Actualitate

Mitropolit român CONDAMNAT la 5 ani cu EXECUTARE pentru înșelăciune

Un tulcean ajuns Mitropolit al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei pe Vechiul Calendar (structură bisericească ce nu se află în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română) a fost condamnat recent la 5 ani închisoare cu executare, pentru înșelăciune. Conform informațiilor pe care le deținem, Mitropolitul Casian ar fi cerut diverse sume de bani unor persoane, în contul Mănăstirii Cerbu din județul Tulcea.

Puteți citi mai jos un articol mai amplu pe această temă

Povestea tulceanului condamnat pentru înşelăciune, ajuns Mitropolit!

Conform portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe 19 decembrie pe C.D.P la pedeapsa de 2 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (15 acte materiale). Pentru că Mitropolitul Casian fusese condamnat (tot pentru înșelăciune) în anul 2010, la 3 ani de închisoare cu suspendare, instanța a decis ca C.D.P să execute 5 ani de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanța.

Instanța constată că infracțiunea se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 si 2 C.pen. 1969, pentru care, prin sentința penală nr. 427/07 aprilie 2010, pronunțată de judecătoria Tulcea în dosarul 2715/327/2008, modificată prin d.p. nr. 76/15.05.2010 a Tribunalului Tulcea, modificată și definitivă prin d.p. 774/P/26.11.2010 a Curții de Apel Constanța, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare. Revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul și o adaugă la pedeapsa de 2 ani și interzicerea unor drepturi, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenție și interzicerea unor drepturi.

Totodată, instanța decide confiscarea unor sume de bani, precum și a unor veștminte liturgice ce ar fi fost folosite în săvârșirea infracțiunii.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top