
Buda, 24 octombrie 2011
Peste 1500 de persoane cu dizabilitati au fost sprijinite numai in cadrul unui singur proiect implementat de Fundatia Motivation Romania pe o perioada de trei ani. Este vorba despre proiectul Retea pentru incluziune, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește in oameni! Potrivit centralizarii rezultatelor obtinute pana la 30 septembrie, 1542 de persoane cu dizabilitati au fost sprijinite in cadrul proiectului, 1272 beneficiind de evaluare și prescriere de echipament de mobilitate. Cei mai multi beneficiari sunt din mediul urban (937), iar distributia lor pe categorii de varsta arata ca 499 dintre cei sprijiniti in proiect au sub 15 ani, iar 597 dintre aceștia au intre 25 și 54 de ani.
Proiectul Retea pentru incluziune a vizat dezvoltarea serviciilor de reintegrare sociala și profesionala personalizate nevoilor persoanelor cu dizabilitati motorii din Romania prin …

Buda, 24 octombrie 2011
Peste 1500 de persoane cu dizabilitati au fost sprijinite numai in cadrul unui singur proiect implementat de Fundatia Motivation Romania pe o perioada de trei ani. Este vorba despre proiectul Retea pentru incluziune, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește in oameni! Potrivit centralizarii rezultatelor obtinute pana la 30 septembrie, 1542 de persoane cu dizabilitati au fost sprijinite in cadrul proiectului, 1272 beneficiind de evaluare și prescriere de echipament de mobilitate. Cei mai multi beneficiari sunt din mediul urban (937), iar distributia lor pe categorii de varsta arata ca 499 dintre cei sprijiniti in proiect au sub 15 ani, iar 597 dintre aceștia au intre 25 și 54 de ani.
Proiectul Retea pentru incluziune a vizat dezvoltarea serviciilor de reintegrare sociala și profesionala personalizate nevoilor persoanelor cu dizabilitati motorii din Romania prin infiintarea a cate unui Centru de Training Regional in fiecare din judetele: Mehedinti (Regiunea de Dezvoltare Sud Vest Oltenia), Prahova (Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia) și Sibiu (Regiunea de Dezvoltare Centru). De asemenea, s-a urmarit dezvoltarea abilitatilor persoanelor cu dizabilitati motorii de a deveni membri activi ai comunitatilor din care fac parte prin evaluarea și prescrierea de echipamente de mobilitate și de tip asistiv. A fost urmarita dezvoltarea de parteneriate public/private la nivel local pentru promovarea capacitatii de munca a persoanelor cu dizabilitati și gasirea de solutii pentru stimularea implicarii in viata comunitatii a persoanelor cu dizabilitati. Un alt obiectiv al proiectului a vizat identificarea principalelor motivatii și piedici in calea accesului persoanelor cu dizabilitati la echipamente de mobilitate și acces la servicii de instruire in utilizarea acestora, prin realizarea unei evaluari a situatiei existente la nivel national și propunerea de modificari ale politicilor și programelor nationale și regionale in domeniu.
Perioada de realizare a proiectului este decembrie 2008 noiembrie 2011, parteneri fiind Motivation Charitable Trust, din Marea Britanie, și Societatea Academica din Romania.
In cadrul proiectului, Fundatia Motivation Romania a organizat joi, 20 octombrie 2011, la București, conferinta Mobilitate și Sanatate. Modele de prescriere echipamente de mobilitate și recuperare medicala pentru persoanele cu dizabilitati. La eveniment, au fost prezentate și discutate serviciile de furnizare a echipamentelor de mobilitate pentru persoanele cu dizabilitati. In acest context, a fost prezentat Raportul de cercetare Imobilizat la domiciliu, realizat de Societatea Academica din Romania, care are ca tema principala accesul persoanelor cu dizabilitati motorii la echipamente adecvate (scaune rulante).
La conferinta, au fost luate in discutie și serviciile de recuperare medicala de care au nevoie persoanele cu dizabilitati, pornind de la modelul oferit de Fundatia Motivation Romania.
Pentru detalii suplimentare, persoana de contact este Mirela Cirlan; e-mail: [email protected]; telefon mobil: 0744.149.077.
[email protected]
http://www.motivation.ro
