În România, nici măcar Statul nu e în stare să vină cu proiecte care să absoarbă banii UE
Conform acordurilor bilaterale România – UE, ţara noastra urma să primească peste 20 de miliarde de euro în perioada post-aderare. O mare parte a acestor fonduri este pusă la dispoziţia României pentru dezvoltarea infrastructurii, dar, din păcate, autorităţile noastre sunt cunoscute pentru incapacitatea de a absorbi banii UE. Un ultim exemplu este dat de proiectul „Îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre între Călăraşi şi Brăila”, pentru care autorităţile guvernamentale au cheltuit deja sume uriaşe pentru realizarea studiilor de fezabilitate şi impact asupra mediului.
Un articol de Răzvan PETRE
Această iniţiativă, care ar fi trebuit să absoarbă câteva zeci sau chiar sute de milioane de euro, printre care şi fondurile pre-aderare din programul ISPA, este în moarte clinică, în condiţiile în care acordul de mediu al investiţiei expiră luna aceasta. În felul acesta, în loc să dirijeze banii spre autostrăzi şi căi ferate, România a reuşit să piardă banii şi respectul europenilor, din cauza unui proiect inultil, care, dacă ar fi fost realizat, ar fi adus grave atingeri mediului înconjurător.
Care e problema?
Începând de pe la Călăraşi, cursul Dunării se desparte în două braţe principale – Borcea şi Dunărea Veche. La jumătatea drumului către Cernavodă, între cele două braţe există o legătură, un braţ secundar – Braţul Bala. Renumit pentru curenţii puternici şi pentru sectoarele cu adâncimi de peste 40 de metri, Bala este un braţ fioros, ce captează o bună parte a apelor Dunării Vechi, pe care le canalizează către Borcea. În ciuda numeroaselor meandre, braţul Bala este preferat pentru transport, datorită adâncimii mari a şenalului, pe toată perioada anului. Prin urmare, specialiştii de la Administraţia Dunării de Jos au pus la cale un plan prin care să „sugrume” braţul Bala, rezultatul scontat fiind o creştere a volumului de apă pe Dunărea Veche, lucru ce ar fi permis dezvoltarea navigaţiei în această zonă.
O investiţie al cărei sens nu îl ştiau nici cei care o solicitau
Oficial, proiectul, al cărui beneficiar este Ministerul Transporturilor din România, se adresează îmbunătăţirii condiţiilor de navigaţie pe Dunăre. În documentaţia proiectului, însă, autorii bagă din top o grămadă de alte scopuri. Se invocă astfel faptul că nu mai poate funcţiona centrala nucleară de la Cernavodă pe timp de secetă, precum şi faptul că Dunărea a început să curgă de capul ei, ceea ce a dus la erodarea malurilor şi la pierderea unor terenuri agricole. După aceasta, autorii se întorc la motivaţia iniţială, punând placa cu „România trebuie să-şi respecte obligaţiile internaţionale” şi încercând să convingă că semnarea Cartei Dunării ne obligă să săpăm şi să îndiguim Dunărea. Per ansamblu, proiectul este o compunere agramată şi întortocheată, din care lipsesc consideraţii ştiinţifice valide care să justifice operaţiile estetice pe care Ministerul Transporturilor le pregătise Dunării.
Tipic românesc: Valoarea investiţiei e confidenţială
În vederea realizării investiţiei, Administraţia Dunării trebuia să execute o serie de lucrări hidrotehnice: Îndiguiri, blocări de braţe secundare, taluzări şi dragări. Preţul estimat al lucrărilor a fost iniţial de puţin peste 1,5 milioane euro, majoritatea banilor venind din programul pentru investiţii structurale al UE. Cu toate acestea, în documentaţia elaborată în 2005, valoarea estimată a proiectului este de… 40 de milioane de euro. În acelaşi document se menţionează că nici această sumă nu e cea sigură, bugetul final urmând a fi hotărât, în mod dubios, cu ocazia licitaţiei pentru stabilirea executantului lucrărilor. În acelaşi stil ambiguu şi agramat în care e scris şi restul documentului, capitolul ce priveşte suma de cheltuit pentru realizarea investiţiei ne anunţă că „Valoarea estimată a lucrărilor, rezultată din studiul de fezabilitate are un caracter confidenţial, urmând a fi organizată o licitaţie pentru realizarea lucrărilor.” Altfel spus, felul în care se cheltuiesc banii Statului şi banii UE este… confidenţial!
WWF şi alte ONG-uri de mediu au cerut refacerea studiului de impact
Proiectul Administraţiei Dunării de Jos a ridicat, de la bun început, o serie de semne de întrebare în legătură cu impactul aspura mediului, pe care mai multe organzaţii internaţionale şi din România l-au apreciat ca fiind foarte sever. Cu toate acestea, Guvernul Tăriceanu nu a ezitat să avizeze în ritm alert începerea investiţiei de pe Dunărea Veche. În consecinţă, ONG-urile românesti, printre care şi WWF (Worldwide Fund for Nature) România s-au coalizat, creând un grup de lucru care să ceară reexaminarea studiului de impact. Lor li s-au alăturat organizaţii şi oameni de ştiinţă de prestigiu, printre care şi o serie de asociaţii internaţionale având ca scop protejarea sturionilor. Iniţial, Administraţia Dunării s-a oferit să modifice lucrările hidrtehnice, pentru a facilita migraţia stuionilor. Din nefericire, Administraţia nu a putut demonstra că sturionii vor înţelege că portiţele lăsate în diguri vor fi pentru ca ei să îşi poată continua migraţia. Din acest motiv, precum şi datorită obiecţiilor legate de distrugerea unor habitate incluse în lista Natura 2000, a fost dispusă refacerea studiului privind impactul de mediu, Admnistraţia Dunării de Jos fiind obligată să demareze un amplu program de monitorizare a populaţiei de sturioni din sectorul Dunării Inferioare.
