Echipele Under 10 şi Under 12 ale Asociaţiei Sportive “Victoria” Cumpăna participă la Trofeul Bucuresti, în perioada 17 – 18 iunie 2016. Meciurile se vor disputa pe Stadionul Ghencea din București.
Prezența juniorilor la această competiție face parte din Proiectul de dezvoltare a rugby-ului în comuna Cumpăna, “Sportul, un mod de viaţă la Cumpăna”. La rândul său, proiectul se înscrie în cadrul programului anual de finanţări nerambursabile din fondurile publice ale judeţului Constanţa pe anul 2016.
Proiectul “Sportul, un mod de viaţă la Cumpăna” se derulează în perioada aprilie – decembrie 2016 în două etape, atât pe plan național, cât și internațional. Astfel, o primă etapă s-a finalizat prin participarea echipelor U10 și U12 la Turneul Internaţional din Franţa, iar cea de-a doua etapă se referă la participarea la Campionatul AMRB U12: 2016 – 2017 şi la Circuitul naţional de mini-rugby. Prin astfel de proiecte, administrația comunei Cumpăna își propune ca rugby-ul din localitate să ajungă, în următorii ani, în sfera înaltei performanţe sportive.
În cursul anului 2015, cele două echipe de juniori au obținut mai multe performanțe dintre care amintim: Campioni naţionali la categoriile U10 şi U12; cel mai bun jucător la nivel naţional: Chelaru Andrei; locurile 7 şi 11 la Turneul internaţional de mini-rugby de la Frankfurt pentru Under 10 şi Under 12; locul I la Trofeul „Bucureşti”; locul I la Trofeul „Moldovei”; locul I la Trofeul „Braşovului”; locul I la Trofeul „Tomis – mini rugby”; locul al II-lea la Cupa „Mariana Lucescu”. De asemenea, A.S. Victoria Cumpăna – mini rugby – s-a clasat pe prima poziţie în turul AMRB.
Antrenorul secţiei de rubgy din cadrul A.S. Victoria Cumpăna, Florin Băcioiu, a fost declarat “Antrenorul anului 2015” de Federaţia Română de Rugby şi de Consiliul local Cumpăna.
