Liberalii constanțeni au organizat joi, 11 aprilie, o conferință de presă la sediul formațiunii politice. La conferință au fost prezenți președintele PNL, Bogdan Huțucă, consilierii locali și județeni Adriana Câmpeanu, George Niculescu, Stelian Gima și primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti.
În cadrul întâlnirii cu presa au fost dezbătute două proiecte de hotărâri, ambele cu referire la lipsa parcărilor din orașul Constanța.
Unul din cele două proiecte face referire la preluarea, de către municipalitate, de la Consiliul Județean, a parcări din zona Palatului administrativ cu scopul de a o introduce în circuitul celor publice.
Parcarea se afla în zona parcului arheologic și este folosită în prezent exclusiv de angajații primăriei. Această parcare însă nu se află înregistrată în registrul parcărilor deținut de Primăria Constanța. Concluzia liberalilor constănțeni a fost că această parcare trebuie introdusă în registru și bariera aflată la intrare ar trebui desființată. În acest spațiu se află 24 de locuri de parcare de care beneficiază doar angajații primăriei, iar ceilalți cetățeni nu au voie să parcheze în acest loc.
Al doilea proiect dezbătut face referire la demararea procedurilor privind achiziția studiului de fezabilitate pentru construirea unei parcări supraterane în zona Spitalului Județean. Parcarea ar urma să fie construită pe amprenta actualei parcări dar se va construi pe o înălțime de cinci etaje, folosind o structură de cadre de oțel și stâlpi metalici. Beneficiarii parcării vor fi cei peste 3.300 angajați ai Spitalului Județean Constanța. În acest fel vor fi înființate aproximativ 1.400 de locuri de parcare noi.
Acest proiect urmează să fie depus și dezbătut cât de curând în cadrul următoarelor ședințe ale Consiliului Județean Constanța.
