În mesaj, Vlad FILAT adresează Cancelarului şi cetăţenilor germani cele mai sincere felicitări şi calde urări de pace şi prosperitate.
„Ţin să salut dezvoltarea dinamică pe care au cunoscut-o relaţiile între statele noastre, care au căpătat un contur tot mai pronunţat în ultimii doi ani. Mă bucur că am reuşit să conferim mai multă substanţă şi noi valenţe dialogului bilateral. În acest context, Guvernul Republicii Moldova apreciază înalt susţinerea pe care Germania o acordă reformelor interne în domenii prioritare pentru ţara noastră, precum şi proceselor de consolidare a democraţiei şi celor de integrare europeană”, spune Vlad FILAT.
Premierul precizează că îşi aminteşte cu plăcere de ultima întîlnire pe care a avut-o cu Angela MERKEL şi de discuţiile consistente purtate.
„Sînt convins că vom avea şi alte ocazii să continuăm dialogul bilateral, să identificăm posibilităţi şi mai mari de apropiere a ţărilor noastre”, a specificat Prim-ministrul
La finalul mesajului, Vlad FILAT a reiterat…

La finalul mesajului, Vlad FILAT a reiterat că Republica Moldova mizează în continuare pe susţinerea Germaniei în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării noastre.
„Ţin să Vă mulţumesc, cu acest prilej,pentru atitudinea Dumneavoastră constructivă, spiritul prietenesc, precum şi pentru interesul de amplificare a colaborării multidimensionale între Republica Moldova şi Germania”, se mai spune în mesajul Premierului.