Consiliul European

DJ Tări est de retour!

„Mesdammes et messieurs, le disc-jockey Sash! est de retour!” Aşa debuta o piesă proastă (dar de mare succes) produsă de un DJ german în anii 90. Cele grăite de Victor Ponta după primul tur mă duc cu gândul la o altă piesă proastă (dar de imens succes pentru unii), de data asta – din anii 2000. Este vorba de guvernarea celui pe care eu l-am numit la acea vreme DJ Tăriceanu – prim ministrul care dădea bani cu dedicaţie în dreapta şi în stânga, alimentând iluziile celor mulţi şi amanetând viitorul României.

Un articol de Răzvan PETRE

Bună observaţia lui Iohannis: În funcţie de vremea de afară, Ponta îl vrea ca viitor prim ministru ba pe Florin Georgescu, ba pe George Maior, ba pe Tăriceanu. Eu aş fi adăugat că nu aş fi surprins ca, în goana după voturi, Ponta să îl propună prim ministru pe Vadim. Dar obţiunile diverse ale lui Ponta nu depind numai de vremea de afară, ci şi de ce va avea el nevoie, dacă iese preşedinte.
Florin Georgescu e finanţistul-minune, magicianul care acoperă orice cheltuială cu niţel praf de inflaţie. Mandatele sale în fruntea Finanţelor au un numitor comun – inflaţie record, care pulverizează creşterea economică şi dezvoltarea ţării, dar aduc în bugetul de stat o grămadă de lei, numai buni de cheltuit ca pomeni electorale.
George Maior e Stăpânul Serviciilor. Relaţiile dezvoltate de el cu partenerii americani, în special, nu mai sunt un mister. Lui i se atribuie meritele pentru vizitele onor înalţi oficiali americani (directorul CIA de exemplu) sau pentru intrările pe care Băsescu şi Ponta le-au avut la nume importante din administraţia SUA. Desemnarea ca prim ministru a lui Maior ar dinamita cea mai recentă prostie grăită de Ponta – cea potrivit căreia, odată cu alegerea sa ca preşedinte, „România nu va mai primi ordine din afară”. Se vehiculează intens teoria potrivit căreia varianta „Maior – prim ministru, Meleşcanu – consilier prezidenţial” ar fi fost garanţia impusă de SUA pentru susţinerea lui Ponta. De altfel, chiar Victor Ponta a scăpat porumbelul în acest sens, declarând că numirea lui Maior ar fi o variantă dacă „apar pericole de securitate strategică şi pentru a da foarte clar garanţii privind continuarea dezvoltării democratice, a obligaţiilor noastre internaţionale”. Cui să dea garanţii clare? Poporului român, căruia viaţa şi activitatea lui Maior îi sunt complet necunoscute? Dacă nu vă sună cunoscut cuvintele folosite de Ponta, menţionez că „pericolele de securitate stategică” şi „continuarea dezvoltării democratice” sunt două sintagme care apar în toate discursurile despre România ale înalţilor oficiali americani (H. Clinton, Biden, Kerry, Nuland etc.) din ultimii 5 ani. Numirea lui Maior ar fi o problemă, în varianta în care Ponta ar fi fost (sau încă mai este) omul SIE. Cu Maior prim ministru, serviciul intern ar putea câştiga prim-planul, chestie care nu ar fi pe placul sforarilor din SIE.
Şi ajungem şi la DJ Tăriceanu. Elegant şi diplomat, Tăriceanu mai are un avantaj nemaipomenit – e omul politic de plastilină. În Alianţa DA, el a acceptat fără probleme stilul despotic al lui Băsescu, după care, împins de la spate de ceilalţi lideri, a bătut palma cu PSD, pentru doi ani de guvernare presupus minoritară, în care preşedinţii de judeţ PSD primeau sume fabuloase de la buget, dar îl înjurau pe Tăriceanu ca fiind continuatorul „politicii portocalii”. După 2009, el s-a sucit, fiind cel mai aprig adversar al asocierii PNL cu PSD. În 2011, a făcut o nouă tumbă, mergând să se predea la Ponta şi lăsându-i pe toţi să se întrebe „A luat-o razna Tăriceanu?” În plus, nominalizarea lui Tăriceanu încă înainte de turul II poate atrage la Ponta electorat de dreapta.
Dar cel mai mare avantaj al numirii sale în postul de premier ar fi acela că el depinde 100% de Ponta. Cu el la Palatul Victoria, gruparea Dragnea-Ghiţă are calea blocată către puterea absolută. Nici ceilalţi lideri PSD nu au intrare la Tăriceanu, iar şefii PNL şi PD-L, care au fost lăsaţi cu ochii în soare de Dj Tări, cu atât mai puţin. Ca un căţel cuminte şi recunoscător, Tăriceanu ar executa ordinele venite de la Cotroceni, ca niciunul din ceilalţi candidaţi pentru funcţia de prim-ministru.
Dacă am început cu un cântec, haideţi să terminăm cu un alt refren – de data aceasta, de la formaţia Paraziţii. Ştiţi la ce mă gândesc atunci când îl văd pe Ponta debitând prostii şi minciuni fără urmă de remuşcare? „Dacă-aş fi pentru o zi preşedinte/ V-aş amaneta pe toţi şi nu m-aţi prinde…”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top