Dezastrul în comunicare naşte monştri. După o săptămână de haos, teroare şi bâlbe nesfârşite, avem câteva lucruri certe: Iohannis a relansat tema Corupţia Ucide; Dăncilă a declarat război infracţionalităţii şi a propus prima modificare a Codului Penal care nu va fi contestată de nimeni; avem 20 de milioane de români capabili şi dornici să îşi dea cu părerea despre Cazul Caracal. Rămân şi incertitudini – din păcate, în punctele esenţiale: Situaţia suspectului Dincă (fost „criminal”, fost „monstru”) e trasă la indigo cu cea a Pedofilului din lift – el nu poate la acest moment să fie acuzat decât cel mult de practicarea taximetriei ilegale. Iar prezumtiva sa victimă s-a transformat rapid într-un caz „Elodia 2”, nimeni neputând să declare în acest moment măcar dacă ea e vie sau moartă.
Citam în urmă cu ceva timp un interviu acordat de un fost şef din Securitate jurnaliştilor de la Kamikaze. Referindu-se la cazul pedofilului din lift, acesta indica o intoxicare media: ”Toată lumea a plecat pe fenta cu pedofilul”. Teoria lui era susţinută de argumente beton – „pedofilul” care revoltase mass media şi ţara nu făcuse decât să mângăie doi copii şi să le spună cuvinte nepotrivite, infracţiune minusculă într-o Românie în care pedofili adevăraţi, perverşi şi criminali fuseseră condamnaţi la câţiva ani de puşcărie sau ieşiseră din penitenciar după 2-3 ani şi 2-3 cărţi scrise – fără ca cineva să se scandalizeze. De asemenea, era incredibil cum un presupus infractor cu ştate vechi, şi poliţist pe deasupra, nu a observat camera de supraveghere din lift, mare cât capul lui. Omul de la Securitate profeţea că scandalul va fi exploatat cumva, şi ne indica să urmărim reacţiile oamenilor politici.
În cazul Caracal, avem multe elemente comune. Din nou, toţi factorii implicaţi şi-au dat concursul pentru ca scandalul să devină rapid unul naţional. Primele articole au apărut în presa de ştiri înainte ca Dincă să fi fost dus la audieri. Un caz de dispariţie – într-o ţară în care sunt anual sute-mii de cazuri de dispariţie pentru care nu se sinchiseşte nimeni – a captat atenţia tuturor reprezentanţilor presei şi prin ei a întregii naţiuni.
În mod bizar, conţinutul apelurilor la 112 a fost sifonat către public. Faptul că Alexandra sunase în mod repetat la 112 dar nu fusese salvată de nimeni a fost comunicat din secunda zero – deşi nimeni din cei ce ştiau de acest fapt nu putea sau nu avea interesul ca acest lucru să se afle: Alexandra era presupusă moartă, Dincă era presupus criminal, iar cei ce vorbiseră la telefon puteau fi (şi chiar au fost) acuzaţi că au ignorat un apel disperat de ajutor şi că s-au dovedit leneşi, incompetenţi, nesemţiţi, inumani. E greu de închipuit că operatoarea de la 112 ar fi anunţat presa că o fată i-a cerut ajutorul iar ea a tratat-o cu dispreţ. Sau că poliţiştii au anunţat ziarele că au primit un apel de la o fată răpită, pe care au repezit-o la telefon şi au lăsat-o să fie ucisă, în timp ce ei fluierau a pagubă. În mod cert, pe fir a mai fost cineva – cineva cât se poate de viu şi pe fază, cineva care nu era direct implicat în scandal – care a auzit conversaţiile şi le-a livrat prompt presei.
Un alt fapt curios este modul în care a comunicat Poliţia şi celelalte autorităţi. Faţă de comunicatele seci, impersonale, în limbă de lemn practicate de obicei, Poliţia a oferit numeroase elemente din anchetă, care să dea culoare şi să amplifice scandalul. Înregistrările de la 112, care în mod normal se comunică greu, după săptămâni, luni sau ani, de data asta au fost disponibile şi publicate în câteva zile. Încercaţi să cereţi o înregistrare de la 112 sau orice altă informaţie dintr-un dosar – chiar care vă priveşte direct și promiteți că nu o veți face publică. Veţi fi refuzat prompt, pe motiv că ele fac parte dintr-o anchetă aflată în curs…
Primele echipe de anchetatori au sifonat informați precum: Carnea din frigiderul suspectului, oasele din arzător, mărturisirea a două crime (deci deja avem un ucigaș în serie!). După ce ancheta a ajuns la a treia echipă, la București, tot anchetatorii au sifonat faptul că Dincă avea în agendă numerele VIPurilor din poliția olteană. Practic, în fiecare zi, cu încălcarea codului de procedură, a regulamentelor și normelor și a tuturor legilor posibile, din dosar pleacă câte o informație-bombă, care face ca subiectul dispariției/răpirii/crimei din Caracal să rămână în prim-plan. De fiecare dată, e vorba de informații la care numai anchetatorii aveau acces. Iar explicația cu ”surse apropiate anchetei” e deja răsuflată – cine naiba are surse ”apropiate” de Poliția Caracal, de Parchet, de DIICOT și de DIICOT București – în același timp?!?
După o săptămână şi trei echipe de anchetatori, suspectul nu poate fi acuzat de nimic. Nu există cadavru, armă a crimei, dovada că Alexandra ar fi moartă, sau în viaţă, sau traficată, sau orice. S-a anunţat că există dovada că ea ar fi fost în maşina lui Dincă. În cazul în care aceasta nu se dovedeşte a fi încă una din (deja miile) de piste false pe care am fost trimişi în ultima săptămână, „criminalul în serie”, „monstrul”, „pedofilul” etc. poate fi acuzat pe probe doar de taximetrie ilegală. Oasele din curtea lui Dincă nu dovedesc că a omorât pe cineva, iar suspectul lucra la cimitir, de unde putea lua câte şi ce oase voia. Cât despre ”mărturisirea crimei”, ulterior ni s-a spus că el ar fi declarat doar că a venit acasă și a găsit-o moartă…
Analiza ADN confirmă că oasele ar fi ale Alexandrei, dar după alte informații contradictorii, unele lansate chiar de anchetatori, și acest verdict pare forțat, pentru a da în fine anchetatorilor ceva concret. Chiar și așa, oasele nu pot dovedi că Dincă a omorât pe cineva, iar varianta lui, că fata a murit în lipsa lui iar el s-a speriat și a scăpat de cadavru, rămâne în picioare. Practic, coroborând frânturi de informații – ADN în mașină, numărul de telefon, testul poligraf, analiza ADN a oaselor din curte – se poate obține o condamnare, în stilul celei a polițistului Cioacă.
Cât despre Alexandra, ea a devenit deja Elodia 2. Nu se poate spune exact dacă e vie sau moartă, după 1.000 de informații contradictorii fiecare crede altceva despre ea, iar anchetatorii se pare că au petrecut mai mult timp difuzând ilegal informații din anchetă, decât dezlegând ițele poveștii. Noroc că OTV-ul s-a închis. Dacă nu ar fi fost așa, un nou Dan Diaconescu, după 200 și ceva de episoade și un nou partid, ar fi reușit să bage 50-100 de inși în Parlament, pe valul unei noi crime abramburite de către anchetatori.
Un articol de Răzvan PETRE
