Roma, acum 2.000 de ani: Sclavii – în arenă, stăpânii în culise – numărând banii, prostimea în tribune – mulțumită de circ. Paris, 2024: Aceeași scenă, aceleași personaje…
Dincolo de lozinci, circul de la TV și cronicile tromboniste, Olimpiada este o afacere. Una în care guverne, orașe și companii încasează miliarde de dolari, în timp ce protagoniștii ridicați în slăvi de propagandă (adică sportivii) prestează gratis și adesea în circumstanțe subumane, asemeni unor sclavi moderni.
Prostia și corupția C.O.I.
Începută în virtutea unor idealuri înălțătoare, olimpiada modernă (post 1896) a fost transformată în ultima jumătate de secol într-o afacere mizerabilă, prin intervenția forului director – Comitetul Olimpic Internațional (C.O.I.).
Comportându-se asemeni altor guverne globale nealese și nevotate de nimeni a căror tiranie am simțit-o apăsat în ultimii ani, COI a perfecționat un set de reguli care să cearnă și să elimine de pe lista posibililor organizatori majoritatea țărilor și orașelor. De exemplu, au fost introduse ca „olimpice” cu ghiotura zeci de sporturi care nu au nici o legătură cu spiritul și tradiția olimpică (de exemplu, break dance e cel mai recent „sport” olimpic) – rezultatul fiind că un posibil organizator ar trebui să primească un număr dublu sau triplu de atleți față de cât ar fi normal și să construiască zeci de săli de competiție și antrenament.
În urma acestor modificări, olimpiada a devenit o afacere de mare risc, cu costuri uriașe și un potențial uriaș de sifonare și irosire a banilor publici. După mai multe olimpiade dezastruoase financiar (Rio și Atena au înregistrat pagube de zeci de miliarde), în competiție au rămas doar două tipuri de competitori: Cei dispuși să își asume pierderile, pentru beneficii de imagine – respectiv cei dispuși și suficient de abili să exploateze la maxim resursa umană (sportivi, voluntari, simpli cetățeni) pentru a stoarce un profit.
Satul de sclavi olimpici
Conform unei estimări a COI, olimpiada poate aduce venituri între 7 și 12 miliarde de dolari. Cu un buget nominal de 4,4 miliarde și cheltuieli efective de 4,8 miliarde, Parisul a bifat prima cerință pentru o olimpiadă de succes – a respectat planul de investiții.
A doua cerință a fost de asemenea îndeplinită perfect: Exploatarea și stoarcerea la maxim a „eroilor” olimpiadei – sportivii.
„Suntem zece fete la două băi” a postat pe internet tenismana americana Cori Gauff. După o săptămână, situația se îmbunătățise: Jumate din sportive se mutaseră pe cheltuială proprie din satul olimpic, deci presiunea pe WC-uri scăzuse…
„Nu avem aer condiționat. Doar un ventilator” a declarat jucătoarea de tenis de masă româncă Bernadette Szocs. Atleta americană Chari Hawkins a arătat cum își pusese un prosop în geam, pentru că organizatorii nu montaseră perdele. Alte atlete au lipit folie de aluminiu pe geamuri, pentru a se feri de căldură și de priviri indiscrete.
Alți sportivi s-au plâns de paturile făcute din bucăți de carton reciclat, sau de porțiile de mâncare mici și necomestibile. Medicii delegației Marii Britanii au declarat meniul servit de mega-compania de catering Sodexo (aleasă de oficiali ca furnizor de mâncare oficial) ca fiind de-a dreptul periculos pentru atleți, iar delegația a fost nevoită să își organizeze (pe bani buni) propria cantină.
Per ansamblu, „satul olimpic” a fost o escrocherie de zile mari: Paturi din carton, perdele lipsă, igienă ca pe autostradă, cu mulți atleți nevoiți să își cumpere din banii proprii și hârtia igienică, aer condiționat lipsă.
Preocupați de mediu, parizienii au venit cu o instalație de climatizare care permitea să cobori (teoretic!) temperatura camerei cu maxim 10 grade. Pentru a limita și mai mult cheltuielile, atleții-locatari puteau însă să o coboare (practic) doar cu două grade (de la 35 – la 33, de exemplu). În schimb, organizatorii au pus la dispoziția sportivilor aparate de aer condiționat portabile – contra-cost!
Referitor la mâncare, un purtător de cuvânt al Sodexo a declarat că „sunt luate în serios sesizările atleților” (un mod politicos de a spune „ne doare în cot, dar ne prefacem că ne pasă”).
Per ansamblu, atleții au fost tratat mizerabil și mulși de ultimul bănuț: Cei care și-au permis, s-au mutat din ghetto-ul olimpic, cu cheltuieli de zeci și sute de milioane de dolari (echipa de baschet a SUA a cheltuit 15 milioane doar pe cazare), și-au luat aer condiționat, și-au angajat bucătari sau au contractat alte servicii, de pe urma cărora organizatorii au câștigat direct sau indirect sume colosale.
Ceilalți – sclavii de jos, din sporturi care nu aduc mari venituri sau din țări sărace – au răbdat, au îndurat și au ajuns în competiție jegoși, înfometați sau după nopți dormite cu ușa deschisă, la 30 de grade Celsius.
Șefu la bani!
Că tot adusei vorba de Sodexo: Am întrebat pe Gemini (ChatGPT-ul companiei Google) dacă familia Bellon – oligarhii multimiliardari proprietari ai concernului Sodexo – au donat bani președintelui Macron sau partidului său. Gemini, care e altfel capabil să trăncănească ore în șir despre problemele sclavilor, s-a sufocat brusc când l-am întrebat de stăpâni. Programele AI, se pare, sunt afectate de aceleași probleme lunare ca femeile, căci mi-a răspuns, țâfnos: „Nu pot să-ți ofer informații politice în această perioadă! Caută-ți singur pe Google…”
De căutat, am căutat și am găsit lista membrilor comitetului organizator: Primăria Parisului, alte câteva primării din zonă, guvernul francez, plus câteva ONG-uri alese pe sprânceană.
Cu atâtea entități politice în comitetul director, nu e de mirat acestea au încercat să folosească jocurile în beneficiul propriu: Atleții au fost taxați cu fiecare ocazie, direct sau indirect, atunci când li s-a oferit (sau mai degrabă au fost forțați) să cumpere bunuri și servicii oferite direct de organizatori, dar și atunci când s-au văzut nevoiți să se mute din satul olimpic (mișcare la care organizatorii au crescut simțitor profitul din taxe turistice, impozite locale etc).
Comitetul organizator a solicitat transport gratuit pentru delegațiile de sportivi, dar Consiliul Județean a refuzat, pentru că ieșeau bani buni de pe urma celor 15-20.000 de sclavi care făceau naveta ore în șir zilnic de la satul olimpic pus la Cucuieții-din-Deal, la centrele de antrenament.
Primărița Parisului s-a folosit de olimpiadă pentru a-și bifa „agenda verde”, dar și promisiunile de campanie cu care își amenință cetățenii, de ani de zile: A ras 60.000 de locuri de parcare și a trântit zeci de kilometri de piste de biciclete (proiectul de suflet al oricărui edil progresist/globalist). Și mai important, a „curățat” Sena: În buna tradiție a mascaradei ecologiste, Sena nu a fost curățată total, ci parțial și de fațadă: Pentru 1 miliard de euro, s-a construit un rezervor din care fecalele erau eliberate în râu cu țârâita. La final, sclavii de la triatlon au fost trimiși să înoate în apă cu concentrație de E. coli de 400-500-1.000 CFU (pentru comparație, pe cele mai aglomerate sectoare de plajă din România, în aceeași perioadă, concentrația a fost < 15 unități).
Dacă autoritățile locale și-au făcut jocurile și au stors ultimul bănuț ca să obțină profit de pe urma atleților, marii profitori rămân în umbră. Sodexo, cu care începeam paragraful, a scos bani buni și a anunțat o creștere a profiturilor și a acțiunilor, după ce le-a servit atleților mâncare necomestibilă. Și pentru închirierea Stade de France s-a plătit o sumă colosală. „Stadionul Franței” nu e de fapt al Franței, ci al corporației Vinci, iar organizatorii au bugetat 7,5 milioane de euro chirie. La un audit, s-a descoperit că suma finală este cel puțin dublă față de cea oficială.
6 grame de aur pentru sclavi
Pentru jocurile de imagine ale autorităților locale și pentru profitul companiilor deținute de oligarhi, organizatorii au primit peste 4 miliarde de euro din televizare, bilete, sponsorizări etc. – 98% din buget acoperit din surse private, plus încă vreo câteva sute de milioane de euro decontate de Macron din banii taxați de la fraieri. Luând în calcul turismul, marfa cu logo-ul olimpiadei și banii storși de la atleții maltratați, e extrem de probabil ca organizatorii să pună placa „am ieșit Tanda pe Manda” (dar să adune profituri de miliarde).
În ceea ce îi privește pe participanți, aceștia primesc ciuciu.
Deși în lipsa lor competiția nu ar exista și nimeni nu ar da un leu, atleții nu primesc un sfanț din banii încasați, la acest capitol olimpiada fiind de departe cea mai mare escrocherie din lumea sportivă. Pentru a masca măgăria, medalia olimpică a crescut de la ediție la ediție, ajungând acum ditamai tingirea de tablă. În practică, medalia de aur și cea de argint au cam aceeași valoare, circa 500$/bucată – asta pentru că COI a stabilit un conținut de minim 93% argint pentru ambele variante. De observat că COI te lasă să pui cât mai mult argint, dar îți interzice să dai atleților prea mult aur. La Paris, medialia câștigătorilor a avut un conținut de 6 grame de aur.
Per ansamblu, olimpiada de la Paris a fost o mare bătaie de joc – în special la adresa atleților. Dar a meritat – fiind cea mai ecologică și mai inclusivă olimpiadă! Inclusivă cu negrii sau cu travestiții de la ceremonia de deschidere, nu cu atleții – ceea ce e logic, pentru că, nu-i așa, sclavii nu sunt oameni, corect?
Un articol de Răzvan PETRE
