Fără categorie

Pentru o piaţă internă eficace: statele membre trebuie să continue eforturile depuse în vederea concretizării pieţei interne

Brussels, 23 September 2010

Conform celui mai recent tablou de bord privind piaţa internă al Comisiei Europene, statele membre continuă să transpună corect în legislaţia naţională normele privind piaţa internă, dar evoluţia pozitivă înregistrată în ultimii ani s-a oprit. În medie, 0,9% din directivele referitoare la piaţa internă al căror termen de punere în aplicare a expirat nu au fost încă transpuse în legislaţia naţională, acest procent fiind mai ridicat decât cel de 0,7%, înregistrat în martie 2010. Aceasta înseamnă că statele membre încă respectă, dar numai la limită, obiectivul de 1,0% fixat de şefii de stat şi de guvern în 2007. În ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei Uniunii Europene, numărul cazurilor de încălcare a dreptului UE a scăzut uşor în comparaţie cu semestrul precedent. Recunoscând importanţa mobilităţii cetăţenilor pe piaţa internă, un capitol al tabloului de bord este dedicat aplicării efective a normelor Uniunii Europene în domeniul recunoaşterii reciproce…

Brussels, 23 September 2010

Conform celui mai recent tablou de bord privind piaţa internă al Comisiei Europene, statele membre continuă să transpună corect în legislaţia naţională normele privind piaţa internă, dar evoluţia pozitivă înregistrată în ultimii ani s-a oprit. În medie, 0,9% din directivele referitoare la piaţa internă al căror termen de punere în aplicare a expirat nu au fost încă transpuse în legislaţia naţională, acest procent fiind mai ridicat decât cel de 0,7%, înregistrat în martie 2010. Aceasta înseamnă că statele membre încă respectă, dar numai la limită, obiectivul de 1,0% fixat de şefii de stat şi de guvern în 2007. În ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei Uniunii Europene, numărul cazurilor de încălcare a dreptului UE a scăzut uşor în comparaţie cu semestrul precedent. Recunoscând importanţa mobilităţii cetăţenilor pe piaţa internă, un capitol al tabloului de bord este dedicat aplicării efective a normelor Uniunii Europene în domeniul recunoaşterii reciproce a calificărilor profesionale.

Comisarul pentru piața internă și servicii, domnul Michel Barnier, a declarat: „Dacă dorim să profităm pe deplin de avantajele oferite de piața internă, este esențial ca statele membre să pună în aplicare în termenele prevăzute și în mod corespunzător normele europene menite să asigure buna funcționare a pieței interne. Rezultatele celui mai recent tablou de bord arată că, deși multe state membre respectă cerințele, altele trebuie să depună mai multe eforturi. Tabloul de bord este un instrument util pentru obținerea unei imagini precise și complete a situației existente pe teren, astfel încât, împreună cu statele membre, să putem soluționa problemele care rămân de rezolvat.”

Punerea în aplicare a directivelor privind piața internă

  • Deficitul mediu de transpunere a directivelor UE – procentul de directive privind piața internă care nu au fost transpuse în legislația națională în termenele prevăzute – al celor 27 de state membre a crescut cu 0,2% și se ridică în prezent la 0,9%.
  • În total, 18 state membre respectă obiectivul de 1%; 8 dintre acestea și-au îmbunătățit sau au egalat deficitul lor de transpunere în comparație cu semestrul precedent, și anume: Danemarca, Malta, Slovacia, Finlanda, Slovenia, Belgia, Regatul Unit și Irlanda.
  • Cele două state membre cele mai performante în materie de transpunere a directivelor sunt Danemarca și Malta, în cazul acestora numai 3 directive urmând încă a fi transpuse.
  • 9 state membre se situează deasupra obiectivului de transpunere de 1%: Austria, Italia, Franța, Cipru, Republica Cehă, Luxemburg, Polonia, Portugalia și Grecia. Cu excepția Austriei și a Italiei, în toate celelalte state membre s-au agravat întârzierile în privința transpunerii.
  • În comparație cu semestrul precedent, perioada medie de transpunere la nivelul UE s-a redus cu 2 luni. În prezent, sunt necesare, în medie, 7 luni suplimentare pentru a transpune directivele UE după data de expirare a termenului de transpunere fixat. 21 de state membre au reușit să-și reducă perioada medie de transpunere. Cele mai mari progrese în acest sens s-au înregistrat în Spania, Italia și Slovacia.

Încălcarea dreptului UE

  • Numărul total al procedurilor privind încălcarea dreptului UE cu privire la piața internă a scăzut cu 2,1% în comparație cu semestrul precedent. Cele mai multe cazuri de încălcare se constată, în continuare, în domeniile „impozitare și uniune vamală” și „mediu”.
  • În comparație cu anii precedenți, s-a modificat clasamentul statelor membre care fac obiectul unor proceduri privind încălcarea dreptului UE. În prezent, Belgia face obiectul celui mai mare număr de proceduri privind încălcarea dreptului UE, aceasta fiind urmată de Grecia.

Tabloul de bord privind piața internă se axează pe legislația referitoare la piața internă. Acesta nu trebuie confundat cu evaluarea anuală efectuată de Comisia Europeană, ale cărei rezultate urmează a fi prezentate săptămâna viitoare și care analizează situația generală a transpunerii și a procedurilor privind încălcarea dreptului UE pentru toată legislația europeană.

Tabel privind stadiul de transpunere a directivelor privind piața internă

Tabloul de bord prezintă pentru prima dată, sub formă de tabel, o imagine generală a gradului de conformitate a statelor membre cu normele de implementare și de aplicare a legislației referitoare la piața internă. Pentru ca normele să fie eficace, nu este suficientă transpunerea la timp a acestora. Ceea ce este important este ca acestea să fie transpuse corect și să fie aplicate corespunzător (a se consulta anexa).

Tabelul arată că, în general, Malta, Letonia și Slovenia sunt statele membre cu cele mai bune rezultate. Cu toate acestea, în marea majoritate a statelor membre, există cel puțin un aspect care necesită o mai mare atenție, cum ar fi numărul de directive transpuse incorect. Este interesant de observat faptul că același lucru este valabil și în cazul statelor membre cu deficit de transpunere destul de mic, ceea ce dovedește că, pentru ca normele să fie eficace pe teren, este necesar ca acestea să fie corect transpuse și să fie implementate corespunzător.

Un accent deosebit pe recunoașterea calificărilor profesionale

Anchetele arată că cetățenii care lucrează într-un alt stat membru nu se așteaptă să se confrunte cu probleme în privința recunoașterii calificărilor lor profesionale. Cu toate acestea, realitatea este diferită. În 30% din cazurile semnalate Comisiei, cererile de recunoaștere a calificărilor depuse de cetățenii în cauză au fost, inițial, respinse sau li s-a cerut să se supună unor teste suplimentare sau a trebuit ca aceștia să facă recurs pentru soluționarea cererii. Tabloul de bord evidențiază diferențe mari între statele membre în această privință.

Transpunerea directivei privind recunoașterea calificărilor profesionale (2005/36/CE) în statele membre s-a dovedit a fi dificilă, având în vedere faptul că aproximativ 1°200 măsuri naționale de punere în aplicare au fost notificate Comisiei și că unele state membre au înregistrat întârzieri în transpunerea directivei, în special Austria, Luxemburg și Grecia.

Din tabloul de bord reiese faptul că Sistemul de informare al pieței interne (IMI) este utilizat pe larg în scopul cooperării administrative referitoare la directiva privind recunoașterea calificărilor profesionale. IMI este un instrument electronic multilingv care facilitează și accelerează schimbul de informații între autoritățile naționale și care optimizează, în acest fel, procedurile de recunoaștere a calificărilor. Autoritățile pot, de exemplu, să utilizeze IMI pentru a verifica mai rapid diplomele. În cazul a 71% din solicitările de informații, statele membre au răspuns în termen de maximum două săptămâni.

Textul complet al celui mai recent tablou de bord privind piața internă este disponibil la adresa:

http://ec.europa.eu/internal_market/score/index_en.htm

SURSA: COMISIA EUROPEANĂ

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top