Asociația “Litoral – Delta Dunării” este prezentă zilele acestea (25-28 februarie) la Târgul de Turism al României, desfășurat la Pavilionul Expozițional Romexpo din București. Cei interesați vor putea intra în atmosfera de vacanță pregătită de membri asociației pentru anul 2016 la malul Mării Negre, dar și în Delta Dunării.
Prima zi a evenimentului va fi centrată pe promovarea stațiunii Mamaia, stațiunea vedetă a târgului. Se va lansa Calendarul de evenimente pentru vara acestui an, site-ul oficial al staţiunii www.mamaiaresort.com, ziua culminând cu petrecerea „Mamaia Style – Dreams & Sensations”, cu tobe SuperChill, muzica live, barmani și DJ.
Un articol de Călin GAVRILAȘ
În următoarele trei zile cei care vor vizita standul Asociației au posibilitatea de a intra în contact cu gastronomia, muzica şi tradițiile dobrogene, chiar și să danseze alături de ansamblurile „Nunta Zamfirei” – Eforie Nord și „Mugurelul” – Cernavodă, Ionuţ Galani şi ansamblul „Asteria’. „Turiștii români reprezintă piaţa cea mai importantă, pe care ne concentrăm atenţia şi campaniile de promovare. Împreună cu Consiliile Judeţene Constanţa şi Tulcea, hotelieri, agenţii de turism şi agenţi economici din Mamaia, Satul de Vacanţă, Litoral şi Delta Dunării, lansăm Calendarul de evenimente pentru vara 2016. În premieră, toate agenţiile de turism care vând vacanțe pe litoral vor primi din partea Asociaţiei Litoral – Delta Dunării materiale de promovare şi totemuri Mamaia Style, care vor rămâne în agenţii pentru a promova staţiunea Mamaia. Pentru prima dată alături de noi, Primăria Cernavodă va promova oraşul şi tradiţiile, cu un spectacol susţinut de Ansamblul Mugurelul” ne-a declarat preşedintele Asociaţia Litoral – Delta Dunării, Corina Martin. Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României se va desfăşura între 25 şi 28 februarie în Pavilioanele C1-C6 ale Complexului expozițional Romexpo. Programul de vizitare este de joi, 25 februarie, până sâmbătă, 27 februarie, de la ora 10.00 la ora 18.00, şi duminică, 28 februarie, de la ora 10.00 la ora 16.00. Preţul unui bilet de acces este de 10 lei.
