Politic

Deputat Anișoara Radu: Moţiunea de cenzură – un instrument folosit în mod populist şi ipocrit de Opoziţie

Camera Deputaților și Senatul au respins săptămâna aceasta, în plenul reunit, moțiunea de cenzură depusă de partidele de opoziție împotriva Guvernului Dăncilă. Parlamentarul tulcean, Anișoara Radu, a vorbit despre eșecul acestei moțiuni:

„Testul majorităţii în Parlament a fost trecut, încă o dată, de guvernul PSD-ALDE, care are legitimitatea conferită de alegerile parlamentare din decembrie 2016.
Vreau să subliniez încă de la început că am perceput mesajul transmis de românii care au ieşit la vot în data de 26 mai. Am înţeles că este necesar ca PSD să renunţe la anumite teme, care au divizat cetăţenii.
Este evident că pe 26 mai alegătorii au sancţionat PSD pentru faptul că măsurile bune adoptate de Guvern au fost umbrite de anumite teme care care nu au rezonat cu electoratul nostru.
Acest test, trecut cu bine, ne-a trasat schimbarea viziunii şi restabilirea priorităţilor în vederea atingerii obiectivelor importante din Programul de guvernare.
Revenind, însă, la moţiunea de cenzură nu pot să nu remarc modul populist în care a fost folosit cel mai important instrument aflat la dispoziţia Opoziţiei. Am citit cu mare atenţie textul moţiunii şi am constatat că nu există nicio cifră care să fundamenteze afirmaţiile. Practic, moţiunea de cenzură a fost folosită drept instrument de propagandă, doar pentru ca Opoziţia să-şi facă puţină publicitate gratuită.
Mai mult, partidele din Opoziţie au dat şi dovadă de ipocrizie, deoarece au demonstrat clar că nici măcar nu-şi doreau ca moţiunea să treacă. Nu putem citi altfel faptul că un deputat din Opoziţie şi-a dat demisia din Parlament chiar în ziua votării moţiunii.
De asemenea, nu pot să nu remarc faptul că moţiunea a strâns doar 200 de voturi, mai puţine decât numărul parlamentarilor care au declarat că susţin moţiunea. Asta în condiţiile în care au existat câteva voturi pentru moţiune şi din partea deputaţilor din grupul minorităţilor naţionale.
Nu în ultimul rând, liderii celui de-al doilea grup politic ca mărime din Opoziţie, respectiv liderii USR, au declarat răspicat că ei nu doresc să intre la guvernare. Plecând de la ideea “nu poţi greşi dacă nu munceşti” sau, în acest caz, dacă nu guvernezi.
Sigur, pentru România este bine că nu a trecut moţiunea de cenzură, deoarece am fi avut o situaţie extrem de dificilă. Un guvern format sau susţinut din Parlament, în cazul USR, de nu mai puţin de 6 grupuri politice. Un astfel de guvern nu poate fi funcţional, mai ales că nu există o ideologie comună a acestor grupări politice.
Votul de marţi a mai demonstrat un lucru, faptul că PSD a rămas unit într-o perioadă grea pentru partid.
Atâta vreme cât va exista o majoritate legitimă în Parlament, PSD va implementa, în continuare, măsurile necesare pentru creşterea nivelului de trai al românilor.”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top