Ştiri

Martin , uns presedinte de filiala PC Constanta

Fostul prefect de Constanta si membru PSD a devenit presedinte al filialei Partidului Conservator.
 
Evenimentul a avut loc în urma unei asteptari de câteva luni, timp în care Martin a asigurat interimatul, dupa plecarea lui Andrian Mihei.

Desi era programata sa aiba loc sub directa supervizare a boss-ului conservator Dan Voiculescu, sedinta de investire a noului presedinte a fost organizata ad hoc, departe de ochii publicului sau ai presei.

Un articol de RÃZVAN PETRE

Conservatorii constanteni s-au întrunit, joi, pentru a-si alege noua conducere. A fost o sedinta extraordinara, care nu a fost anuntata, în prealabil, publicului larg. Dupa cele aproximativ doua luni în care a asigurat interimatul, Gheorghe Martin a fost ales, joi seara, în functia de presedinte al Organizatiei Judetene a PC. În aceeasi sedinta, conservatorii si-au ales noua componenta a Consiliului Judetean si a Biroului Executiv. Conferinta extraordinara a PC Constanta s-a desfasurat într-o atmosfera conspirativa, vestea cea mare „transpirând” în presa de-abia a doua zi. Comunicatul conservatorilor a încercat sa explice, macar partial, motivele ce au dus la terminarea interimatului si la numirea lui Martin în functia de presedinte: „Delegatii la conferinta au discutat pe baza raportului prezentat de biroul executiv interimar, privind activitatea acestuia, referitor la pregatirea alegerilor interne de partid, orientarea activitatii pentru perioada urmatoare în vederea cresterii numarului de membri, consolidarea organizatiilor locale la nivelul municipiilor, oraselor si comunelor”. Nimeni nu stie, însa, ce s-a discutat în spatele usilor închise, daca s-au respectat prevederile statutare, sau daca aceasta conferinta extraordinara a avut loc, într-adevar. Cert este ca Martin a reusit sa se impuna în functia de presedinte, pe care a ocupat-o, interimar, de la venirea sa în rândul conservatorilor.
Înca de la semnarea adeziunii, Gheorghe Martin a fost considerat un cripto-pesedist, venit în PC pentru a recupera o parte din prestigiul pierdut cât a fost prefect, si pentru a se plasa, convenabil, în barca puterii. Timpul petrecut în functia de reprezentant maxim al Guvernului la Constanta a reprezentat pentru Martin o veritabila cursa de anduranta, cu suisuri si coborâsuri. Prins la mijloc între cele doua tabere ale „noului PSD” si urmarit de grave acuzatii de incompetenta, el a fost, ani buni, candidatul numarul 1 la mai toate remanierile de prefecti. Cu toate acestea, Martin a reusit de fiecare data sa se salveze miraculos si sa încheie un mandat pe care multi l-au vazut curmat anticipat. Aceasta este o dovada în plus a faptului ca stie sa se descurce si sa-si creeze relatii în mediile înalte. Odata cu parasirea oficiului, Martin a disparut din viata publica, pentru a reaparea, razlet, cu prilejul unor anchete. Ocazia sa a fost plecarea din partid a deputatului PC Constanta Andrian Mihei – lider al organizatiei locale. Acesta a luat cu el, ca independenti, apoi aderenti la PNL, o serie de membri marcanti ai organizatiei judetene si municipale, lasând filiala în imposibilitatea de a functiona normal. Solutia salvatoare, pentru Voiculescu, a fost aducerea lui Martin ca membru, apoi presedinte interimar. Vorbind la conferinta de presa prin care si-a anuntat despartirea de PC, Mihei a lasat sa se înteleaga ca discutiile cu fostul prefect erau deja în desfasurare la momentul plecarii sale „M-am opus pesedizarii partidului. Acum drumul este liber” a declarat actualul deputat PNL, facând o referire subtila la grupul Martin. Daca fostul prefect a functionat bine ca solutie de avarie, iesind în întâmpinarea initiativelor conducerii bucurestene a Partidului Conservator, el nu a parut sa ofere o varianta definitiva ca presedinte, motiv pentru care sedinta de stabilire a functiilor în organizatia locala a fost amânata la nesfârsit. Vazut de cei mai multi dintre jurnalisti, dar si de catre publicul larg, ca un afacerist oportunist, fara mari talente administrativ-politice, Martin se afla acum într-o pozitie subreda, iar modalitatea în care a fost „uns” presedinte PC Constanta lasa sa se înteleaga ca el nu poate face fata unei dezbateri, si ca este posibil ca el sa nu se poata baza nici macar pe sprijinul unanim al organizatiei. În perspectiva unei apropieri previzibile, la nivel national, a PC de PNL, ramâne de vazut cât de bine ar putea Martin sa îsi conduca colegii, si sa colaboreze cu fostii membri PC, în frunte cu Mihei, ce au plecat înspre PNL si din cauza venirii sale în rândul conservatorilor..

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top