Locuitorii comunei Fântânele au avut motiv dublu de bucurie în prima zi a acestei săptămâni: sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou și sfințirea primei troițe din localitate. În ciuda temperaturii scăzute de afară, după Liturghie oamenii s-au adunat în centrul comunei unde au participat, alături de primar, consilieri și investitori locali la slujba de sfințire a troiței.
Primarul comunei, Gheorghe Popescu, ne-a vorbit despre utilitatea noii construcții: „Am construit această troiță în mijlocul satului pentru ca oamenii ce nu pot ajunge până la biserică să se poată închina la Dumnezeu, în această troiță. Chiar dacă vremurile se schimbă, nu trebuie să uităm de Dumnezeu, iar acesta este modul nostru de mulțumire către El”. De asemenea, edilul a mai precizat: „Cetățenii comunei ne-au susținut de la început în acest demers și asta ne-a făcut să putem realiza o troiță deosebită. Banii pentru ridicarea monumentului au venit de la trei persoane ce sunt mereu cu sufletul aproape de comuna noastră: Voicu Dumitru, Olteanu Vasile și Soare Ion. De asemenea, mâna de lucru a fost oferită de angajații primăriei, care de fiecare dată când au putut au mai ridicat câte o cărămidă pentru construirea troiței. Iată că astăzi, la un an distanță, ne putem mândri cu o troiță ale cărei picturi ne duc cu gândul la Mănăstirea Agapia, unde am fost și ne-am inspirat pentru realizarea lor, tocmai pentru a crea ceva special”.
Alături de edil, au pus umărul la construirea troiței și: viceprimarul Rusu Ion Adrian, Voicu Maria, Popescu D Gheorghe, Stoica Aneta Raluca, Soare Gheorghe, Lăuneanu Dorel Marian, Ciobanu Mitel, Scurtu Ion, Rădulescu Gheorghe, Dună Constantin și Zăbavă Marin.
