Actualitate

Eliberarea actelor de identitate pe bază de procură

Cetăţenii români aflaţi temporar în străinătate pot obţine un nou act de identitate, fără a mai veni în ţară, pe baza unei procuri speciale, obţinută de la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României din statul respectiv, prin care va împuternici o persoană din România să facă demersurile necesare în numele lor, pentru obţinerea unei noi cărţi de identitate. 

Solicitarea se poate face cu 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate.

Autentificarea procurii este scutită de la plata taxelor consulare. Procurile vor fi semnate de solicitant la sediul oficiului consular al României, în prezenţa consulului.

Procura trebuie să aibă aplicată fotografia solicitantului şi să fie certificată cu timbrul sec al misiunii diplomatice sau oficiului consular respectiv; la procură se ataşează o fotografie identică cu cea care a fost aplicată pe aceasta (mărimea 3 x 4 cm având la bază o bandă albă de 7 mm).

În cuprinsul procurii speciale trebuie să se regăsească, în mod obligatoriu, scopul pentru care aceasta a fost eliberată, respectiv depunerea Cererii pentru eliberarea actului de identitate şi/sau ridicarea actului de identitate și motivul sau motivele, pentru care se solicită eliberarea unui nou act de identitate (ex: expirare, schimbare nume, pierdere, deteriorare, schimbare domiciliu – se indică adresa exactă la care își schimbă domiciliul solicitantul, etc).
               

Preluarea imaginii necesare în procesul de producere şi eliberare a cărţii de identitate se realizează prin scanarea fotografiei ataşate la procura specială.                        

ATENŢIE! Depunerea cererii şi a documentelor necesare pentru eliberarea primului act de identitate, nu se poate realiza în baza unei procuri speciale.

 Pentru eliberarea procurii speciale sunt necesare:

  1.  act de identitate românesc valabil (paşaport, titlu de călătorie sau carte/buletin de identitate);
  2.  5 fotografii color identice şi de dată recent, mărimea 3 x 4 cm având la bază o bandă albă de 7 mm;
  3.  cunoaşterea datelor de identificare ale persoanei împuternicite: serie şi numărul cărţii de identitate, data eliberării şi autoritatea emitentă, adresă, CNP, data şi locul naşterii.

Pe lângă documentele mai sus menționate, împuternicitul va prezenta în România și următoarele documente ale solicitantului:

  1. Actul de identitate şi cartea de alegător – pentru a fi predate;   
  2. Certificatul de naştere, original şi copie; 
  3. Certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor, original şi copie; 
  4. Hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă, după caz, original şi copie; 
  5. Certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie; 
  6.  Certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original şi copie; 
  7.  Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie;
  8. Chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate – 7 lei.

Cererea, procura specială și documentele necesare eliberării actului de identitate, se depun de către persoana împuternicită la serviciul de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu al solicitantului.

Termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile de la data înregistrării cererii la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top