Actualitate

Primăria Tuzla se implică în cazul construcțiilor de pe plaja sălbatică

Administrația locală a comunei Tuzla a pus în vedere operatorilor economici, deținătorilor de construcții cu activitate de cazare și altora, să dezafecteze zona.

Zona de plajă aferentă localității Tuzla a fost verificată recent și de alte instituții ale statului: Prefectura Constanța, Jandarmerie, Poliție, Protecția Consumatorilor, Garda de Mediu și Inspectoratul de Stat în Construcții.

„Către toți deținătorii de construcții cu activitate de cazare, cu activitate de alimentație publică, de campare în corturi și rulote, spații improvizate de construcție, case de vacanță.

Urmare a controalelor efectuate de către instituțiile abilitate ale statului în zona de plajă, faleza, zona verde de pe raza unității administrativ teritoriale Tuzla, vă somăm, conform legislației în vigoare începând de vineri, 10.07.2020 să încetați orice activitate comercială în termen de 48 de ore. Să eliberați zona astfel încât toate construcțiile sau orice fel de improvizare să fie ridicate sau demolate de către dumneavoastră, în caz contrar UAT Tuzla sub coordonarea și în deplina colaborare cu celelalte instituții ale statului va proceda începând cu data de 13.07.2020 orele 8:00 la eliberarea zonei de plajă și faleză, urmând să suportați consecințele activității de demolare și aducerea terenului în forma inițială”, se arată în adresa primăriei Tuzla.

De asemenea, Reșit Taner, primarul comunei a dat câteva explicații suplimentare locuitorilor cu privire la situația zonei de plajă.

„Constat faptul că locuitorii comunei care doresc să se bucure de plaja Tuzla sunt nemulțumiți din cauza imposibilității de a-și petrece timpul liber pe malul mării din cauza șezlongurilor amplasate după bunul plac al operatorilor economici care au închiriat sectoare de plajă. Astfel, alături de dumneavoastră, îmi exprim nemulțumirea față de această imposibilitate generată de firmele care au concesionat sau subînchiriat plaja Tuzla (nisipul plajei) și care nu permit amplasarea prosoapelor și a cearceafurilor direct pe nisip. Vă aduc la cunoștință că Administrația Națională Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral este direct răspunzătoare pentru administrarea și darea în folosință a plajelor (nisipul plajei)”, spune primarul.

Așadar, Primăria și Consiliul Local al Comunei Tuzla nu se pot face vinovate de aceste neplăceri și imposibilități generate de amplasarea șezlongurilor pe toate sectoarele de plajă existente.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top