Actualitate

Primăria Tuzla renovează și repară Sala de Sport din cadrul Școlii Gimnaziale

Primarul comunei Tuzla, Reșit Taner, a anunțat încă de la finalul lunii octombrie că Sala de Sport va intra în reparații.

,,Pentru desfășurarea activităților sportive în condiții optime, am demarat lucrările de renovare a sălii de sport din cadrul Școlii Gimnaziale numărul 1 Tuzla”, spune Reșit Taner.

Lucrările efectuate de administrația locală cuprind reparații în sala de sport, repararea grupurilor sanitare și repararea acoperișului. Lucrările sunt necesare deoarece sala, așa cum a prezentat edilul în câteva fotografii, nu prezenta siguranța desfășurării orelor de sport sau a altor evenimente cu caracter sportiv.

Reșit Taner a revenit cu informații și la mijlocul lunii noiembrie arătând că lucrările de renovare și de reparații la acest obiectiv „se apropie cu pași repezi de final. Vom reveni cu informații când va fi gata de utilizare”.

Sala de sport multifuncțională din cadrul Școlii Gimnaziale numărul 1 din Tuzla a fost inaugurată în anul 2010. Ea are o capacitate de 150 de locuri, iar investiția s-a ridicat la acel moment la peste 250.000 de lei, fără TVA, fiind suportată din fonduri guvernamentale.

Tot în luna noiembrie, în comuna Tuzla s-a desfășurat o nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor. Conform legii 258/2014, nesterilizarea câinilor de rasă comună, fără pedigri, cu stăpân, este sancționată cu amendă.

Un alt efect al acestor campanii de sterilizare gratuită este acela că se stopează înmulțirea necontrolată a câinilor (o femelă poate naște 5-10 câini de două ori pe an).

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top