Fără categorie

In data de 15 martie are loc la Bruxelles, Consiliul de Mediu

Consiliul de mediu va adopta concluzii cu privire la urmările Conferinţei de la Copenhaga privind schimbările climatice (7-19 decembrie 2009).

 

Miniştrii vor discuta, în special, structura negocierilor la nivel mondial, în vederea obţinerii unui nou acord internaţional privind schimbările climatice. În plus, Consiliul va fi informat despre pregătirile pentru cea de a 16-a Conferinţă a părţilor (COP 16) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (29 noiembrie – 10 decembrie în Cancún, Mexic), de către secretarul mexican al mediului şi  preşedinţii COP 16. Conferinţa va fi precedată de negocieri ale  ONU, programate să aibă loc din data de 9  până  în 11 aprilie  şi de la 31 mai  până la 11 iunie, în Bonn.

 

Totodată, Consiliul de Mediu va discuta, pentru prima dată,  regulamentul propus  pentru stabilirea standardelor de emisii de CO2 pentru vehiculele comerciale uşoare, de o importanţă critică în contextul reducerii emis…

Consiliul de mediu va adopta concluzii cu privire la urmările Conferinţei de la Copenhaga privind schimbările climatice (7-19 decembrie 2009).

 

Miniştrii vor discuta, în special, structura negocierilor la nivel mondial, în vederea obţinerii unui nou acord internaţional privind schimbările climatice. În plus, Consiliul va fi informat despre pregătirile pentru cea de a 16-a Conferinţă a părţilor (COP 16) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (29 noiembrie – 10 decembrie în Cancún, Mexic), de către secretarul mexican al mediului şi  preşedinţii COP 16. Conferinţa va fi precedată de negocieri ale  ONU, programate să aibă loc din data de 9  până  în 11 aprilie  şi de la 31 mai  până la 11 iunie, în Bonn.

 

Totodată, Consiliul de Mediu va discuta, pentru prima dată,  regulamentul propus  pentru stabilirea standardelor de emisii de CO2 pentru vehiculele comerciale uşoare, de o importanţă critică în contextul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră din sectoarele care nu sunt acoperite de schema UE de comercializare a emisiilor. În şedinţa publică, miniştrilor li se va cere să comenteze pe marginea  limitelor sugerate de emisii, sancţiuni şi mecanisme de flexibilitate.

 

Se aşteaptă, în acelaşi context, adoptarea de către miniştri a concluziilor asupra biodiversităţii, care vor stabili un nou obiectiv pentru protecţia speciilor în cadrul UE până în 2020 şi care vor defini viziunea pentru protejarea biodiversităţii până în 2050. Concluziile vor schiţa, de asemenea,  poziţia UE în materie de protecţie a biodiversităţii la nivel global.

 

Sursa: Comisia Europenă

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top