest motiv, noi nu puteam accesa fonduri europene, ori asta se va schimba. Eu personal, propun scurtarea termenlor pentru avizările de proiecte, care făceau ca accesarea fondurilor să fie extrem de greoaie. În România, încă se merge, la ora actuală, pe o centralizare extrem de accentuată dar sunt convins că USL-ul, prin măsurile pe care le va lua, va pune capăt acestei situaţii”

Dorinela Irimia – primar Saraiu (UNPR) – „Indiferent de ce se întâmplă politic la nivel naţional, atât timp cât nu există înţelegere şi colaborare la nivel de partide, nu vom avea parte decât de o tergiversare a situaţiei existente. Foarte importantă este acum înţelegerea iar de pe urma colaborării fructuoase, să aibă de câştigat şi administraţiile judeţene. Printre primele măsuri pe care USL-ul ar trebui să le ia, trebuie să se numere stabilizarea monedei, mai ales acum, când ne confruntăm cu creşteri mari şi cu inflaţie. Trebuie create locuri de muncă, realizarea de programe sociale, realizarea de proiecte, care să absoarbă fonduri europene. Sper ca pe viitor, comunităţile locale să obţină mai uşor fonduri europene. Pentru asta însă ar trebui să avem oameni pregătiţi pentru astfel de posturi, specialişti care să ştie să acceseze. Din păcate, în acest moment, nouă, la nivel de comune, organigramele nu ne permit să avem astfel de specialişti. Există câteva localităţi care au astfel de specialişti dar ar trebui ca toate să aibă parte de un astfel de avantaj. Mai există fonduri europene care pot fi accesate. Noi ne zbatem, ne agităm dar există din nefericire, foarte puţine soluţii de rezolvare în acest sens. Sper totuşi ca pe viitor, situaţia să se schimbe…”

Cristian Telehoi – primar Cobadin (USL) – „USL-ul are puterea de a relansa economic România dar pentru asta trebuie să elimine birocraţia, pentru a putea fi accesate rapid cât mai multe fonduri europene. Cei de la Bucureşti trebuie să găsească grabnic modalităţi de rezolvare a acestor probleme. Trebuie să se aloce bani pentru infrastructură şi utilităţi publice, dar în prezent există proiecte europene pentru alte domenii. Sunt, de exemplu, bani europeni pentru crearea de parcuri sau pentru drumuri extravilane. În judeţul Constanţa, toate localităţile au însă parcuri, însă multe au nevoie de bani pentru probleme mult mai serioase. De aceea, trebuie să se facă nişte mutări de pe un proiect pe altul, pentru că nu avem nevoie de bani pentru parcuri şi drumuri extravilane, când noi nu ne-am rezolvat treburi mult mai urgente: apa, canalizări etc. Autorităţile locale ar trebui într-adevăr, pe viitor, să obţină mult mai uşor fonduri europene decât s-au făcut până acum. Birocraţia a fost principala problemă. Centrele zonale în care s-au depus proiecte trebuie să fie partenerii noştri şi nu să ne creeze probleme. Această colaborare trebuie, din punctul meu de vedere, eficientizată, într-un timp cât mai scurt. Nu trebuie să se întâmple ca până acum: să stai ore în şir pe garduri cu dosarul în mână şi când ajungi la funcţionar, să îţi arunce hârtiile, să te amâne…. Banii europeni sunt la îndemâna noastră, ei trebuie aduşi repede . Aceste fonduri sunt prioritatea noastră, pentru că investitori în mediul rural nu or să vină, tot banii europeni sunt soluţia. Îmi doresc ca pe viitor să nu mai fie jocuri politice care să afecteze şi comunităţile locale. Nu mai trebuie date fonduri, fără să se ţină seama de importanţa localităţilor. Cobadin este o localitate de 7000 de persoane, care nu a beneficiat de fonduri europene importante, însă astfel de proiecte au fost aprobate pentru localităţi mici, cu doar vreo 1000 de locuitori.”

Niculae Dragomir – primar Ostrov – „USL-ul are puterea să scoată România din criza economică, pentru că are o rezervă umană foarte bine pregătită şi foarte bine documentată. Eu sunt convins că va fi în stare să realizeze strategiile de dezvoltare, atât pe cele pe termen scurt, cât şi pe cele pe termen mediu şi lung. Până acum nu s-a făcut nimic, pentru că cei care au condus nu au avut astfel de obiective. Relansarea va putea fi făcută prin atragerea de fonduri europene mari, acele investiţii care vor duce la o dezvoltare pe orizontală. Transporturile, serviciile sunt domenii în care trebuie să se lucreze. De asemenea, nu trebuie neglijată agricultura, mai ales acum, când ne aflăm într-o perioadă critică, de secetă. Este adevărat că nu avem specialişti pentru accesarea de proiecte europene, dar eu cred că, şi în aceste condiţii, putem întocmi astfel de proiecte. Guvernul trebuie să atragă fonduri, autorităţile locale trebuie să depună proiecte iar în acest fel, prin relansarea investiţiilor se va ajunge la crearea de locuri de muncă şi implicit la o ridicare a nivelului de trai”

Constantin Cinpoiaşu – primar Gârliciu (USL) – „Consider că USL-ul are puterea de a scoate România din criza economică, pentru că dispune de resursele umane necesare pentru a îndeplini un astfel de obiectiv. Măsurile imediate care ar trebui luate pentru realizarea relansării ar trebui să fie în primul rând în agricultură, un domeniu, în care s-a investit puţin în ultimii ani. Bineînţeles, nu poate fi neglijat nici turismul, un alt sector în care ar trebuie efectuate investiţii. Finanţările europene sunt foarte importante dar trebuie să ne concentrăm pe importanţa lor. Numărul proiectelor ar trebui să fie limitat dar să se meargă pe calitatea acestora. Nu ne trebuie atâtea şi atâtea proiecte, ci trebuie luate în considerare, cu precădere, acelea care pot aduce comunităţilor beneficii reale şi imediate. Acesta trebuie să fie scopul proiectelor şi al accesărilor de bani, rezolvarea unor probleme cu adevărat stringente ale comunităţilor locale. „

Valentin Vrabie – primar Peştera (Independent)  – „Datoria mea şi obligaţia principală este aceea de a găsi resurse şi variante pentru a rezolva problemele pe care le are comuna Peştera. Aceasta este prioritatea zero pentru noi, o comunitate mică. În Guvern există alte strategii, puncte de vedere, eu mă pot exprima doar în legătură cu nevoile noastre, cu ceea ce se întâmplă aici, pe plan local. Bineînţeles, o măsură ca atragerea de investitori ar asigura, fără îndoială, relansarea economică, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local. Este foarte important însă ca aceşti investitori să găsească un climat sigur, liniştit.  Dacă vor exista fonduri şi investiţii, atunci se vor creea locuri de muncă iar bugetul va creşte la nivel naţional. Atunci, vom putea vorbi şi de venituri proprii mai mari şi nu vom mai sta cu mâna întinsă la instituţiile publice, pentru a mai prinde şi noi ceva din alocaţiile bugetare. În prezent există probleme, pentru că avem parte de o puternică centralizare a instituţiilor publice. Primăriile sunt prinse în acest angrenaj şi nu se pot manifesta în faţa investitorilor. Comunităţile noastre nu le pot garanta protecţie şi susţinere acestor investitori, tocmai din cauza acestei centralizări. Soluţia ar fi o descentralizare a administraţiei publice, o descentralizare reală „până la firul ierbii”, care ar fi un semnalpozitiv transmis către mediul de investiţi. Mediul de afaceri este în acest moment, pur şi simplu sugrumat, de foarte multe avize care tebuie obţinute de la foarte multe instituţii. Această situaţie existentă nu este altceva decât un climat respingător pentru investitori. Un alt factor care îi îndepărtează pe aceştia este dat de nesiguranţa de la nivel legislativ. Slavă Domnului, avem o ţară atât de bogată, cu atâtea resurse şi tot ceea ce trebuie să facem este să le promovăm. Mai trebuie  însă să şi arătăm oamenilor că vrem să le promovăm, că vrem să facem acest lucru. Nu trebuie să ne oprim doar la vorbe, trebuie să trecem la fapte,să dovedim”

Gherghina Vrămuleţ – primar MAHMUDIA (USL) – „USL are puterea să scoată România din criza economică. În ceea ce priveşte măsurile care ar asigura relansarea, din câte am înţeles, şi-au propus deja câteva măsuri vis-a vis de întreprinderile mici şi mijlocii. O altă soluţie cred că ar fi o îmbunătăţire a agriculturii, un domeniu care consider, că ar putea să ne scoată din necaz. Este foarte dificilă problema obţinerii de fonduri europene de către autorităţile locale. Documentaţia cerută este extrem de stufoasă, cu foarte multă birocraţie, până se reuşeşte obţinerea de fonduri. Nu sunt clare nici condiţiile care trebuiesc îndeplinite. În ceea ce ne priveşte avem două proiecte pe care le accesăm dar sunt foarte multe neclarităţi pe care cu greu le descifrăm. Cred că ghidul ar trebui să fie cât se poate de clar, să nu se schimbe cum se zice, regula în timpul jocului.Dacă ghidul ar fi foarte clar, accesarea proiectelor şi ducerea lor la bun sfârşit ar fi posibilă şi mult mai ușor de realizat.”

Marian Iordache – primar MEDGDIA (USL) – „Îmi doresc sincer să se întâmple lucrul acesta, ca USL-ul să poată scoate ţara din criza economică, dar nu pot eu să apreciez dacă are sau nu puterea necesară pentru a face acest lucru. Este însă foarte important că există această dorinţă a USL-ului şi sunt convins că se pot depune toate diligenţele necesare pentru realizarea acestui deziderat.
Relansarea este în primul rând posibilă printr-o serie de măsuri, care să lanseze economia, ceea ce  ar duce la o scădere a nivelului taxelor şi impozitelor. Acesta ar fi un lucru important, o regândire a sistemului de taxe ,cu un număr mai mic al acestora. O altă soluție ar fi înființarea unor noi locuri de muncă şi mai exact folosirea persoanelor cu somaj, prin activități care să pună la un loc administrația publică centrală şi locală, pe diverse lucrări publice. Acest lucru se întâmplă la noi în momentul de faţă, apelăm la firme, facem licitații, dar prețurile sunt foarte mari.Cred că aceste lucrări le-am putea realiza cu cei aflaţi în şomaj pe plan local iar costurile ar fi mult mai mici.Sunt multe măsuri economice care ar putea fi luate, dar avem nevoie de măsuri care să micşoreze sarcina fiscală fiecăruia dintre noi, măsuri care să creeze locuri de muncă iar aici investițiile reprezintă un domeniu important.
Pentru ca autorităţile locale să obţină mai uşor finanţări europene ar fi nevoie, în primul rând de micșorarea birocrației. La noi se cer în prezent documente multiplicate, în metri cubi de hârtie, care pleacă către diverse foruri, în loc să se ceară cd-uri sau carduri de memorie care să conţină toate aceste date în format electronic. În al doilea rînd, sunt multe lucruri, care ţin de detalii, şi care par a fi mai importante decât proiectul în sine. Dacă faci un proiect bun dar ai un mic detaliu greşit, acesta strică tot proiectul iar proiectul nu se mai aprobă. Cred că trebuie o făcută o mai bună instruire a celor care citesc proiectele, ca aceştia să nu se mai împiedice de detalii iar proiectul să cadă cu totul, din cauza acestor amănunte. De multe ori, proiecte importante nu au fost finanţate sau au fost depunctate sau puse în rezervă, din cauza unor chestiuni minore. De exemplu, la noi, în cadrul programului de la fondul de mediu am avut un proiect  care era foarte bun. În ghidul de finanţare se cerea un certificat fiscal în copie iar noi l-am pus în original, în documentaţie. Am pierdut proiectul, ori cred că asta este o stupizenie, din moment ce aveam originalul: originalul este mai tare decât copia sau cel puţin aşa ar fi normal. Lucrul acesta ar fi trebuit să nu se întâmple şi totuşi s-a întâmplat. Acest exemplu mă face să spun că o mai bună pregătire a celor care fac citirea proiectelor ar rezolva astfel de probleme şi atunci ei nu se vor mai bloca în astfel de chestiuni minore.  Aceeaşi problemă există şi la nivel naţional: Rromânia nu ar trebui să rateze un proiect de milioane de euro din cauza unui detaliu care nu valorează nici cinci cenţi.”

Ion Marin, primar BĂNEASA
–  „Dacă nici USL-ul nu va scoate România din această criză, atunci cine credeţi că va mai reuşi. Este greu de spus ce măsuri ar asigura relansarea economică, mai ales în această perioadă. Trebuie să atragem investitori străini, aceasta este singura noastră şansă, ei să vină să investească în România. Nu ştiu câţi vor veni, dar dacă nu creăm locuri de muncă, economia noastră va fi una la pământ. Doar investitorii străini ne pot salva în această perioadă, şi pe termen scurt şi pe termen lung. Avem  nevoie acum de o salvare pe termen scurt, pentru o reechilibrare a balanţei.
În ceea ce priveşte aducerea de fonduri există probleme majore, întrucât aceste fonduri sunt greu de accesat, adesea fiind împiedicaţi de birocraţie. Ar trebui făcute schimbări tot în zona politicului, numai dacă se vrea. Eu ajung să cred că nu prea se vrea, aceasta este părerea mea. Tot politicul trebuie să intervină, să mai simplifice documentele, care stau la baza accesării fondurilor europene.

Ilie Ştefan – primar Luncaviţa – „USL-ul ar trebui să aibă soluţii pentru scoaterea României din criză, deoarece de aceea a fost votat de către cetăţeni. Ar trebui dat credit acestor partide alese, pentru ca ele să poată căuta şi găsi soluţii pentruieşirea din criză. Pentru o relansare economică avem nevoie de investiţii şi de realocarea tuturor banilor. Astfel, banii care nu au fost cheltuiţi să poată fi redistribuiţi. De exemplu, la proiectele finanţate pe măsurile 322 și 125 s-au folosit doar 10% din banii alocați.Ar trebui ca banii să fie redirecționați spre aceste proiecte. S-ar face astfel locuri de muncă şi s-ar asigura un minim de condiții de trai. Dacă ar fi după mine, nu aş mai da acel ajutor social, pentru că încurajează lenea, oamenii nu mai muncesc. Cu acei bani s-ar putea face altceva, tot pentru oameni, azile de exemplu.
Pentru a obţine mai uşor finanţări trebuie mai întâi să existe bani. Se face o confuzie între autorităţile centrale şi cele locale. Din păcate cele locale au avut un segment foarte mic. Satele nu au putut accesa aceste fonduri decât prin proiectele de dezvoltare rurală. S-a dat vina pe primari, că acestia nu au folosit bine banii dar aceşti bani au fost de fapt direcționați spre unităţi comerciale ce nu le-au putut accesa. În acest timp, la primăriile noastre rurale, banii au fost foarte puţini.
Au fost inventate probleme în ceea ce priveşte finanţarea europeană. Banii erau puţini, doritorii foarte mulţi şi astfel au intervenit problemele cu regulile ce se schimbă în timpul jocului şi alte asemenea probleme.Au fost proiecte cu diferenţe foarte mici de punctaj, ce au fost respinse tocmai pentru că concurenţa a fost atât de mare.”

Gheorghe Moldovan – Albeşti (USL) – „USL ar putea scoate România din criză, dacă are putere. În primul rând cu voinţă s-ar reuşi relansarea economică şi această voinţă să fie una îndreptată spre rezolvarea problemelor existente. Trebuie ca USL-ul să fie atent la realităţile României şi să aibă o strategie corectă. Există oameni serioşi acolo, care pot scoate România din criză şi care trebuie să aibă o voinţă constructivă. Trebuie să se ancoreze la realităţile poporului, şi să nu se ţină seama de culoarea politică. Ţara are nevoie de dezvoltare egală, pentru că sunt unele regiuni mai puţin dezvoltate. Oricum, comunităţile trebuie luate fiecare în parte şi pentru fiecare să existe o strategie. Printre măsurile care ar trebui luate, ar fi cele legate de infrastructură, cu apa potabilă, curentul electric, cu gazele, cu săpăturile…
De asemenea, să se continue cu drumurile şi să nu facă fiecare, ce îl bate capul. Infrastructura şcolară la fel, luată la mână şi pusă la punct. Cam acestea ar problemele ce trebuie rezolvate … Nu trebuie însă să uităm nici de problemele din sănătate. Nu ştiu de ce este atât de greu să facem un dispensar, pe care cu 500 de milioane (rol)  îl faci în întregime, poţi să aduci un medic de familie, să asiguri astfel un minim de asistenţă medicală. De asemenea, mai e de lucru la problemele sociale, care trebuiesc foarte bine analizate şi puse la punct. Aceste ajutoare ar trebui să fie date doar celor care, într-adevăr, sunt în situaţia de a fi asistaţi social. Toate aceste probleme cad pe primari iar aceştia sunt puşi între ciocan şi nicovală. Văd că s-a modificat legislaţia şi sper că de acum lucrurile se vor mai aşeza. Numai aşa va poate fi scoasă România din acestă criză, luând problemele de la cap la cap, fără culoare politică şi fără ambiţii inutile. Argumente de o parte şi de alta se pot găsi oricând, dar  acum toată lumea trebuie să înţeleagă că nu mai merge cu astfel de probleme şi neîntelegeri, cu „aruncatul pisiciih de la unu la altul. Eu sunt îngrijorat de ceea ce se va întâmpla anul acesta, pentru că este o secetă cruntă, producţia agricolă este foarte mică iar cei afectaţi sunt oamenii  de la ţară, legaţi strict de agricultură şi zootehnie. Dacă acum întâmpinăm probleme cu lipsa locurilor de muncă, ne putem gândi cât de greu va fi la iarnă….Practic, sunt oameni acum, care sunt deconectaţi de la apă şi chiar de la curentul electric. Nu mai vorbim de drumuri, de străzi, de gaze şi de multe altele. Concluzia este că se poate reuşi relansarea economică, doar dacă eşti realist şi îţi doreşti să faci această treabă şi nu eşti interesat doar să te plângi. Uniunea Europeană ne-a blocat fondurile, iar noi acum am avut mai mult de pierdut, decât de câştigat, din relaţia cu ei. De aceea, trebuie să punem problema foarte clar, să negociem clar ce ne trebuie din 2013 până în 2020. Dacă nu negociem acum, de pe poziţia pe care o avem, cât de cât respectabilă şi serioasă, atunci încă 6-7 ani vor fi pierduţi. Aceste sunt realităţi pe care le putem vedea dacă mergem prin sate, prin localități, cum este de exemplu chiar Albeşti. Avem o comună cu 5 sate, cu foarte multe greutăți şi vă spun că sunt numai pe improvizații, pe curent electric improvizat, apă improvizată, numai improvizaţii ce din păcate, nu sunt temporare, ci tind să devină definitive. Deci, o relansare  se poate face numai cu condiția să se pornească de la bază iar cei ce fac această relansare să fie foarte, foarte serioşi şi ancoraţi în realitate. Primele măsuri ce ar trebui luate sunt unele care să ţină cont de cei care muncesc. Acestora trebuie să li se acorde în primul rând facilităţi, pentru că toată lumea vorbeşte despre asistenţi sociali, despre cei cu handicap, dar nimeni nu vorbeşte de cei care muncesc. Aceştia din urmă se trezesc doar cu câte o taxă în plus sau cu vreun control. Aşa se întâmplă şi cu agenţii economici, cei care produc ceva au parte doar de controale, amenzi şi de taxe în plus. Această situaţie nu va dispare, până nu se face o relansare fiscală, o încurajare reală a celor care produc efectiv în România secolului XXI.
Obţinerea de fonduri europene se face printr-o procedură foarte greoaie, se blochează românii unii pe alţii… Până acum, ne plângeam că nu avem oameni la proiecte, acum avem oameni foarte buni care să le facă dar şi unii foarte proşti la control. Proiectele sunt blocate, pentru că aceştia din urmă nu ştiu decât şabloane: pun şablonul şi dacă o virgulă nu este la locul ei, nu e treaba bună şi refuză proiectul. De asemenea, sunt foarte greoaie procedurile de achiziție, aprobarea cererii de finanţare care durează 4-5 luni, timp în care proiectele stau pe loc. Aici trebuie să umble guvernanții, nu toată ziua la televizor, să facă talk show-uri. Aşa  nu fac decât să împartă populaţia în tabere, să facă o harababură care nu duce la nimic bun.Trebuie să meargă strict pe accesarea fondurilor, crearea locurilor de muncă, încurajarea celor care lucrează. Vă dau un exemplu din agricultură: dacă anul trecut am avut 170 de euro subvenție la hectar, anul acesta ne-au tăiat 50 de euro. Au tăiat exact partea pe care oamenii o băgau în îngrăşăminte. Cu aceşti 50 de euro, vă garantez eu, cel puţin aici, în sudul Dobrogei, producţia era mai mare, cu până o mie de kilograme la hectar. Singurii care s-au mai mişcat puţin au fost crescătorii de albine. Dar aceste sunt proiecte micuţe, de o familie, două…, proiecte de încurajare de ferme, de mici servicii, de ateliere de reparații, o croitorie, o tâmplărie….Trebuie lucrat la grăbirea procesului de control şi să se dea drumul mai repede la aceste proiecte. Cei care au guvernat, din 1990 până acum, s-au îmbogățit destul, cred că e timpul să mai facă ceva şi pentru ţara asta. Acesta e punctul de vedere al unui om care a trăit mereu din munca câmpului, din arătură, nu din semnături, cum trăiesc unii, şi atunci satisfacţiile sunt într-adevăr mari, câştigurile destul de mici dar nu contează…”

Eugen Ion – primar JURILOVCA – „Din punctul meu de vedere, USL-ul poate scoate România din criza economică existentă.
S-a dovedit că, în România, agricultura este o ramură care poate scoate ţara din criză, cu o singură condiție însă, să îi dăm o anumită responsabilitate, să zic aşa şi să o tratăm cu maximă atenţie.Trebuiesc luate nişte măsuri  extrem de rapid, ţinând cont că 2012 este un an extrem de secetos. Dacă agricultorii nu vor fi stimulaţi, economia României va avea de suferit şi la anul. În ceea ce priveşte celalalte măsuri ce ar mai trebui luate…După cum bine se ştie, guvernul a luat decizia să nu se mai platească tva-ul la emiterea facturii, dar numai pentru o categorie de societăți, adică numai pentru cei cu o cifră de afaceri de 500 de mii  de euro, plafonul pe an. Părerea mea este că ar trebui extinsă pe toată ramura, că practic blocajele vin de societățile mari. Este foarte bună măsura aceea dar trebuie extinsă peste tot.
Acolo unde mai există aşa zisele sisteme de irigat, agricultorii, căt și cei din OUAI-uri (organizația udătorilor de apă independenți) au parte de numeroase probleme. Aceste OUAI-uri s-au înființat în baza unei legi, e totul în regulă, numai că cei din cadrul ANIF-ului nu prea vor să cedeze acele sisteme pentru a putea accesa fonduri europene. Accesarea lor nu este posibilă fără această bază legală. Asta însemnă că ANIF-ul trebuie să dea către OUAI-uri sistemele de irigat, ceea ce ei nu au făcut, nici până la acestă oră. Şi de aici încolo încep problemele vis-a-vis de probleme de accesare a fondurilor europene. E mare păcat, pentru că sunt bani extraordinar de mulţi. Reabilitarea sistemelor de irigat ar aerisi puțin şi bugetul de stat. Pe agricultori nu îi interesează să le fie subvenționată energia electrică, pentru că aceia sunt nişte bani dați, de care noi nu beneficiem. Dacă vorbim de un  proiect pe termen mediu şi lung care ar fi benefic ţării atunci clar vorbim de reabilitarea sistemului de irigat, acolo unde acesta mai este posibil şi din fericire, mai sunt multe astfel de locuri. Prin retehnologizare se economisesc 80% din cheltuieli, asta rezultă din date tehnice, nu sunt doar cuvinte din burtă. Asta ar fi, în opinia mea, singura soluţie. Pentru a obține finanțări externe ar trebuie să existe o mult mai bună colaborare între instituţii, pentru că, de multe ori, legea se interpretează de fiecare funcționar în parte. De aici vin toate problemele …

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top