Ştiri

Deputatul Istvan Antal, implicat activ în rezolvarea crizei de la Şantierul Naval Mangalia

Deputatul UDMR Istvan Antal a ridicat problema de la șantierul naval în discuții mai mulți decidenți guvernamentali și a intermediat dialogul dintre viceprim-ministrul Viorel Ștefan și sindicaliști. Deputatul constănțean spune că această criză este foarte aproape de final:

 

“Conform discuţiilor pe care le-am avut cu domnul Gheorghe Șimon, președinte al Comisiei Economice din Parlament şi cu domnul Cristian Niculescu, consilier de imagine în Ministerul Economiei, toată săptămâna trecută au existat discuții între partea română şi Damen, finalizate deja. Se pare că pe 28 februarie va avea loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie şi întâlnirea cu AGA şi atunci situaţia se va definitiva. Discuţiile sunt promiţătoare, se pare că statul român devine în scurt timp acţionar majoritar, cu 51 la sută, ceea ce ar însemna să se transfere două procente către statul român.

Sper că aceasta este cea mai bună variantă pentru salvarea şantierului naval. Eu, în calitate de parlamentar, am insistat să se grăbească lucrurile, căci dacă această situație s-ar fi prelungit, plecau meseriaşii din zonă, care reprezintă un capital uman enorm, oameni formaţi acolo, care ştiu ce să facă. Pe lângă acei angajaţi direcţi, existau şi multe firme, cu mii de oameni, care lucrau pentru şantier.

Oamenii din Mangalia erau disperaţi, veneau la biroul meu parlamentar pentru lămuriri, eu fiind în Comisia Economică din Parlamentul României.
La audierea noului guvern, eu am abordat problema Şantierului Naval Mangalia şi cu noul ministru al Economiei, Dănuţ Andruşcă şi am atras atenţia că trebuie urgentată. De asemenea, am avut mai multe discuţii cu domnul vice-prim ministru, Viorel Ştefan, şi chiar am intermediat dialogul cu sindicatul.
În această situaţie, în care statul va deveni acţionar majoritar, sperăm să nu se ajungă în situaţia de a se acumula datorii la buget. Normal este ca de pe urma acestui obiectiv foarte important, statul să beneficieze de bani din impozite, din dividende, iar locuitorii din zonă să aibă locuri de muncă.”

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top