În data de 6 iulie, Parlamentul European dezbate, în sesiune plenară, propunerea de Regulament de stabilire a obligaţiilor operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, urmând ca votul să aibă loc în data de 7 iulie.
Obiectivul principal al propunerii de regulament vizează completarea şi consolidarea actualului cadru de reglementare al UE în vederea consolidării capacităţii statelor membre de a combate exploatarea forestieră ilegală şi comerţul subsecvent. Având în vedere răspândirea şi impactul tăierilor şi comercializării ilegale a lemnului la nivel global, s-a considerat necesar să se intervină la nivelul operatorilor care introduc pentru prima dată pe piaţă lemnul şi produsele lemnoase.
În acest context, caracterul specific al exploatării forestiere ilegale a impus o abordare care să ţină seama de structura întregului sector al lemnului şi care să urmărească modificarea sistematică a comportamentului operatorilor şi a clienţilor acestora, prin promovarea…
În data de 6 iulie, Parlamentul European dezbate, în sesiune plenară, propunerea de Regulament de stabilire a obligaţiilor operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, urmând ca votul să aibă loc în data de 7 iulie.
Obiectivul principal al propunerii de regulament vizează completarea şi consolidarea actualului cadru de reglementare al UE în vederea consolidării capacităţii statelor membre de a combate exploatarea forestieră ilegală şi comerţul subsecvent. Având în vedere răspândirea şi impactul tăierilor şi comercializării ilegale a lemnului la nivel global, s-a considerat necesar să se intervină la nivelul operatorilor care introduc pentru prima dată pe piaţă lemnul şi produsele lemnoase.
În acest context, caracterul specific al exploatării forestiere ilegale a impus o abordare care să ţină seama de structura întregului sector al lemnului şi care să urmărească modificarea sistematică a comportamentului operatorilor şi a clienţilor acestora, prin promovarea unor sisteme capabile să împiedice introducerea pe piaţa comunitară a lemnului şi a produselor din lemn obţinute în mod ilegal.
Proiectul de act comunitar introduce prevederi potrivit cărora toţi operatorii (persoane fizice şi juridice, inclusiv proprietarii de pădure) vor trebui să acţioneze cu precauţie şi să facă dovada faptului că lemnul şi produsele din lemn pe care le introduc pe piaţa comunitară au fost obţinute în mod legal.
Astfel, operatorii care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn vor aplica un sistem de măsuri cu caracter preventiv („due diligence”), care le va permite să reducă riscul de a introduce pe piaţa comunitară lemn şi produse din lemn rezultate din proceduri ilegale. Sistemul de „due diligence” include măsuri şi proceduri care vor permite operatorilor să identifice originea lemnului şi a produselor din lemn şi să obţină accesul la informaţii privind modul de respectare a legislaţiei aplicabile.
În calitatea sa de principal consumator de lemn şi produse din lemn, Uniunea Europeană are obligaţia de a acţiona efectiv împotriva despăduririi şi a exploatării forestiere ilegale.
