Fără categorie

Experţii Statelor Membre ale Uniunii Europene în domeniul sportului se reunesc pentru prima dată în cadrul grupului de lucru al Consiliului pe componenta sport

Experţii din statele membre ale Uniunii Europene se întâlnesc astăzi, 6 aprilie, la Bruxelles, în prima reuniune a grupului de lucru al Consiliului UE pe componenta „Sport”, care are loc în urma intrării în vigoare, la 1 decembrie 2009, a Tratatului de la Lisabona.

Tratatul de la Lisabona conferă în premieră Uniunii Europene competenţe specifice în domeniul sportului, articolul 165 al documentului stipulând că „Uniunea va contribui la promovarea acţiunilor europene în domeniul sportului, având totodată în vedere caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum şi funcţia socială şi educativă a sportului”.

În cadrul întâlnirii din 6 aprilie, reprezentanţii statelor membre vor fi informaţi cu privire la mecanismele funcţionale ale nou-înfiinţatului grup de lucru, urmând a fi pregătită şi prima reuniune formală a Consiliului de Miniştri consacrată domeniului sportului, care va avea loc la Bruxelles în zilele de 10 şi 11 mai 2010, în cadrul Consiliului Educaţie, Tin…

Experţii din statele membre ale Uniunii Europene se întâlnesc astăzi, 6 aprilie, la Bruxelles, în prima reuniune a grupului de lucru al Consiliului UE pe componenta „Sport”, care are loc în urma intrării în vigoare, la 1 decembrie 2009, a Tratatului de la Lisabona.

Tratatul de la Lisabona conferă în premieră Uniunii Europene competenţe specifice în domeniul sportului, articolul 165 al documentului stipulând că „Uniunea va contribui la promovarea acţiunilor europene în domeniul sportului, având totodată în vedere caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum şi funcţia socială şi educativă a sportului”.

În cadrul întâlnirii din 6 aprilie, reprezentanţii statelor membre vor fi informaţi cu privire la mecanismele funcţionale ale nou-înfiinţatului grup de lucru, urmând a fi pregătită şi prima reuniune formală a Consiliului de Miniştri consacrată domeniului sportului, care va avea loc la Bruxelles în zilele de 10 şi 11 mai 2010, în cadrul Consiliului Educaţie, Tineret şi Cultură.

În acelaşi timp, delegaţiile vor primi un chestionar elaborat de Preşedinţia spaniolă a Consiliului UE, care să creeze bazele unei dezbateri la nivelul miniştrilor de resort din statele membre. Dezbaterea urmăreşte să ofere statelor membre posibilitatea de a-şi prezenta evaluările asupra chestiunilor de principiu şi a provocărilor pe care politica europeană în materie de sport le va avea în vedere în contextul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Se intenţionează ca acest schimb de opinii să furnizeze Comisiei Europene informaţiile necesare pentru adoptarea unei noi Comunicări asupra planurilor şi priorităţilor vizând acţiunea Uniunii de promovare a acestui domeniu, precum şi a unei propuneri referitoare la resursele financiare care vor fi alocate domeniului sportului pentru perioada 2012-2013.

Acţiunea Uniunii Europene în domeniul sportului urmăreşte, printre altele, dezvoltarea dimensiunii europene a sportului, prin promovarea spiritului de echitate şi deschidere în competiţiile sportive şi a cooperării între organizaţiile cu responsabilităţi în domeniul sportului, precum şi prin protejarea integrităţii fizice şi morale a sportivilor, îndeosebi a celor mai tineri dintre aceştia.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top