Fără categorie

Kosovo şi Albania: perspectiva de aderare la UE

Albania a făcut progrese, dar trebuie să întreprindă mai multe măsuri pentru combaterea corupţiei, iar Statele Membre ar trebui să sprijine o abordare comună faţă de Kosovo, potrivit celor două rezoluţii adoptate azi de către Parlamentul European cu privire la procesul de integrare ale celor două ţări. Odată ce toate criteriile de la Copenhaga vor fi îndeplinite, Parlamentul susţine fără rezerve aderarea la UE a tuturor celorlalte ţări din Balcanii de Vest.

Parlamentul recunoaşte progresul realizat de Albania în cadrul procesului de reformă, dar subliniază necesitatea unor eforturi substanţiale suplimentare atât în vederea consolidării democraţiei şi a statului de drept, cât şi pentru a asigura dezvoltarea durabilă a ţării, inclusiv reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei care continuă să fie „o provocare politică majoră”.

Criza politică din Albania, declanşată în urma alegerilor parlamentare din iunie 2009, reliefează că existenţa unor instituţii pe deplin funcţi…

Albania a făcut progrese, dar trebuie să întreprindă mai multe măsuri pentru combaterea corupţiei, iar Statele Membre ar trebui să sprijine o abordare comună faţă de Kosovo, potrivit celor două rezoluţii adoptate azi de către Parlamentul European cu privire la procesul de integrare ale celor două ţări. Odată ce toate criteriile de la Copenhaga vor fi îndeplinite, Parlamentul susţine fără rezerve aderarea la UE a tuturor celorlalte ţări din Balcanii de Vest.

Parlamentul recunoaşte progresul realizat de Albania în cadrul procesului de reformă, dar subliniază necesitatea unor eforturi substanţiale suplimentare atât în vederea consolidării democraţiei şi a statului de drept, cât şi pentru a asigura dezvoltarea durabilă a ţării, inclusiv reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei care continuă să fie „o provocare politică majoră”.

Criza politică din Albania, declanşată în urma alegerilor parlamentare din iunie 2009, reliefează că existenţa unor instituţii pe deplin funcţionale şi reprezentative (mai ales parlamentul) constituie baza unui sistem democratic solid, precum şi un important criteriu politic pentru integrarea în UE.

Statutul Kosovo

Deputaţii europeni „ar saluta recunoaşterea de către toate statele membre a independenţei Kosovo”, potrivit propunerii de rezoluţie elaborată de Ulrike Lunacek (Greens/EFA, AT). Luând act de declaraţia de independenţă a Kosovo din 17 februarie 2008, care a fost recunoscută de 69 de ţări, rezoluţia menţionează „că 22 de state membre ale UE au recunoscut Kosovo ca ţară independentă, iar 5 nu au luat această decizie”. Pentru a creşte eficienţa politicilor UE pentru toţi cetăţenii kosovari, deputaţii încurajează statele membre „să-şi intensifice abordarea comună în ceea ce priveşte Kosovo”.  În plus, posibilitatea împărţirii Kosovo este respinsă de către deputaţi.

Rezoluţia reafirmă importanţa pe care o au pentru UE relaţiile cu Kosovo, în pofida diferenţelor dintre statele membre în ceea ce priveşte statutul Kosovo, şi consideră că acest angajament este vital pentru păstrarea stabilităţii şi securităţii în imediata vecinătate a UE. În plus, deputaţii resping posibilitatea împărţirii Kosovo.

Perspectiva de liberalizare a vizelor

Statele membre ale UE şi Comisia ar trebui să adopte rapid o procedură provizorie unificată menită să faciliteze deplasarea cetăţenilor kosovari, în special în lumina posibilităţilor oferite de noul cod al vizelor.

Necesitatea reformelor şi combaterea corupţiei

Anul 2010 este esenţial atât pentru Guvernul Kosovo, cât şi pentru toate nivelurile administraţiei, pentru a realiza progrese în privinţa reformelor fundamentale, cum sunt combaterea corupţiei, descentralizarea şi reforma administraţiei publice. Deputaţii sunt profund îngrijoraţi cu privire la corupţia larg răspândită care, alături de criminalitatea organizată, „rămâne una dintre problemele majore ale Kosovo”.

Situaţia din nordul Kosovo

O altă cauză de îngrijorare este situaţia din nordul Kosovo, unde cu o săptămână în urmă, un protestatar a fost omorât pe 2 iulie, iar un membru de etnie sârbă al Adunării Kosovo a fost rănit pe 5 iulie în Mitrovica. Deputaţii condamnă cu fermitate toate actele de violenţă şi solicită părţilor să dea dovadă de responsabilitate. Această regiune continuă să fie afectată de gravele lacune ale statului de drept, de creşterea presiunii şi intimidarea exercitate asupra societăţii civile de grupările radicale şi criminalitatea organizată. Misiunea EULEX ar trebui să depună mai multe eforturi în scopul intensificării activităţilor sale din regiunea de nord, în special pentru a promova bunele relaţii interetnice, informând totodată populaţia din zonă despre acţiunile desfăşurate de UE.

Renunţarea la repatrieri forţate

Având în vedere că Kosovo nu este încă în măsură să asigure condiţii adecvate pentru reintegrarea romilor repatriaţi forţat, deputaţii solicită stoparea acestei practici. Cu titlu de exemplu, în rezoluţie este menţionat acordul încheiat între autorităţile germane şi kosovare privind repatrierea treptată în Kosovo a unui număr de 14.000 de refugiaţi, dintre care aproximativ 10.000 sunt romi.

Drepturile minorităţilor şi educaţie

Chiar dacă Kosovo a adoptat legislaţia de apărare a drepturile omului, punerea în aplicare a cadrului legislativ „continuă să fie nesatisfăcătoare”. Minorităţile, în special romii, se confruntă cu discriminarea în ceea ce priveşte educaţia, condiţiile locative, serviciile sociale şi ocuparea forţei de muncă.

Autorităţile din Kosovo sunt încurajate să introducă treptat predarea limbilor minorităţilor, în special a celei sârbe, la copiii de origine etnică albaneză, şi a celei albaneze în rândul tuturor minorităţilor, având în vedere că educaţia nu doar înzestrează tinerii cu competenţele necesare pe piaţa muncii, dar contribuie la reconcilierea grupurilor etnice.

 SURSA: PARLAMENTUL EUROPEAN

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top