Fără categorie

Gala Mamaia Music Awards, ediția a IV-a

Cea mai așteptată gală a verii se va desfășura în acestă seară, începând cu ora 20.30, în stațiunea Mamaia. Evenimentul va începe cu sosirea vedetelor pe covorul roșu ce va fi amplasat în Piațeta Perla. Într-o atmosferă deosebită, cu efecte scenotehnice speciale, atât artiștii care vor urca pe scenă, dar mai ales spectatorii, vor avea parte de un spectacol memorabil.

Și în acest an, trofeul Mamaia Music Awards, va fi înmânat de către Asociația Litoral-Delta Dunării, partener oficial pentru al doilea an consecutiv, interesat direct de promovarea litoralului românesc, a stațiunii Mamaia și a Satului de Vacanță.
Mamaia Music Awards face parte din calendarul de evenimente Mamaia Style, eveniment finanțat din taxa de promovare a agenților economici din Stațiunea Mamaia – Satul de Vacanță, conform strategiei de promovare și dezvoltare a turismului pe litoralul românesc.

PROGRAMUL MAMAIA MUSIC AWARDS 2016 –4 August – Orele 21.00

Favoriti – 2016
1 FAVORITE EXOTIC SHOW
ALYANNA LU
LOULOU
ALESSIA
2 FAVORITE RADIO
MORRIS
MIHAI TRAISTARIU
PAULA SELING
3 SPECIAL ACTIVITY
ILIE MICOLOV
GEORGE ROTARU
DUCU BERTZI
4 FAVORITE NEW ARTIST
SEEYA & D.I.N.A.M.I.T.A.
ROXANA COZMA
AARON MAZE
5 FAVORITE SOCIAL MEDIA
MIHAI TRAISTARIU
CONNECT – R
DORIAN POPA
6 FAVORITE ARTIST
MARCEL PAVEL
LOREDANA
ADRIAN ENACHE
7 FAVORITE MAMAIA SHOW
LOREDANA
HORIA BRENCIU
ADRIAN ENACHE
8 FAVORITE ROMANIAN VOICE
PAULA SELING
ANDRA
MARCEL PAVEL

SHOW-UL VA FI SUSTINUT DE URMATORII ARTISTI:

PAULA SELING
D.I.N.A.M.I.T.A.
SEEYA
ADMIRAL C4C
LOULOU
MIHAI TRAISTARIU
ADRIAN ENACHE
OMAR
GEORGE ROTARU
ROXANA COZMA
MARCEL PAVEL

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top