Năvodărenii au avut parte de prima ninsoare serioasă din iarna ce stă să înceapă. Cei mai mulţi s-au trezit mai devreme ca să aibă timp să îşi dezgheţe şi să îşi cureţe maşinile care au fost acoperite în câteva ore de un strat gros de zăpadă. Echipele de deszăpezire au fost trimise încă de dimineaţă pe drumurile ce leagă Năvodariul de Mamaia dar şi de Lumina pentru a preîntâmpina eventualele probleme din cauza stratului de omăt care s-a depus pe şosea.
Mai mult decât atât, s-a acţionat şi cu soluţie pentru topirea zăpezii. Vremea a ţinut cu ei, iar temperaturile nu au scăzut sub zero grade celsius. La nivelul oraşului Năvodari nu a fost înregistrată niciun fel de problemă cu deszăpezirea drumurilor. De asemenea, tot în această perioadă orașul se pregăteşte pentru sărbătorile de Crăciun şi întâmpinarea noului an. Astfel, începutul lunii decembrie va aduce o imagine de sărbători pentru oraşul Năvodari, cel mai probabil similară cu cea de anul trecut.
