Politic

Deputat Anișoara Radu: Legea dialogului social trebuie modificată

Deputatul Anișoara Radu, membru al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, a depus o propunere legislativă pentru modificarea Legii dialogului social, ce susține scăderea numărului necesar de membri fondatori ai organizaţiilor sindicale şi patronale:

„Prezenta propunere legislativă reglementează disfuncţionalităţile constatate în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea organizaţiilor sindicale şi patronale, precum şi în ceea ce priveşte desfăşurarea dialogului social tripartit instituţionalizat, precum şi instituirea unei proceduri clare privind declanşarea, soluţionarea şi monitorizarea conflictelor colective de muncă şi a grevelor. Reamintesc faptul că, în anul 2015, a existat un larg consens în interiorul clasei politice româneşti în privinţa scăderii numărului de membri fondatori necesari pentru înfiinţarea unui partid politic. Astfel că, partidele politice au decis că sunt suficienţi 3 membri fondatori. Raţiunea acestor modificări este de a ridica gradul de asociativitate sindicală şi, astfel, de a fi apărate cât mai bine drepturile şi interesele economice şi sociale ale salariaţilor.

Această modificare legislativă este justificată, în fapt, de abuzurile şi presiunile la care sunt supuşi salariaţii în diverse companii. Celor care sunt hărţuiţi, discriminaţi, concediaţi abuziv şi care lucrează în condiţii inumane, care nu sunt sub protecţia legilor şi a drepturilor constituţionale, legiuitorul le oferă, iată, pârghii adecvate pentru a-şi putea crea instrumentele necesare apărării.

Conform datelor Organizaţiei Internaţionale a Sindicatelor, România este singurul stat membru al Uniunii Europene în care au loc încălcări sistematice ale drepturilor salariaţilor.

Considerăm că scăderea numărului necesar de membri fondatori pentru a organiza mai uşor, mai simplu, un sindicat este unul din instrumentele necesare pentru creşterea capacităţii angajaţilor de a-şi apăra drepturile la locul de muncă şi de a preveni abuzuri şi încălcări viitoare. De altfel, la dezbateri sunt prezenţi şi unii dintre liderii confederaţiilor sindicale din România”, a mai spus deputatul tulcean.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top