Pentru a proteja stocurile de peste din Marea Neagră, dar și pentru a asigura un nivel de viață adecvat al pescarilor locali, toate statele riverane ar trebui să sprijine și să pună în aplicare politica comună de pescuit, care se bazează pe sustenabilitate pe termen lung, precum și pe o coordonare eficace, se arată în rezoluția PE, adoptată azi, 13 septembrie.
„Evoluția în Marea Neagră este foarte alarmantă – dacă nu se iau măsuri urgente, riscăm să avem o mare moartă”, a avertizat autoarea rezoluției, Iliana Malinova Iotova (S&D, BG).
Multe dintre ecosistemele marine în general şi ecosistemul Mării Negre în special sunt grav afectate de unele schimbări dinamice direct legate de pescuit, de schimbările climatice şi de poluare. De exemplu, populaţia de Rapana venosa are un impact negativ şi constituie o ameninţare pentru echilibrul ecologic al Mării Negre, pentru că distruge filtrele naturale ale apei precum Mythilus galloprovincialis şi Chamelea gallina.
Noua…

Noua politică – destinată în mod special bazinului Mării Negre care urmează să fie parte integrantă din reforma viitoare a politicii comune de pescuit – ar trebui să mențină și să îmbunătățească nivelul stocurilor de pește, se precizează în rezoluție.
Cooperarea internațională este vitală
Având în vedere necesitatea de cooperare a statelor din bazinul Mării Negre, deputații europeni salută eforturile Comisiei Europene de a crea grupuri de lucru cu Rusia și Turcia, dar subliniază necesitatea de a implica și alte state, precum Ucraina și Georgia.
Sustenabilitate pe termen lung
Principiul actual de a stabili captura legală totală (TAC) de către statele membre în Marea Neagră „nu ar trebui să fie singura opţiune pentru gestionarea pescuitului în Marea Neagră”, se arată în rezoluție care solicită soluții pe termen lung, cum ar fi „planuri de gestionare multianuale”, în vederea îmbunătățirii atât a situației economice a sectorului de pescuit, cât și a ecosistemelor din Marea Neagră.
Nou organ regional de gestionare
O mare parte din problemele Mării Negre sunt cauzate de lipsa unei structuri instituţionale adecvate care să coordoneze şi să efectueze gestionarea pescuitului în Marea Neagră la un nivel profesional şi specializat. În acest sens, Parlamentul solicită Comisiei să utilizeze structurile instituționale existente pentru a mai bună coordonare și gestionare a politicii de pescuit.
Potrivit deputaților, o organizaţie regională separată pentru gestionarea pescuitului (ORGP) pentru Marea Neagră ar putea stimula şi promova pe termen lung comunicarea între institutele ştiinţifice şi organizaţiile profesionale ale pescarilor, producătorilor şi prelucrătorilor pentru a soluţiona problemele şi dezvolta cooperarea în Marea Neagră. În plus, aceștia încurajează Comisia Europeană să coopereze cu ţările de la Marea Neagră la nivel bilateral, având în vedere faptul că multe dintre acestea nu sunt membre ale Uniunii Europene.
Sursa: PE