Fără categorie

Eurodialog cu studenţii pe temele Reforma guvernanţei economice a Uniunii Europene şi Politica de Coeziune a Uniunii Europene

Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE) şi Biroul de Informare al Parlamentului European (PE) au organizat vineri, 15 aprilie, la Centrul Infoeuropa, o nouă dezbatere din seria „Eurodialog cu studenţii”, temele dezbătute fiind „Politica de Coeziune a Uniunii Europene” şi „Reforma guvernanţei economice a Uniunii Europene”.

Eurodialogul a fost susţinut de eurodeputatul Petru Luhan, membru în Grupul Partidului Popular European al PE, şi de Bogdan Badea, director în cadrul Direcţiei Coordonare Poziţii Piaţă Internă a DAE.

Europarlamentarul Petru Luhan, raportor în cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regională a PE, a purtat un dialog cu studenţii pe tema rolului Politicii de Coeziune şi a subliniat necesitatea simplificării procedurilor de management ale acestei politici, în vederea stimulării implementării proiectelor şi combaterii efectelor negative ale crizei. De asemenea, Petru Luhan a menţionat că Politica de coeziune contribuie într-o măsură semnificativă la fiecare dintr…

Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE) şi Biroul de Informare al Parlamentului European (PE) au organizat vineri, 15 aprilie, la Centrul Infoeuropa, o nouă dezbatere din seria „Eurodialog cu studenţii”, temele dezbătute fiind „Politica de Coeziune a Uniunii Europene” şi „Reforma guvernanţei economice a Uniunii Europene”.

Eurodialogul a fost susţinut de eurodeputatul Petru Luhan, membru în Grupul Partidului Popular European al PE, şi de Bogdan Badea, director în cadrul Direcţiei Coordonare Poziţii Piaţă Internă a DAE.

Europarlamentarul Petru Luhan, raportor în cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regională a PE, a purtat un dialog cu studenţii pe tema rolului Politicii de Coeziune şi a subliniat necesitatea simplificării procedurilor de management ale acestei politici, în vederea stimulării implementării proiectelor şi combaterii efectelor negative ale crizei. De asemenea, Petru Luhan a menţionat că Politica de coeziune contribuie într-o măsură semnificativă la fiecare dintre cele trei priorităţi ale Strategiei Europa 2020- creşterea inteligentă, durabilă şi incluzivă. Referindu-se la al cincilea Raport al Comisiei Europene privind Coeziunea, eurodeputatul a subliniat importanţa ca politica de coeziune să aibă priorităţi clare, care să vizeze sprijinirea companiilor nou-înfiinţate, inovarea, reducerea emisiilor, îmbunătăţirea calităţii mediului, economisirea de energie, investiţiile în infrastructura de cercetare, dezvoltarea capitalului uman şi incluziunea activă ca măsură de combatere a sărăciei.

La rândul său, Bogdan Badea, director în cadrul DAE a prezentat Pactul de Stabilitate şi Creştere (PSC) şi conceptul european de guvernanţă economică. Bogdan Badea a explicat că, potrivit PSC statele membre trebuie să se asigure ca deficitul bugetar nu depăşeşte 3% din Produsul Intern Brut şi că datoria publică nu depăşeşte 60% din PIB.

Directorul DAE a menţionat că în cazul în care statele membre nu respectă prevederile Pactului, s-ar declanşa „procedura privind deficitul excesiv”, principalul instrument de constrângere a statelor membre de a respecta criteriile de convergenţă. Pe de altă parte, Badea a dialogat cu studenţii şi cu privire la Pactul Euro Plus şi consolidarea Mecanismului European de Stabilizare Financiară pentru Zona Euro, care va înlocui, începând din 2013, Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară.

La dezbatere au fost invitaţi studenţi de la facultăţile de ştiinţe politice din cadrul Universităţii din Bucureşti, Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, şi ai Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”.

Departamentul pentru Afaceri Europene

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top