Primăria Agigea a anunțat recepționarea primului microbuz modern Mercedes, cu 22 de locuri, care va intra în circuitul transportului public din comună. Acest pas face parte dintr-un efort mai amplu de modernizare a serviciilor publice, după cum a precizat primarul Cristian Cîrjaliu, care a subliniat importanța asigurării unor condiții de transport sigure și eficiente pentru locuitori.
„Ne ținem de cuvânt și modernizăm transportul public din Agigea. Încercăm prin tot ce face să creștem gradul de confort al locuitorilor”, a declarat primarul, subliniind că acesta este primul dintre cele două microbuze planificate să fie achiziționate. Cel de-al doilea microbuz este așteptat să ajungă săptămâna viitoare și va contribui la extinderea parcului auto al comunei, oferind locuitorilor mai multe opțiuni de transport.
Primăria Agigea aduce un nou microbuz
Noul microbuz va fi utilizat în principal pentru transportul public, inclusiv pentru elevii care fac naveta către școlile din comună. Investiția face parte dintr-un proiect mai larg de îmbunătățire a infrastructurii locale și de reducere a costurilor prin utilizarea de soluții moderne și eficiente.
Microbuzele vor fi utilizate pentru extinderea transportului gratuit, acum destinat tuturor cetățenilor comunei Agigea. „Mi-am dorit să implementez acest proiect pentru a veni în sprijinul cetățenilor noștri, pentru că le cunosc nevoile și pentru că sunt un om care își respectă promisiunile”, a explicat Cristian Cirjaliu.
Primarul Cristian Cîrjaliu a evidențiat rolul crucial al acestor achiziții pentru îmbunătățirea calității vieții în comună, aducând astfel un plus de confort și siguranță pentru toți cei care folosesc transportul public.
M.R.R.
