Fără categorie

Preşedinţia spaniolă a UE este mulţumită de realizările primelor trei luni ale mandatului

La încheierea primelor trei luni ale mandatului, Preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene a prezentat recent un raport de etapă, în care apreciază că a îndeplinit majoritatea obiectivelor pe care şi le-a propus.

În document, secretarul de stat spaniol pentru afaceri europene, Diego Lopez Garrido, insistă cu precădere asupra succeselor obţinute în domeniul economic prin adoptarea cadrului general al Strategiei „Europa 2020” pentru creştere economică şi crearea de noi locuri de muncă, precum şi iniţierea demersurilor către realizarea unei guvernanţe economice la nivel European, cu un accent special asupra consolidării zonei euro.

Diego Lopez Garrido a menţionat şi câteva dintre ţintele care trebuie atinse în ultimele trei luni ale mandatului Preşedinţiei spaniole, arătând că aceasta va depune eforturi pentru a se ajunge la un consens cât mai larg cu putinţă în privinţa directivei referitoare la fondurile speculative, care beneficiază deja de majoritatea calificată ne…

La încheierea primelor trei luni ale mandatului, Preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene a prezentat recent un raport de etapă, în care apreciază că a îndeplinit majoritatea obiectivelor pe care şi le-a propus.

În document, secretarul de stat spaniol pentru afaceri europene, Diego Lopez Garrido, insistă cu precădere asupra succeselor obţinute în domeniul economic prin adoptarea cadrului general al Strategiei „Europa 2020” pentru creştere economică şi crearea de noi locuri de muncă, precum şi iniţierea demersurilor către realizarea unei guvernanţe economice la nivel European, cu un accent special asupra consolidării zonei euro.

Diego Lopez Garrido a menţionat şi câteva dintre ţintele care trebuie atinse în ultimele trei luni ale mandatului Preşedinţiei spaniole, arătând că aceasta va depune eforturi pentru a se ajunge la un consens cât mai larg cu putinţă în privinţa directivei referitoare la fondurile speculative, care beneficiază deja de majoritatea calificată necesară la nivelul Consiliului, şi a directivei care reglementează problema violenţei de gen şi protecţia victimelor. Preşedinţia spaniolă a UE speră în acelaşi timp ca planul de acţiune aferent Programului Stockholm (aferent perioadei 2010-2014 şi care vizează aspecte ce ţin de cetăţenie, justiţie, securitate, azil şi imigraţie) să fie adoptat în timpul mandatului său.

Secretarul de stat s-a mai referit şi la eforturile depuse de Preşedinţia spaniolă pentru înregistrarea de progrese în cazul propunerilor legislative vizând aspecte precum: combaterea fraudelor, impozitarea economiilor, tutunul, facturarea electronică, drepturile procedurale, combaterea traficului cu fiinţe umane şi lucrătorii detaşaţi.

România şi-a exprimat sprijinul pentru programul Preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene, în această etapă marcată de schimbările instituţionale aduse de Tratatul de la Lisabona şi de provocările economice şi sociale cu care se confruntă Uniunea. De asemenea, ţara noastră are perspective de cooperare mai strânsă cu Spania în privinţa dosarelor europene, mai ales în contextul încheierii parteneriatului strategic româno-spaniol, care ar urma să fie semnat cu ocazia vizitei la Bucureşti a preşedintelui Guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, în cursul acestui an.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top