Ministrul promite sancţionarea vinovaţilor în două zile, ca urmare a protestului organizaţiilor din Coaliţia de Mediu. 69 de organizatii neguvernamentale, parte a Coaliţiei pentru mediu din România, au protestat astăzi în faţa Ministerului Mediului faţă de distrugerile cauzate de construcţia microhidrocentralelor pe râurile şi pârâurile de munte din România.
„Am constatat că avem de-a face cu o dublă ilegalitate, pe de o parte nerespectarea planului iniţial de lucrări şi derularea lucrărilor în albia râurilor, pe de altă parte continuarea acestor lucrări în lipsa avizului de mediu, chiar şi după ce cazul a fost adus în atenţia Ministrului. ” spune Costel Popa, preşedintele Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis, referindu-se la situaţia din judeţul Argeş.
Cu ocazia discuţiilor dintre protestatari şi Ministru, acesta din urmă a cerut două zile pentru a investiga situaţia în detaliu, măsuri de sancţionare şi a promis că va transmite o info…
Ministrul promite sancţionarea vinovaţilor în două zile, ca urmare a protestului organizaţiilor din Coaliţia de Mediu. 69 de organizatii neguvernamentale, parte a Coaliţiei pentru mediu din România, au protestat astăzi în faţa Ministerului Mediului faţă de distrugerile cauzate de construcţia microhidrocentralelor pe râurile şi pârâurile de munte din România.
„Am constatat că avem de-a face cu o dublă ilegalitate, pe de o parte nerespectarea planului iniţial de lucrări şi derularea lucrărilor în albia râurilor, pe de altă parte continuarea acestor lucrări în lipsa avizului de mediu, chiar şi după ce cazul a fost adus în atenţia Ministrului. ” spune Costel Popa, preşedintele Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis, referindu-se la situaţia din judeţul Argeş.
Cu ocazia discuţiilor dintre protestatari şi Ministru, acesta din urmă a cerut două zile pentru a investiga situaţia în detaliu, măsuri de sancţionare şi a promis că va transmite o informare catre organizaţiile protestatare.
Cu privire la situaţia de pe celelalte râuri pe care sunt amenajate lucrări, Ministrul a susţinut realizarea unui raport centralizat pe situaţia tuturor proiectelor din ţară.
”Temerea noastră este că, în cazul lucrărilor ilegale, avizele vor fi acordate post-factum aşa cum de altfel se obişnuieşte în astfel de situaţii. Desigur, reprezentanţii Ministerului Mediului prezenţi la discutie au argumentat că oprirea lucrărilor şi scoaterea ţevilor ar produce un dezastru ecologic mai mare decât amenajarea, o justificare folosită foarte frecvent în cazul lucrărilor începute, care afectează mediul înconjurător.” spune Dan Bărbulescu, directorul executiv al Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta.
Începând cu primăvara acestui an, albiile mai multor râuri de munte din Judeţul Argeş – Capra, Buda, Otic, Topolog şi, odată cu ele, habitate naturale protejate prin lege au fost distruse în schimbul construcţiei de microhidrocentrale.
Organizaţiile Coaliţiei pentru Mediu aduc la cunoştinţă că astfel de lucrări, cu impact deosebit de grav asupra ecosistemelor naturale, vor continua şi pe alte râuri de munte din ţară (Porumbacu, Viştea, Ucea, Arpaş, Sâmbăta şi Pojorta). Conform avizelor eliberate de Administraţia Naţională Apele Române în număr de 300, aproximativ 3300 de râuri şi pârâuri pot fi distruse iremediabil.
„Coaliția pentru Mediu consideră amploarea pe care construcția de microhidrocentrale a căpătat-o în special pe râurile de munte aflate în arii protejate, o amenințare majoră la adresa integrității ecologice a acestora și în neconcordanță cu legislația națională și europeană. Mai mult, din perspectiva contribuției energiei din surse hidro la atingerea procentului de 24% energie regenerabilă, construcția de microhidrocentrale este nejustificat a fi considerată de interes public deosebit, fiind tratată superficial în procesul de evaluare a impactului asupra mediului.” declară Lavinia Andrei, preşedintele Fundaţiei Terra Mileniul III.
Persoana de contact
Dan Bărbulescu
Director executiv
Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta
0729.199.396
Despre Coaliţia pentru Mediu
Coaliţia pentru Mediu din România s-a constituit ca grup informal în noiembrie 2009, ca rezultat al Forumului ONG de Mediu. Coaliţia îşi propune să contribuie la dezvoltarea durabilă a României şi la implicarea societăţii civile în acest proces.
Obiectivele coaliţiei se referă la: creşterea conştientizării populaţiei şi a implicării acesteia în acţiuni de protecţia mediului, îmbunătăţirea calităţii educaţiei în domeniul dezvoltării durabile, conştientizarea şi responsabilizarea factorilor de decizie, implicarea ONG-urilor în dezvoltarea politicilor publice de mediu, îmbunătăţirea reprezentativităţii ONG-urilor şi a cadrului instituţional în care acestea îşi desfăşoară activitatea. Membrii Coaliţiei pentru Mediu din România sunt exclusiv organizaţii neguvernamentale de mediu:
1. Actiunea Civică Directă
2. Acţiunea Ecologică Română
3. Amoeba Eco Center
4. Asociaţia 22 Decembrie 1989
5. Asociaţia Agent Green
6. Asociaţia AGORA – Grup de Lucru pentru Dezvoltare Durabilă
7. Asociaţia ALMA-RO
8. Asociaţia ARIN
9. Asociaţia Biosilva
10. Asociaţia Braşovul Verde
11. Asociaţia Centrul pentru Strategia de Dezvoltare Durabilă
12. Asociaţia de Ecoturism din România
13. Asociaţia de Hidroecologie şi Bioclimatologie
14. Asociaţia de Turism şi Ecologie Caltun – Club UNESCO
15. Asociaţia EcoAssist
16. Asociaţia Ecologică Turismverde
17. Asociaţia Ecologie-Sport-Turism
18. Asociaţia Ecologistă “Floare de Colţ”
19. Asociaţia EcoPrut
20. Asociaţia Ecouri Verzi
21. Asociaţia Greeninitiative
22. Asociaţia Grupul Milvus
23. Asociaţia Heidenroslein
24. Asociaţia Iubim Natura
25. Asociaţia Mai Bine
26. Asociaţia MaiMultVerde
27. Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Dunărea de Jos
28. Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Timiş
29. Asociaţia pentru Mediu şi Turism Ulmul Cerasului
30. Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România
31. Asociaţia pentru Protecţia Mediului Green Cross Şimleul Silvaniei
32. Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta
33. Asociaţia Sighişoara Durabilă
34. Asociaţia Tinerilor pentru Excelenţă
35. Asociaţia Ţinutul Secuiesc Verde
36. Asociaţia Transilvania Verde
37. Asociaţia Turistica Sportivă Civică şi Ecologistă Clubul de Cicloturism “Napoca”
38. Asociaţia WWF Programul Dunăre-Carpaţi România
39. Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi
40. Centrul de Resurse Ecopolis
41. Centrul Regional de Supraveghere Ecologică “Munţii Apuseni”
42. Clubul de Ecologie şi Turism “Floarea Reginei”
43. Clubul de Ecologie si Turism Montan Albamont
44. Clubul de Turism şi Ecologie Transmont Făgăraş
45. Clubul Eco Montan “Origini Verzi”
46. Clubul Ecologic Transilvania
47. Clubul Sporturilor Montane Hunedoara
48. Eco-Civica
49. Ecotop Oradea
50. Federaţia Reţeaua de Acţiune pentru Climă
51. Focus Eco Center
52. Fundaţia ACTIVITY pentru Resurse Umane şi Dezvoltare Durabilă
53. Fundaţia pentru Parteneriat
54. Fundaţia TERRA Mileniul III
55. Geo Natura
56. Mare Nostrum
57. Organizaţia GeoEcologică ACCENT
58. ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate
59. Re.Generation
60. Societatea Carpatină Ardeleană
61. Societatea Ornitologică Română
62. Tinerii Ecologi Români din Iaşi
63. UJPI Dolj
64. Viitor Plus – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă
65. Fundaţia de Ecologie şi Turism POTAISSA
66. Asociaţia ECO Sud-Vest România
67. Fundaţia Strawberrynet
68. Asociaţtia 34Life
69. Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic – InfOMG
Nume: Dan
Barbulescu
Companie: Salvati Dunarea si Delta
E-mail: [email protected]
Website: www.salvatidelta.ro
