Fără categorie

Grecia este obligată să plătească o sumă forfetară de 3 milioane de euro pentru transpunerea tardivă a directivei privind despăgubirea victimelor infracţionalităţii

Grecia este obligată să plătească o sumă forfetară de 3 milioane de euro pentru transpunerea tardivă a directivei privind despăgubirea victimelor infracționalității

Măsurile pentru facilitarea despăgubirii contribuie la realizarea liberei circulații a persoanelor și la protejarea integrității fizice a cetățenilor Uniunii care se deplasează dintr-un stat membru în altul

Directiva privind despăgubirea victimelor infracționalității1 are drept scop instituirea unui sistem de cooperare care urmărește să faciliteze victimelor infracționalității accesul la despăgubire în situații transfrontaliere. Aceasta se întemeiază pe jurisprudența Curții de Justiție care, în trecut, s-a pronunțat2 deja în sensul că, atunci când dreptul comunitar garantează unei persoane fizice libertatea de a se deplasa în alt stat membru, protecția integrității sale, similară celei acordate cetățenilor și persoanelor care își au reședința în acel stat membru, constituie corolarul acestei libertăți de circulați…

Grecia este obligată să plătească o sumă forfetară de 3 milioane de euro pentru transpunerea tardivă a directivei privind despăgubirea victimelor infracționalității

Măsurile pentru facilitarea despăgubirii contribuie la realizarea liberei circulații a persoanelor și la protejarea integrității fizice a cetățenilor Uniunii care se deplasează dintr-un stat membru în altul

Directiva privind despăgubirea victimelor infracționalității1 are drept scop instituirea unui sistem de cooperare care urmărește să faciliteze victimelor infracționalității accesul la despăgubire în situații transfrontaliere. Aceasta se întemeiază pe jurisprudența Curții de Justiție care, în trecut, s-a pronunțat2 deja în sensul că, atunci când dreptul comunitar garantează unei persoane fizice libertatea de a se deplasa în alt stat membru, protecția integrității sale, similară celei acordate cetățenilor și persoanelor care își au reședința în acel stat membru, constituie corolarul acestei libertăți de circulație. Directiva menționată trebuia să fie transpusă de statele membre cel mai târziu la 1 iulie 2005.

Comisia a sesizat Curtea de Justiție cu o primă acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva Greciei pentru netranspunerea acestei directive în termenul prevăzut. Printr-o primă hotărâre pronunțată în 20073, Curtea a constatat că Grecia depășise termenul pentru adoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma directivei.

În luna octombrie 2009, după ce a constatat că Grecia nu executase încă această hotărâre din 2007, Comisia a introdus a doua acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor. Comisia a propus Curții obligarea Greciei la plata unei penalități cu titlu cominatoriu de 72 532,80 euro pe zi de întârziere (începând cu ziua în care va fi pronunțată hotărârea în prezenta cauză și până în ziua executării hotărârii din 2007) și a unei sume forfetare de 10 512 euro pe zi de întârziere, pentru perioada cuprinsă între prima hotărâre și hotărârea din prezenta cauză sau eventuala adoptare a măsurilor de executare, dacă aceasta ar interveni mai devreme.

La 18 decembrie 2009, Grecia a publicat o lege care asigură, atât în opinia acestui stat membru, cât și a Comisiei, executarea integrală a hotărârii din 2007. Prin urmare, Comisia a renunțat la stabilirea unei penalități cu titlu cominatoriu.

Prin hotărârea pronunțată astăzi, Curtea amintește mai întâi că impunerea unei sume forfetare se întemeiază pe aprecierea consecințelor unei neexecutări a obligațiilor de către statul membru respectiv asupra intereselor private și publice, în special atunci când încălcarea a persistat o lungă perioadă de la pronunțarea primei hotărâri. Deși tratatul4 nu precizează termenul în care trebuie să intervină executarea unei hotărâri, este necesar, totuși, ca aceasta să înceapă imediat și să se finalizeze în cel mai scurt termen posibil.

Pentru a se pronunța asupra unei cereri de obligare la plata unei sume forfetare, Curtea amintește că trebuie să se țină seama de ansamblul împrejurărilor referitoare la neîndeplinirea obligațiilor imputată și, în special, de atitudinea statului membru, de durata și de gravitatea încălcării.

1 Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității (JO L 261, p. 15, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 31).

2 Hotărârea Cowan din 2 februarie 1989, 186/87.

3 Hotărârea din 18 iulie 2007, Comisia/Grecia (C-26/07).

4 Articolul 228 CE, devenit articolul 260 TFUE.

Astfel, Curtea constată că autoritățile elene au răspuns cu întârzieri importante atât la scrisoarea de punere în întârziere, cât și la avizul motivat și că durata încălcării de 29 de luni – între data primei hotărâri și data publicării legii de conformare a legislației naționale – este semnificativă. Curtea amintește că dificultățile interne invocate de Grecia – în special cele legate de procedura legislativă sau de organizarea alegerilor anticipate – nu pot fi acceptate.

Pe de altă parte, Curtea evidențiază gravitatea neîndeplinirii obligațiilor deoarece aceasta aduce atingere realizării unei libertăți fundamentale, în speță libera circulație a persoanelor într-un spațiu unic de libertate, securitate și justiție. Din însuși spiritul directivei, protecția integrității fizice a unui resortisant al Uniunii Europene care se deplasează dintr-un stat membru în altul constituie corolarul dreptului la liberă circulație a persoanelor, iar măsurile prevăzute de directivă pentru facilitarea despăgubirii victimelor infracționalității contribuie la realizarea acestei libertăți.

Curtea constată, pe de o parte, că Grecia a pus capăt neîndeplinirii obligațiilor imputate. Pe de altă parte, Curtea ține seama de capacitatea de plată a acestui stat membru, astfel cum se prezintă în raport cu ultimele date economice supuse aprecierii sale.

Pe baza acestor considerații, Curtea obligă Grecia să plătească o sumă forfetară de trei milioane5 de euro în contul „Resurse proprii ale Uniunii Europene” al Comisiei.

MENȚIUNE: O acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, care este îndreptată împotriva unui stat membru care nu își respectă obligațiile care decurg din dreptul Uniunii, poate fi formulată de către Comisie sau de către un alt stat membru. În cazul în care Curtea de Justiție constată neîndeplinirea obligațiilor, statul membru în cauză trebuie să se conformeze de îndată hotărârii pronunțate.

În cazul în care consideră că statul membru nu s-a conformat hotărârii, Comisia poate introduce o nouă acțiune prin care să solicite aplicarea unor sancțiuni pecuniare. Cu toate acestea, în situația în care nu au fost comunicate Comisiei măsurile de transpunere a unei directive, Curtea poate aplica sancțiuni, la propunerea Comisiei, de la stadiul primei hotărâri.

Document neoficial, destinat presei, care nu angajează răspunderea Curții de Justiție.

Textul integral al hotărârii se publică pe site-ul CURIA în ziua pronunțării.

Persoana de contact pentru presă: Claudiu Ecedi-Stoisavlevici (+352) 4303 3720

Imagini de la pronunțarea hotărârii sunt disponibile pe „ Europe by Satellite ” ((+32) 2 2964106

5 Având în vedere cele 29 de luni de neîndeplinire a obligațiilor, și anume 870 de zile (perioadă cuprinsă între luna iulie 2007, data primei hotărâri, și luna decembrie 2009, data transpunerii directivei în ordinea juridică internă) și pe baza cuantumului propus inițial de Comisie, Grecia ar fi trebuit să plătească la bugetul Uniunii o sumă de aproximativ 9,15 milioane de euro.

Sursa: CE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top