În ultimele zile, o stâncă de pe malul Dunării a ținut capul de afiș al știrilor. În spatele stâncii – Babalaul proiectat al închiderii centralei nucleare de la Cernavodă. Referitor la starea reală a Dunării, presupusa secetă istorică, nivelul presupus prea scăzut al Dunării și alte trăsnăi cu care autoritățile și presa centrală ne-au împuiat capul mă voi referi poate, în alt articol.
Cu această ocazie, voi atinge detaliile „planului de salvare” și a potențialelor (poate chiar probabilelor) probleme majore prin care „salvarea” riscă să fie mai rea decât „dezastrul natural”. Pe scurt, autoritățile au trei obiective: 1) Distrugerea stâncii Pârjoaia, 2) Scufundarea a patru barje cu pietre în gura brațului Bala, 3) Dragarea Dunării Vechi, în aval de răspântia cu Bala.
Ajunsă acum în folclorul național, Stânca Pârjoaia este o adevărată obsesie pentru cei preocupați de centrala nucleară, încă din anii 80. Încă de pe-atunci, specialiștii au identificat Stânca drept principalul motiv pentru care apa se îndreaptă preponderent pe Brațul Bala, în loc să curgă pe Dunărea Veche, spre Cernavodă. Și atunci, și în anii 90, și după anul 2000, stânca Pârjoaia a fost scoasă vinovată pentru pentru această stare de fapt. S-au făcut planuri, s-au început și abandonat licitații, s-au scris memorii – și toate degeaba. Ba, pe vremea lui Ceaușescu, s-a și trecut la treabă: S-au executat multiple detonări și dragaje grele, prin comparație cu care bombardeaua organizată de soldații lui Miruță a fost doar o pișcătură – de altfel, chiar și în știrile triumfale despre „operațiunea încununată de succes” din 3 august 2026 se menționează că „au fost îndepărtați 4 (patru) metri”, din stânca ce are câteva sute de metri doar deasupra apei. Verdictul istoriei a fost crunt: Ceaușescu a murit, înainte să moară stânca Pârjoaia. Știrile de acum ne spun că a fost, în sfârșit, răpusă – deși noi o vedem în continuare, în exact același loc ca mai înainte. Esențial este să nu ne încredem în ochii noștri mincinoși – ci în „informațiile din surse oficiale”!
Să distrugem traficul pe Dunăre!
Dacă faza cu Pârjoaia a fost un show pirotehnic de succes, faza a doua – cu barjele – riscă să se transforme într-un dezastru de succes: Se intenționează scufundarea deliberată a patru barje încărcate cu piatră, în dreptul Brațului Bala – astfel încât apa să fie deviată spre Dunărea Veche.
Din start, e evident că Apele Române, MApN, Ministerul mediului și guvernul cu totul bat câmpii, ca măgarul prin ceață: Asta pentru că dacă dinamitarea stâncii Pârjoaia ar fi de ajuns pentru ca apa să meargă pe unde vrem noi și nu pe unde vrea ea – atunci nu ar mai fi nevoie de scufundarea barjelor. Această operațiune dovedește că autoritățile habar n-au ce fac, sau ce rezultate vor avea acțiunile lor, și dublează măsurile pompieristice, în speranța că vor obține ceva.
În schimb, cel mai sigur lucru pe care îl pot obține e distrugerea traficului naval pe Dunăre: De 200 de ani, traficul naval pe Dunăre se face pe Brațul Bala. Indiferent de nivel, Brațul Bala – altfel unul din cele mai fioroase și mai adânci brațe ale Dunării – are apă și e navigabil. În perioadele de secetă, chiar și traficul din amonte spre Cernavodă și Constanța se face pe Bala-Borcea, apoi îndărăt, de la Hârșova spre Cernavodă.
Așadar, avem acum o centrală chipurile în primejdie, dar un trafic fluvial OK. După scufundarea barjelor în Gura Bala avem șanse bune să distrugem traficul fluvial – fără a avea nicio garanție că salvăm centrala. Asta pentru că acolo unde navele intrau pe Bala, pe viitor vor fi patru epave invizibile, pe fundul apei, în care alte nave să se înfigă cu prima ocazie. Deocamdată, se pare că unii din specialiști s-au trezit la această posibilitate, purtătoarea de cuvânt a Apelor Române anunțând că s-a solicitat scufundarea pe rând a barjelor „pentru a se monitoriza efectele” – ceea ce e salutar, dar o probă suplimentară că autoritățile în general nu prea au habar ce fac și o iau ușurel…
Am plecat boi – riscăm să ne întoarcem vaci!
În lunga istorie a obsesiei reconfigurării ceatalului Bala – Dunărea Veche, un alt moment strălucește: Așa cum scriam prin 2006, ideea modificării zonei bântuia prin ministere, iar în acea perioadă ea prinsese formă vie, din nou: După scrierea articolului invocat anterior, s-a intervenit cu eforturi mari și pe bani buni, fiind distruse câteva ostroave protejate și câteva brațe minore ale Dunării Vechi. Iar Gura Bala a fost gâtuită cu un dig de piatră care și în ziua de azi îngreuiază traficul și îngustează cu două treimi accesul pe acest braț. Scopul acestei acțiuni era să se asigure apă pentru patru reactoare, la Cernavodă. Rezultatul? – Acum nu avem apă, cică, nici pentru un singur reactor. Deci putem spune cu siguranță că Dunărea a făcut pipi pe planurile inginerilor…
În final, o scurtă trecere în revistă a posibilelor rezultate ale asaltului pompieristic de la Pârjoaia – de la cel mai roz, la cel mai nefast: 1) Dunărea învinge – barjele sunt duse aiurea (lucru probabil, pentru că ar trebui scufundate în șenal, unde e curentul cel mai puternic), la final Miruță proclamă victoria ca Trump în Iran și pleacă acasă învins de o piatră. 2) Operațiunea reușește, scade drastic volumul de apă pe Bala, ceea ce duce la distrugerea ultimului loc de reproducere naturală a sturionilor, la Borcea (în caz că vă întrebați de ce a fost decretată Starea de Alertă – călcarea în picioare a legislației de mediu e unul din motive) și la colmatarea principalei căi navigabile existente acum. 3) Operația reușește, dar pacientul este mort – un volum mai mare de apă pe Dunărea Veche înseamnă viteză mai mare, iar împreună acestea aduc un volum mai mare de aluviuni…. direct în sistemul de răcire al centralei, care riscă să se înfunde. 4) Operațiunea reușește, dar s-a dus dracului pomană traficul de nave pe Dunăre, iar peste o lună-două Miruță și Armata revin la locul crimei, pentru a arunca în aer barjele scufundate și pentru a muta apa înapoi – din Dunărea Veche, în Bala. Asta pentru că Dunărea Veche, care e lângă malul dobrogean și are de la Ostrov la Hârșova vreo 7-8 praguri pietroase (din care Pârjoaia e doar unul!) nu va putea înlocui în veci culoarul Bala-Borcea.
Varianta asta din urmă, deși mai puțin probabilă, e foarte spectaculoasă. În urmă cu 35 de ani, la doar două luni de la proclamarea independenței, Ucraina ne-a trântit nava Rostok de-a curmezișul Sulinei, de a stat Canalul Sulina închis vreo doi ani. De data asta, avem șansa să ne-o facem singuri, cu mâna noastră. Să nu lăsăm această șansă să ne scape!
Un articol de Răzvan PETRE
