Fără categorie

Dezbaterea din Comisia PETI a Parlamentului European cu privire la libertatea de exprimare în România

Comisia de Petiţii (PETI) a Parlamentului European a organizat joi, 2 decembrie, o dezbatere pe marginea celor două petiţii formulate de jurnalişti şi sindicalişti împotriva paragrafului 6.2. din Strategia Naţională de Apărare, referitor la identificarea ca vulnerabilitate a României a „fenomenului campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora; presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţiile statului”.

La discutarea petiţiilor, au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor române. Din delegaţia oficialilor români condusă de Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, a făcut parte şi şeful Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), ministrul Bogdan Mănoiu.

DAE salută dezbaterea organizată de Comisia de Petiţii a Parlamentului European (PE) cu privire …

Comisia de Petiţii (PETI) a Parlamentului European a organizat joi, 2 decembrie, o dezbatere pe marginea celor două petiţii formulate de jurnalişti şi sindicalişti împotriva paragrafului 6.2. din Strategia Naţională de Apărare, referitor la identificarea ca vulnerabilitate a României a „fenomenului campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora; presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţiile statului”.

La discutarea petiţiilor, au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor române. Din delegaţia oficialilor români condusă de Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, a făcut parte şi şeful Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), ministrul Bogdan Mănoiu.

DAE salută dezbaterea organizată de Comisia de Petiţii a Parlamentului European (PE) cu privire la cele doua petiţii, chiar dacă subiectul în examinare intră în sfera de competenţe exclusive ale statului naţional, aşa cum a arătat şi Comisia Europeană (COM), fiind convins că acest dialog nu poate fi decât benefic pentru democraţia din România.

În cadrul dezbaterii din Comisia de Petiţii a PE, poziţia Comisiei Europene a fost de declinare a competenţei sale în privinţa domeniului securităţii naţionale, în conformitate cu art. 51 din Carta Drepturilor Fundamentale.

Ca urmare a poziţiilor exprimate, votul din Comisia  PETI a fost acordat în sensul respingerii celor două petiţii.

În demersul de elaborare a poziţiei autorităţilor române, DAE a avut un rol de sprijin în raport cu competenţa sa.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top