Luna octombrie a debutat cu un eveniment deosebit pentru comunitatea din Stejaru, județul Tulcea. Filmul „Între Chin și Amin”, regizat de Toma Enache, a fost prezentat la Căminul cultural din localitatea. Prezent la momentul de gală a fost chiar regizorul. Filmul are 51 de premii internaționale.
„Mă pregătesc iar de Gală cu Între Chin și Amin și de o întâlnire specială cu publicul din comuna Stejaru. Acest spațiu reprezintă unul din locurile legendare ale luptătorilor anticomuniști Haiducii Dobrogei”, spune regizorul.
Filmul imaginează o poveste de dragoste curmată brutal prin arestarea personajului principal, Tase Caraman, şi a fratelui acestuia de către comuniști. Motivele sunt obscure şi, precum în realitate, nici nu contează, fiind un simplu pretext. Cei doi ajung în infernul de la Piteşti, iar ce urmează, deşi (inevitabil) previzibil în parte, este o reconstituire a unui moment istoric departe de triumfalismul „epopeii naţionale” predecembriste. Evident, subiectul nici nu se preta la aşa ceva. Torţionarii, având acordul autorităţilor, au misiunea nu doar de a obţine adeziuni formale la noua ideologie, impusă, ci de a anula complet personalitatea celui „reeducat” prin abdicarea de la convingerile politice până la cele religioase. Iar tortura, întinsă pe parcursul a săptămâni, luni, ani, este principalul mijloc. Scenele din închisoare alternează cu flash-back-uri ale amintitei idile. Este ceea ce îl ţine în viaţă pe Tase. Dragostea pentru Lia şi credinţa în Dumnezeu.
La doar câteva luni de la lansare, „Între Chin şi Amin” a înregistrat peste 25.000 de spectatori, ceea ce înseamnă mult pentru un film românesc, fiind selecţionat şi premiat în aproape 20 de festivaluri naţionale şi internaţionale (Olanda, Spania, Argentina, Statele Unite, Italia, Croaţia, Austria, Indonezia, Marea Britanie ş.a.).
În teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, grupările anticomuniste erau conduse de Nicolae şi Dumitru Fudulea, în nordul Dobrogei, şi de Gogu Puiu, în sud. Lor li s-au adăugat Nicolae Ciolacu, care a condus mişcarea din centrul regiunii.
Rezistenţa din Dobrogea a reuşit să strângă peste 2.000 de partizani combatanţi şi susţinători locali. „Haiducii Dobrogei“, aşa cum s-au autointitulat, erau echipaţi cu armament şi primeau bani şi alimente de la oameni din comunele din care proveneau. În cele din urmă, americanii, aşteptaţi de români nu au mai venit, iar oponenţii regimului comunist au fost căutaţi şi-n gaură de şarpe, omorâţi pe loc, trimişi în coloniile de muncă ale Canalului Dunăre-Marea Neagră sau aruncaţi în temniţă. În acea perioadă, se obişnuia ca luptatorii anticomunişti să fie fotografiaţi în momentul arestării, iar la dosare există şi imagini ale cadavrelor combatanţilor anticomunişti. De asemenea, peste timp au rămas imagini din locurile unde capii mişcării de rezistenţă anticomunistă se ascundeau. O parte din conţinutul dosarelor aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au fost publicate recent în cadrul proiectului „România supravegheată“.
