Fără categorie

Parlamentul European a adoptat noile reguli convenite cu Consiliul privind etichetarea produselor textile

Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri, 11 mai, noi reguli de etichetare a produselor textile, votând o serie de amendamente convenite împreună cu Consiliul, referitor la Regulamentul propus de Comisia Europeană privind denumirile fibrelor textile, etichetarea corespunzătoare şi marcarea compoziţiei fibroase a produselor textile.

Astfel, PE a votat şi adoptat în a doua lectură raportul elaborat de eurodeputatul olandez Toine Manders (ALDE-NL), referitor la propunerea de Regulament privind denumirile fibrelor textile, etichetarea corespunzătoare şi marcarea compoziţ­iei fibroase a produselor.

Propunerea vizează revizuirea legislaţiei privind denumirile fibrelor textile şi etichetarea corespunzătoare a produselor textile, în vederea simplificării şi ameliorării cadrului normativ existent, pentru dezvoltarea şi utilizarea noilor fibre, în scopul promovării inovării în sectorul textilelor şi îmbrăcămintei şi pentru ca utilizatorii fibrelor şi consumatorii să beneficieze mai…

Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri, 11 mai, noi reguli de etichetare a produselor textile, votând o serie de amendamente convenite împreună cu Consiliul, referitor la Regulamentul propus de Comisia Europeană privind denumirile fibrelor textile, etichetarea corespunzătoare şi marcarea compoziţiei fibroase a produselor textile.

Astfel, PE a votat şi adoptat în a doua lectură raportul elaborat de eurodeputatul olandez Toine Manders (ALDE-NL), referitor la propunerea de Regulament privind denumirile fibrelor textile, etichetarea corespunzătoare şi marcarea compoziţ­iei fibroase a produselor.

Propunerea vizează revizuirea legislaţiei privind denumirile fibrelor textile şi etichetarea corespunzătoare a produselor textile, în vederea simplificării şi ameliorării cadrului normativ existent, pentru dezvoltarea şi utilizarea noilor fibre, în scopul promovării inovării în sectorul textilelor şi îmbrăcămintei şi pentru ca utilizatorii fibrelor şi consumatorii să beneficieze mai rapid de produsele inovatoare.

PE a solicitat Comisiei (COM) să elaboreze, până în 2013, un raport de evaluare cu privire la oportunitatea introducerii unor noi cerinţe de etichetare, care să fie introduse la nivelul Uniunii pentru a facilita libera circulaţie a produselor textile în cadrul pieţei interne şi a asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor pe întreg teritoriul Uniunii. Eurodeputaţii menţionează că acest raport poate fi însoţit şi de o propunere legislativă.

Raportul ar trebui să examineze în special valoarea adăugată pentru consumator generată de noile cerinţe de etichetare, legate de locul de origine, întreţinerea, mărimea, substanţele periculoase, caracterul inflamabil şi performanţele ecologice ale produselor textile, utilizarea unor simboluri sau coduri extralingvistice pentru identificarea fibrelor textile, etichetarea socială şi electronică, precum şi includerea unui număr de identificare pe etichetă care să permită obţinerea de informaţii suplimentare la cerere, în special pe internet, cu privire la produs şi la fabricant.

PE a mai solicitat Comisiei să efectueze, până la data de 30 septembrie 2013, un studiu cu privire la substanţele periculoase, pentru a evalua dacă există o legătură de tip cauză-efect între reacţiile alergice şi substanţele chimice folosite în produsele textile, şi încă un studiu cu privire la oportunitatea unui sistem de etichetare a locului de origine, cu scopul de a oferi consumatorilor “informaţii exacte despre ţara de origine şi informaţii complementare care să asigure trasabilitatea integrală a produselor textile”.

Pe de altă parte, eurodeputaţii au decis că etichetele produselor textile trebuie să conţină specificaţii clare cu privire la utilizarea de materiale de provenienţă animală, textilele care conţin astfel de produse urmând să fie etichetate astfel “conţine părţi netextile de origine animală”, pentru a permite identificarea lor corectă de către consumatori. În cazul acestor cerinţe va exista o perioadă tranzitorie de doi ani şi jumătate de la intrarea în vigoare a Regulamentului, pentru a permite industriei de profil să se adapteze.

Pentru a putea intra în vigoare, noile reguli privind etichetarea textilelor, adoptate în plenul Parlamentului, vor trebui să fie agreate formal şi de către statele membre. Noul Regulament urmează să intre în vigoare la 20 de zile după publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

Departamentul pentru Afaceri Europene

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top