Încă de la preluarea celui de-al doilea mandat de președinte, Donald Trump a stabilit ca una din principalele sale direcții de politică externă reafirmarea Doctrinei Monroe. Oficial rezumată sub sloganul „America e a americanilor!”, aceasta era de fapt somația transmisă de SUA că puterile europene au ca sferă de influență emisfera estică, în timp ce SUA – pe cea vestică.
Când Trump și-a început mandatul, probabil liderii europeni erau adormiți la pupitru și nu au priceput. Pentru liderii europeni care nu au ce face și mă citesc pe mine, trebuie să fac o precizare: Groenlanda e insula aia mare, albă, vizibilă din satelit, din emisfera vestică – adică din zona revendicată istoric acum de Trump.
Pentru început, câteva date: Groenlanda este, alături de Feroe, unul din teritoriile extra-metropolitane ale Danemarcei – o rămășiță a trecutului imperialist al acestei țări vest-europene. După ruperea Groenlandei, Danemarca va pierde teoretic 98% din teritoriul țării (atât reprezintă Groenlanda din total), deci Tratatul de la Munchen din 1938, cu 20% din Cehoslovacia luată de Germania (plus încă 10% luate imediat după Tratat de Polonia și Ungaria), e mic copil.
Am spus mai sus că va pierde „teoretic” această bucățoaie de teritoriu – pentru că Groenlanda are deja o largă autonomie. În plus, populația și resursele insulei sunt minuscule, deci impactul asupra Danemarcei nu se compară cu cel suferit de Cehoslovacia în 1938.
Acum să revenim la liderii europeni: De patru ani, de când cu Războiul din Ucraina, aceștia ne bat la cap cu „inviolabilitatea frontierelor recunoscute”, pe care ne-o prezintă ca pe un principiu prim al politicii internaționale, vechi de când lumea și etern valabil. Problema e că aceasta e doar o linie de propagandă, iar liderii europeni au uitat pericolul de bază când operezi cu propaganda: Trebuie să o repeți de atâtea ori pentru a se înfige adânc în mințile destinatarilor, încât riști tu însuți să ajungi să crezi în ea!
În realitate, granițele recunoscute și acceptate – chiar și cele de pe vremea Actului de la Helsinki din 1975 invocat de liderii europeni împotriva lui Putin – s-au schimbat și se schimbă în permanență. Față de 1975, URSS a dispărut, Germania s-a reunit, Cehoslovacia s-a desfăcut, Yugoslavia s-a făcut ferfeniță și nu mai zic de Kosovo sau alte asemenea. Apariția de state și granițe noi e un fapt aproape cotidian. Numai în ultima lună am avut două instanțe de schimbare a frontierelor: De Crăciun, Israelul a recunoscut oficial Somaliland, acum trei zile ministrul de externe al Israelului efectuând prima vizită de stat în această nouă țară care a făcut să dispară 26% din vechiul teritoriu al Somaliei. Asta era marți. Miercuri în schimb a dispărut o țară: Arabia de sud. Stat declarat oficial dar nerecunoscut încă de nimeni, Arabia de sud era una din feliile statului defunct numit Yemen. Când spui Yemen, spui „Houthi” (termen folosit aiurea de presa și liderii europeni și americani pentru mișcarea politic-socială Ansar Allah, Houthi fiind doar numele unuia dintre primii lideri ai mișcării, mort de ani buni). În realitate, „rebelii Houthi” controlează doar un sfert din teritoriul Yemenului, vechiul guvern recunoscut oficial și susținut de Arabia Saudită având și el vreo 10% din vechea țară. Până alaltăieri, restul (peste 50% din Yemen) era desemnat ca „Arabia de Sud”. Aceasta zonă era controlată de o altă coaliție de triburi și facțiuni sponsorizate de Emiratele Arabe. Cum spuneam mai sus, Arabia de sud a dispărut: miercuri majoritatea teritoriilor au fost invadate și/sau revendicate de forțele guvernamentale vechi, sprijinite de saudiți (în realitate, probabil că saudiții și emirații s-au pus de acord).
Pe cei mici nu-i întreabă nimeni
În privința Groenlandei, liderii europeni nu au nicio scuză: Doar pentru că reciți orbește lozinca prieteniei euro-atlantice, asta nu însemnă că ea reprezintă realitatea – mai ales când președintele SUA nu numai că nu recită cu tine, ci fluieră șmecherește peste exercițiul tău de recitare…
Dintre toate țările Europei, Danemarca ar fi trebuit să fie cea mai conștientă de acest lucru: Puțini știu asta în România, dar Islanda a fost și ea sute de ani teritoriu danez. În 1940, sub pretextul că germanii ar putea teoretic să invadeze insula, britanicii au invadat ei (practic) Islanda – pentru că, nu-i așa, când Germania ocupă o țară neutră e crimă, dar când o invadează ai noștri e civilizat și perfect justificat. Parlamentul islandez a protestat, dar Islanda neavând (atunci ca și acum) o armată, au rămas doar cu protestul. De partea lor, britanicii au promis că „au grijă de Islanda cât e Danemarca ocupată” și se retrag la finalul războiului, când Danemarca e eliberată.
Soarta a vrut ca nici această promisiune să nu fie ținută: În 1941, islandezii au schimbat ocupația britanică – cu ocupația americană. Prin tratat, și americanii s-au angajat să se retragă imediat ce se termină războiul. Cum știm cu toții, Al doilea Război Mondial s-a terminat în 1945. Americanii s-au retras un pic mai târziu – în 2006! (între timp i-au protejat pe islandezi de o posibilă invazie sovietică)
Cât despre guvernul danez, acesta a punctat foarte bine la capitolul „Proteste”: În 1944, la încurajarea și cu largul sprijin al forțelor americane, islandezii și-au proclamat independența. Guvernul danez s-a dat de ceasul morții, că americanii au profitat de ocuparea de către germani a Danemarcei pentru a transfera Islanda sub protectoratul de-facto al SUA, dar la final au rămas cu protestul în mână…
…Și la fel vor rămâne și de data asta, pentru că în loc să „adulmece” politica lui Trump și să învețe din lecțiile istoriei islandeze, liderii danezi au recitat lozinci și în același timp i-au bombardat pe groenlandezi cu aberații tipic nord-europene de genul Barnevernet (care acum vor fi speculate cert de SUA împotriva suveranității Danemarcei asupra insulei).
După ultimatumul de 20 de zile de zile dat de Trump, prim-ministra Danemarcei (o cuconiță în standardele liderilor de carton ai Europei) a dat măsura inteligenței strategice a diplomației europene, aducându-i aminte lui Trump că… Danemarca face parte din NATO! Sunt două variante: Fie a vrut să spună „Dacă Trump mă bate, o să-l chem pe Trump să mă apere!”, fie „Trump, dacă mă bați, să știi că nu o să te mai las să mă aperi!” Sincer, nu știu care din astea două e varianta corectă, sau dacă există o variantă corectă…
De partea lor, liderii europeni – la 24 de ore după ce lăudaseră săltarea lui Maduro care încălcase toate regulile și dreptul internațional – au făcut un flick-flack și i-au adus aminte lui Trump că e important să respecte regulile și dreptul internațional (în cazul Groenlandei). Penibil? Nu, nu, nu – penibil la standarde europene!
La final, vă invit să faceți un exercițiu: Luați o știre despre acest subiect și notați cine ce declarație a dat – Trump, guvernanții danezi, liderii europeni etc. V-ați prins? – Nu ne spune nimeni ce cred groenlandezii de rând (cei care sunt direct vizați) despre situația aceasta. Ceea ce e perfect normal, pentru că în politica internațională, de când e lumea și pământul, e ca în familie: Părinții decid, pe ăia mici nu îi întreabă nimeni nimic.
În realitate, groenlandezii (90% eschimoși) își doresc, cel mai probabil, nu să îi apere NATO, Macron sau Ursula, ci să fie independenți. În 2008, ei au fost chemați la un referendum cu schepsis, în care în loc de „Vreți să fiți independenți?” au fost întrebați dacă vor o formă de autonomie extinsă, plus posibilitatea de a organiza într-un viitor incert un alt referendum prin care să ceară independența. La final, alegătorii groenlandezi au fost trași pe sfoară: Legea care a transcris rezultatul referendumului a stabilit că, pentru a fi acceptată, proclamarea independenței ar trebui votată inclusiv de parlamentul de la Copenhaga (ceea ce evident nu se va întâmpla niciodată, alegătorii groenlandezi fiind doar prostiți să dea, prin lege, soarta independenței lor pe mâna parlamentului danez).
Momentan, Danemarca pompează câteva sute de milioane de euro anual în Groenlanda – bani care se întorc acasă prin companiile daneze angajate în lucrări. Iar pe viitor SUA ar putea să livreze anual o sumă (probabil considerabil mai mare) pentru lucrări cu companii din SUA. Așadar, oricum o dau, groenlandezii au din nou de ales – nu între libertate și sclavie, ci între doi stăpâni. E vorba de care e afacerea mai bună pentru ei – și având în vedere că afacerile sunt specialitatea lui Trump, nu îi văd prea bine pe băieții (și fetele) de la Copenhaga…
Și danezii au fost trași pe sfoară – dar de propriul guvern: În septembrie, sub amenințarea dronelor-fantomă ale Federației Ruse, Danemarca a schimbat strategia de apărare, desemnând Rusia ca principală amenințare și decizând să achiziționeze drone și rachete cu rază lungă, respectiv un super-sistem de apărare aeriană – în timp ce pentru apărarea Groenlandei au trimis, vorba lui Trump, o sanie cu câini Husky. Privind partea bună, când Trump le va lua 98% din teritoriu, pot măcar răsufla ușurați că au cu ce să se apere de ruși!
Danemarca a mai făcut o greșeală: A ales să achiziționeze sisteme de rachete franceze, ca să-i dea peste nas lui Trump. Acum, dacă sunt norocoși, vor mai primi o șansă, vor cheltui câteva zeci de miliarde pe arme americane și poate vor fi lăsați să păstreze amărâta aia de insulă de care – așa cum arătam mai sus – nu îi pasă oricum nimănui.
Pentru noi, ce se întâmplă acum cu Groenlanda ar trebui să fie un ultim semnal de alarmă. Dacă Trump se așază la masă cu Putin și Zelenski mâine și convin ca Rusia să păstreze o parte din Ucraina, iar Ucraina să primească în compensație județele Botoșani și Suceava, sau Delta Dunării de la Tulcea la Sulina, putem fi siguri de un singur lucru: Noi nu vom fi invitați nici măcar să ne spunem părerea…
Un articol de Răzvan PETRE
