Fără categorie

Participarea subsecretarului de stat Răzvan Horaţiu Radu la Reuniunea Agenţilor Guvernamentali pentru Curtea de Justiţie şi Tribunalul Uniunii Europene

La data de 24 iunie 2011, subsecretarul de stat Răzvan Horaţiu Radu, Agentul Guvernamental al României pentru Curtea de Justitie a Uniunii Europene, a participat Luxemburg, la Reuniunea Agenţilor Guvernamentali pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Reuniunea a fost organizată de Presedintele Curtii de Justiţie a Uniunii Europene, Vassilios Skouris. La reuniune au participat judecători ai Curţii Europene de Justiţie, Agenţii Guvernamentali ai statelor membre pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi Agenţii Guvernamentali ai instituţiilor europene.  Pe parcursul întâlnirii s-au discutat o serie de probleme de actualitate pentru Curtea de Justiție şi Tribunalul Uniunii Europene: modificarea Statutului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, modificarea Regulamentului de procedură al Curţii şi introducerea sistemului E-Curia.

În intervenţia sa, Răzvan Horaţiu Radu a susţinut modificările propuse, care au un rol sporit în simplificarea şi accelerarea procedu…

La data de 24 iunie 2011, subsecretarul de stat Răzvan Horaţiu Radu, Agentul Guvernamental al României pentru Curtea de Justitie a Uniunii Europene, a participat Luxemburg, la Reuniunea Agenţilor Guvernamentali pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Reuniunea a fost organizată de Presedintele Curtii de Justiţie a Uniunii Europene, Vassilios Skouris. La reuniune au participat judecători ai Curţii Europene de Justiţie, Agenţii Guvernamentali ai statelor membre pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi Agenţii Guvernamentali ai instituţiilor europene.  Pe parcursul întâlnirii s-au discutat o serie de probleme de actualitate pentru Curtea de Justiție şi Tribunalul Uniunii Europene: modificarea Statutului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, modificarea Regulamentului de procedură al Curţii şi introducerea sistemului E-Curia.

În intervenţia sa, Răzvan Horaţiu Radu a susţinut modificările propuse, care au un rol sporit în simplificarea şi accelerarea procedurilor în fata Curţii, însă a solicitat acordarea unei atenţii deosebite din partea Curţii în situaţiile în care aceasta decide să nu organizeze şi o fază orală în cadrul procedurii sau atunci când cenzurează observaţiile părţilor din cauza lungimii lor excesive. De asemenea, reprezentantul României solicitat ca, în cazul exercitării dreptului de intervenţie în varianta simplificată, să se ţină cont la stabilirea termenelor de un interval necesar coordonării autorităţilor interne.

Informaţii suplimentare

Prin propunerile de modificare a Statutului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Regulamentului de procedură al Curţii se urmăreşte adaptarea structurii şi conţinutului acestora la realităţile contenciosului european, accelerarea procedurilor care se desfăşoară în faţa instanţelor europene, clarificarea şi simplificarea regulilor de procedură. Astfel, în concret, modificările vizează  introducerea unei noi funcţii, cea de vicepreşedinte al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, urmând a fi stabilite atribuţiile acestuia, creşterea numărului de judecători ai Marii Camere de la 13 la 15, posibilitatea de a schimba acte de procedură pe cale electronică, statuarea de către Curte a organizării sau nu a unei proceduri orale, simplificarea procedurilor de intervenţie, simplificarea altor proceduri (reexaminarea hotărârilor Tribunalului Uniunii Europene, procedura avizelor, etc.), suprimarea unor reguli desuete neaplicate în practică, uniformizarea terminologiei, etc.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top