Politic

Deputat Bogdan Huțucă: Au început negocierile cu USR Constanța

Bogdan Huțucă susține că odată cu finalizarea campaniei electorale, PNL este interesat să contureze un Consiliu Local Municipal stabil și majoritar și va lucra alături de USR la conceperea unui proiect de dreapta, ce va pune în prim plan relansarea economică a Constanței.
Programul electoral, promovat de Vergil Chițac, primarul Constanței, conține elemente comune cu programul celor de la USR, ”Constanța renaște”, de aceea vom lucra în vederea armonizării unui proiect de dreapta, care va pune în prim plan relansarea economică a orașului.
A venit momentul să ne așezăm la masa negocierilor pentru a armoniza proiectele PNL și pe cele ale USR, astfel încât să avem cel mai bun program de dezvoltare cu soluții, pe termen lung, pentru Constanța și constănțeni.
Am toată încrederea că prima rundă de negocieri a fost una pozitivă și că ambele partide vor uza de toate elementele necesare, pentru că astăzi, după ce PSD a fost trimis definitiv în opoziție, avem obligația să arătăm că putem realiza o majoritate care să lucreze în interesul orașului.
Este nevoie să arătăm că putem depăși interesele de partid și că avem maturitate politică, de care să beneficieze locuitorii orașului. După 20 de ani, la masa negocierilor se așează forțe proaspete, oameni pregătiți și îmi pun toate speranțele că primarul Constanței, Vergil Chițac, alături de consilierii PNL și USR, vor contura o echipă solidă, concentrată pe cetățean”, a declarat Bogdan Huțucă.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top